Web Analytics

Nereguli silvice amendate de polițiștii argeșeni

de | 7.02.2022 17:53 | Actualitate

În ziua de 6 februarie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe raza de competență, în acțiuni independente sau împreună cu specialiști silvici.

În urma activităților, polițiștii au depistat șase bărbați, care au transportat material lemnos cu autoutilitare sau atelaje hipo, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.

În urma abaterilor, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos, în cantitate totală de aproximativ 5 metri cubi, a fost confiscat și predat reprezentanților ocoalelor silvice competente teritorial.

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au depistat doi barbați, de 28 și 22 de ani, ambii din Stoenești, care transportau material lemnos cu atelaje, pe raza localității de domiciliu, fără documente de provenineță sau de însoțire a transportului. În urma evaluării efectuată de către un specialist silvic, s-a stabilit că cei în cauză transportau aproape un metru cub de material lemnos, de esență fag.

Citește și Dacian Cioloș și-a dat demisia de la șefia USR

Ca urmare a abaterilor constatate, cei doi au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Călinești au depistat trei barbați, de 24, 29 și 37 de ani, toți din Călinești, care transportau material lemnos cu câte o autoutilitară, fără documente de proveniență sau de însoțire a transportului. Primii doi au fost depistați pe DN 702B, iar al treilea pe DN 7, pe raza aceleiași localități.

În urma evaluării efectuată de către un specialist silvic, s-a stabilit că cei în cauză transportau câte 1,5 mc de material lemnos, de esență fag, respective 0,3 mc material lemnos, de esență stejar. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Topoloveni.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 37 de ani, din Albeștii de Argeș, care conducea un autoturism pe DC 260 de pe raza localității de domiciliu, cu care transporta material lemnos fără documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.

În urma evaluării efectuată de către un specialist silvic, s-a stabilit că cel în cauză transporta aproape un 0,7 metri cubi de material lemnos, de esență rășinoase. Ca urmare a abaterilor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Curtea de Argeș.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *