Prozatorul George Ulieru provine dintr-o familie de viticultori din Câmpulung Muscel, fiind al doilea născut dintr-un număr de 17 copii. S-a născut la 8 septembrie 1884 şi după cursurile Şcolii primare de băieţi şi ale Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung, urmează liceul teoretic la Piteşti şi Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Medicul de plasă intrat în conflict cu autorităţile

Student excelent, George Ulieru va aprofunda studiile în domeniul medicinei, obţinând, în anul 1913, titlul de „doctor în medicină şi chirurgie”, cu teza „Operaţiunea lui Foester în crizele gastrice ale tabesului”, la întocmirea căreia a colaborat cu profesorul său, dr. Gheorghe Marinescu. Lucrarea i se tipăreşte în acelaşi an şi conţine o prefaţă în care autorul ei îşi exprimă „sincera iubire şi nemărginitul cult” faţă de savant. Repartizat la ţară tânărul medic intră în conflict cu autorităţile şi este mutat dintr-o circumscripţie sanitară în alta. În ianuarie 1921, se produce debutul doctorului în revista „Analele Dobrogei”, cu lucrări de literatură, de traduceri şi de ştiinţă popularizată. La absolvirea facultăţii, deşi avea posibilitatea să rămână la o clinică din capitală, tânărul doctor Ulieru dorind cu ardoare să contribuie la ridicarea sanitară a satelor, acceptă la 10 iulie 1913 numirea ca medic de plasă la Turtucaia. Însă din cauza atitudinii sale critice faţă de autorităţile vremii, Ulieru este transferat în numeroase localităţi din ţară aşa cum ar fi Constanţa, Alexandria şi Dragoslavele. Ca medic de plasă a funcţionat 25 de ani în aceste localităţi, ultima fiind Dragoslavele unde a rămas timp de 10 ani, între 1928 şi 1938. Cu toate desele transferări ce a avut, Ulieru fiind înzestrat cu aptitudini literare şi dragoste de popor, a desfăşurat între cele două războaie mondiale o bogată activitate sanitară, culturală şi publicistică. Ulieru colaborează la numeroase periodice precum Adevărul literar şi artistic, Revista Fundaţiilor Regale, Gazeta Alexandriei, Glasul ţării, Muguri, Muscelul nostru etc. La rândul său, conduce mai multe publicaţii apărute în diverse localităţi ale ţării aşa cum ar fi Rândunica (1925-1928, Alexandria); Facla Muscelului (1926-1927, Câmpulung); Piatra Craiului (1928-1929, Dragoslavele).

Avea pseudonimul de Ion Cicoare

În anul 1926, începe redactarea primei forme a jurnalului, „Din carnetul unui medic de plasă”, la Alexandria. Pe un caiet obişnuit, Ulieru îşi notează fapte semnificative din viaţa sa, intenţionând să le publice sub titlul „Din viaţa de apostol. Însemnările unui medic de plasă” şi sub pseudonimul de Ion Cicoare. În plan existenţial duce o viaţă extrem de agitată, fiind mai mereu subiectul controalelor de tot felul trimise de Ministrul Sănătăţii, verificări soldate cu mutarea dintr-o circumscripţie în alta şi cu alte sancţiuni pe linie administrativă. În anul 1934 îl găsim pe post în localitatea Dragoslavele. Aici, redactează a doua formă a jurnalului, cu titlul modificat, adică cel actual: „Din carnetul unui medic de plasă. Însemnări”. Acum, jurnalul se compune dintr-o selecţie a vechilor însemnări şi din adaosul altora noi. Din această variantă publică câteva texte în revista „Piatra Craiului”, în 1928 şi 1929. În 1938, din cauza stării de sănătate şi a conflictelor permanente cu autorităţile, se pensionează, stabilindu-şi domiciliul în oraşul natal, Câmpulung. În această perioadă, definitivează ultima variantă, a treia, a jurnalului, care va vedea lumina tiparului postum, prin strădania lui Alexandru Rosetti, în Revista Fundaţiilor Regale (1946) şi în volum (1948). La baza jurnalului stau fapte reale, tipice şi o febrilă activitate creatoare. O moarte grăbită, survenită la 28 august 1943, întrerupe pentru totdeauna şirul însemnărilor. Trăind vreme îndelungată ca medic, George Ulieru dezvăluie un orizont mental nemistificat, al prejudecăţilor, ignoranţei şi al răbufnirilor empirice. De altfel, unele însemnări sunt memorabile şi reflectă o etică şi o morală ca reflex al unui conflict surd între ştiinţă şi ignoranţă. Creaţia medicului prozator mai cuprinde, în afara jurnalului deja comentat sumar, următoarele scrieri: „Amintiri” (1921); „Marea şi efectele ei binefăcătoare”; „Puterea neruşinată”; „Răspunderea tăcerii”; „Florile bune de leac”.
(Marius Ionel)