Web Analytics
scris joi, 15.03.2012

Nebunie totală la Direcţia Silvică! A fost reţinut şi şeful Ocolului Silvic Piteşti, Ion Moraru, pentru mită de 170 milioane lei vechi!

Nebunie totală la Direcţia Silvică Piteşti! După toată nenorocirea cu arestarea directorului Ion Dobrinoiu pentru luare de mită, toată lumea avea impresia că silvicultorilor le-a intrat spaima în oase atât de tare, încât nu s-ar mai apleca să apuce ceva nici dacă ar găsi un milion de euro pe stradă, de teamă să nu se trezească în cătuşe. Iată că nu este deloc aşa. Marţi, foarte aproape de închiderea ediţiei nostre, am primit o veste halucinantă. Aceea că un alt reprezentant de marcă al silviculturii argeşene a fost încătuşat, tot pentru luare de mită. Este vorba despre şeful Ocolului Silvic Piteşti, Ion Moraru, un personaj cu ştate la fel de vechi ca Dobrinoiu în silvicultură, aflat tot aproape de vârsta pensionării. De data aceasta se pare că a fost vorba de un flagrant, dar dacă vă spunem şi miza, totul pare demn de spitalele cu glumeţi. 170 milioane lei vechi este suma despre care, repetăm, chiar înainte să trimitem ziarul la tipar, se vorbea că Moraru ar fi primit-o de la o persoană din Dâmboviţa. Care mai mult ca sigur că a avut şi calitatea de denunţător.  Ce se mai poate spune despre Ion Moraru? A fost foarte mulţi ani şeful Ocolului Silvic Costeşti, după care, în 2009, a devenit director tehnic al Direcţiei Silvice Piteşti. De anul trecut, fusese mutat la şefia Ocolului Silvic Piteşti, de unde era de aşteptat să se şi pensioneze. Şi a fost la doar 170 milioane distanţă ca visul să i se îndeplinească. (M.B.)

Nebunie totală la Direcţia Silvică! A fost reţinut şi şeful Ocolului Silvic Piteşti, Ion Moraru, pentru mită de 170 milioane lei vechi!

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...