Web Analytics
scris vineri, 29.09.2023

NextGenerationEU: Comisia plătește cea de a doua tranșă de 2,76 miliarde EUR către România

Plata de astăzi, 29 septembrie, în cuantum de 2,76 miliarde EUR sub formă de granturi și de împrumuturi, a fost posibilă datorită îndeplinirii de către România a 49 de jaloane și de ținte legate de cea de a doua tranșă.

NextGenerationEU: Comisia plătește cea de a doua tranșă de 2,76 miliarde EUR către România

Acestea acoperă reforme esențiale în domeniul tranziției verzi și digitale, precum adoptarea legii privind decarbonizarea și intrarea în vigoare a legii privind guvernanța serviciilor de cloud utilizate în sectorul public. De asemenea, România a propus reforme care vizează îmbunătățirea punerii în aplicare a politicilor publice, promovarea turismului și a culturii, dezvoltarea resurselor umane în sectorul sănătății, îmbunătățirea colectării impozitelor și a sustenabilității pensiilor, modernizarea infrastructurii sistemului educațional, precum și consolidarea independenței sistemului judiciar și consolidarea acțiunilor de combatere a corupției.

Plățile din cadrul MRR se bazează pe performanță și depind de implementarea de către România a investițiilor și a reformelor prezentate în planul său de redresare și reziliență.

La 16 decembrie 2022, România a prezentat Comisiei o a doua cerere de plată în valoare de 2,8 miliarde EUR din cadrul MRR, legată de 51 de jaloane și de ținte. La 27 iunie 2023, Comisia a adoptat o evaluare preliminară parțial pozitivă a cererii de plată a României, constatând că două jaloane legate de investițiile în energie nu fuseseră îndeplinite în mod satisfăcător. Comisia a recunoscut primele măsuri luate deja de România pentru a îndeplini aceste jaloane restante, deși mai sunt încă multe de făcut. Măsurile care trebuie luate în cadrul procedurii de „suspendare a plăților” pentru ca statelor membre să li se acorde mai mult timp în vederea îndeplinirii jaloanelor restante sunt explicate în acest document cu întrebări și răspunsuri.

Citește și:

Avizul Comitetului economic și financiar cu privire la cererea de plată a României a pregătit terenul pentru adoptarea de către Comisie a unei decizii privind plata fondurilor legate de cele 49 de jaloane și de ținte care au fost evaluate ca fiind îndeplinite în mod satisfăcător.

Planul general de redresare și reziliență al României va fi finanțat prin granturi și împrumuturi în valoare de peste 29 de miliarde EUR.Cuantumurile plăților efectuate către statele membre sunt publicate în Tabloul de bord privind redresarea și reziliența. România a primit deja o plată totală de prefinanțare în valoare de 3,7 miliarde EUR în decembrie 2021 și în ianuarie 2022, precum și un cuantum de 2,6 miliarde EUR în octombrie 2022, în urma îndeplinirii celor 21 de jaloane și de ținte incluse în prima cerere de plată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Revine Leo Messi în Europa?

Italienii „aruncă bomba” pe final de an și anunță că Leo Messi poate reveni în Europa, unde se...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită