Web Analytics

articol scris joi, 15 martie 2018

„Ne retragem din campionatul de seniori la fotbal şi vom înfiinţa un centru de copii şi juniori”

13 Duce

13 Duce# Ion Dumitru, primarul comunei Albota, e foc şi pară

# Dle primar, am înțeles că CS Albota 2012 nu mai este echipa Primăriei…
– Noi suntem în club membri fondatori.
# Clubul al cui este?
– Este vorba de o asociație sportivă. Noi am avut o doamnă din primărie președinte, care nu era funcționar public și, la un moment dat, domnia sa s-a retras. Atunci am transferat responsabilitatea unui cetățean al comunei Albota pe care l-a vrut Consiliul Local, un om serios. Avem un contract de colaborare cu ei, de sponsorizare, de fapt. Ei sunt obligați să aibă 10% din valoarea pe care o cheltuie în fiecare an și diferența o dă Primăria Albota, potrivit  condițiilor de rigoare stipulate în contractul de sponsorizare. Noi am folosit mai mult sponsorizări.

„Rușinos! Mizerie! Fotbalul este o mare mizerie, pretenții exagerate, ifose!”

# Deci principalele sume de bani vin din sponsorizări?
– Da, sponsorizări de care m-am ocupat tot eu. Am încercat să fac o echipă la Liga a IV-a serioasă, dar… Fotbaliștii au cerut prime de joc câte 5 milioane de lei vechi de victorie, 2 milioane lei vechi pentru egal și vroiau să le dau primă și pentru meci egal acasă. Nu am acceptat! Problema era că obțineau două victorii, luat 10 milioane și apoi la meciurile din deplasare nu se mai duceau, unde erau meciuri grele și știau că pierd. Rușinos! Mizerie! Fotbalul este o mare mizerie, pretenții exagerate, ifose! Antrenorul Petre Calotă nu are nicio vină. El este un om foarte ok. Atunci, am hotărât să încheiem odată bâlciul ăsta și să rămânem cu centrul de copii. Fotbaliștii și-au luat transferul și s-au dus la Colonești, de unde, de fapt, veniseră. Și acum am aflat că la ei se practică treaba asta. Umblă cu treburi de astea! Obțin 20 de milioane de lei vechi la semnătură de la Colonești, iar anul următor vin la mine și vor iarăși 20 de milioane la semnătură. Celor care au vrut să plece le-am dat drumul să plece. Dragoste cu forța nu se poate! În prezent majoritatea vor să plece, pentru că se gândesc că nu mai iau primele de joc care au ajuns la 2 milioane. Să fim sinceri! Nimeni nu dă 2 milioane la Liga a IV-a pentru victorie! Vor să plece pentru că nu mai sunt siguri de prime! Atunci am hotărât să punem lacătul, întreținem terenul, îl îndreptăm pe unde trebuie…

„Ce să fac cu doi fotbaliști care amândoi au 120 de ani? Ce să facă în teren? Să stea cum stă berbecul între oi și să pască iarbă?”

# Deci, desființați echipa de seniori?
– Ne retragem din campionat. Păi, ce să fac cu doi fotbaliști care amândoi au 120 de ani? Ce să facă în teren? Să stea cum stă berbecul între oi și să pască iarbă? Aș vrea să fac un centru de copii și juniori și să dau baza sportivă cu titlu de gratuitate. Sunt oameni interesați să se ocupe de asta în comuna Albota. Cred că asta este cea mai înțeleaptă treabă, pentru că cu golanii ăștia mari nu faci nimic. Mi-au luat mie 30 de milioane din propriul buzunar, 30 de milioane de la un prieten de-al meu, au zis că sparg avioane și ei nici măcar la antrenament nu vin. Nu sunt oameni cu cel mai bun caracter în fotbal. Părerea mea! Ei se supărau când Cătălin Barbu îi ținea la respect… Vă spun că nu există cale de mijloc cu ei!

„Dacă se fac plăţi directe către AJF, o să le mai dau câte un telefon primarilor, să se regleze odată”

# În calitate de primar și mai ales de președinte al Asociației Comunelor, vă întreb cum este cu plata directă a primăriilor către AJF a diferitelor taxe, baremuri sau cartonașe galbene?
– Nu cred că plătește primăria. Noi nu avem voie să plătim decât în baza unei hotărâri de consiliu și către club.
# Știți că se practică plata asta directă?
– Nu cred și nu e legal. Dacă se întâmplă așa, nu e în regulă. Poate că au ei echipe înregistrate pe primărie… Oricum, în niciun caz direct! Dacă spuneți dvs, înseamnă că știți! Nu am știut de asta, dar dacă așa stau lucrurile, o să le mai dau câte un telefon, să se regleze odată această procedură.

 

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Ai dreptate, primare! Daca sunt mari fotbalisti si cu prtentii, de ce nu merg la liga 3-a, liga 2-a, unde se plateste ca lumea. Se tarasc prin liga 4-a sau chiar a 5-a, si au pretentii mari. De aceea nu mai este fotbal la nivelul asta. Si de la mine au plecat multi, o echipa intreaga, la …mai bine. Nu stiu daca mai rezist. Cred ca ma retrag.

Românii cer un Guvern cu puteri depline. Ce arată cel mai nou sondaj INSCOP

Românii vor ca actuala perioadă de interimat să se încheie cât mai repede. Un sondaj INSCOP realizat la începutul lunii […] Citește!

Cei 30 de nominalizați pentru Balonul de Aur 2026. Cristiano Ronaldo nu este printre candidați

Start în cursa pentru câștigarea Balonului de Aur din 2026. France Football a anunțat oficial cei 30 de candidați care concurează pentru premiu […] Citește!

Nicolae Dică, după ce a antrenat-o de două ori pe FCSB: „Şi atunci patronul ieşea și vorbea, dar…”

Gigi Becali se află în căutarea unui nou antrenor la FCSB, fiind hotărât să renunțe la serviciile lui Marius Baciu (51 de ani), căruia […] Citește!

Elevii de clasa a IX-a încep școala fără manuale. Ce soluție are Ministerul Educației pentru primele săptămâni

Elevii care intră în clasa a IX-a vor începe anul școlar fără noile manuale, după ce schimbarea programelor a impus […] Citește!

Programul etapei a zecea din Superliga. Când se joacă Rapid – FC Argeș

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat, la finalul acestei săptămâni, programul etapei cu numărul 10 din Superliga, ultima înainte […] Citește!

Andrei Prepeliță, după ce s-a scris că s-a autopropus la FCSB: „Nu am discutat cu nimeni”

Andrei Prepeliță este liber de contract în acest moment, după despărțirea de Unirea Slobozia. Anterior, acesta le-a mai pregătit pe FC Argeș, FC […] Citește!

Sorana Cîrstea, tot mai aproape de cel mai bun loc din carieră. Cum poate ajunge în Top 15 WTA

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) este foarte aproape de cea mai bună clasare din carieră. Românca va […] Citește!

Stadionul „Nicolae Dobrin” prinde contur. Cât de avansate sunt lucrările

Noul stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești începe să capete forma viitoarei arene, pe măsură ce lucrările la structură avansează. Compania […] Citește!

Atenție, șoferi! Mai multe drumuri naționale intră sub restricții pentru Turul României la ciclism

Mai multe sectoare de drum național din Neamț, Bacău și Brașov vor avea circulația oprită temporar în perioada 10-12 septembrie, […] Citește!

Rus reținut de DIICOT după ce ar fi fotografiat baze militare din România și ar fi transmis informații criptat

Un cetățean rus de 40 de ani a fost reținut de DIICOT, fiind suspectat că a cules informații despre obiective […] Citește!

Inspector de la Apele Române, cercetat de DNA pentru mită. Ar fi cerut bani pentru sancțiuni mai blânde

Un inspector din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral – Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța este cercetat de procurorii […] Citește!

Senatul a eliminat examenul separat de admitere la liceu. Proiectul merge la promulgare

Senatul a votat marți, 8 septembrie, eliminarea examenului separat de admitere la liceu. Proiectul de lege care modifică Legea învățământului […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!