# Avocatul Radu Perianu, la vernisajul de caricatură al colegului nostru Bogdan Pintilie. Timp de două săptămâni, până la finele lunii iulie, pe simezele spaţiului expoziţional Casa Cărţii pot fi admirate caricaturile colegului nostru, Bogdan Pintilie (în fotografie alături de unul din subiecții săi – Tudor Pendiuc). La vernisajul ce a avut loc marţi, 19 iulie, la Centrul Cultural din Piteşti, au participat chiar personaje din caricaturile lui Bogdan, politicieni, personalităţi din administraţia publică, din justiţie, şi nu numai. Printre cei prezenţi şi care s-au recunoscut, amuzaţi, în desenele expuse s-au numărat primarul Tudor Pendiuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Simona Bucura Oprescu, directorul Filarmonicii piteştene, Jean Dumitraşcu, prim-procurorul Curţii de Apel Piteşti, Mihai Aldea, consilierii locali Ştefan Ciocănel, Iulian Corbu, Radu Perianu şi Radu Nistor, reprezentanta Avocatului Poporului în Argeş, Mihaela Stănciulescu. Au mai venit la vernisaj pictorul Augustin Lucici împreună cu soţia sa, designerul Stela Lucici, poetele Denisa Popescu şi Alora Albulescu-Şerp. Politicienii, oamenii de cultură şi toţi cei care s-au recunoscut în caricaturi au ştiut să guste cu umor modul în care le-au fost surprinse fizionomiile, s-au amuzat recunoscând în fiecare desen colegi de partid sau din administraţie, iar avocatul Radu Perianu chiar a făcut o remarcă ce a stârnit veselia generală: „Ne-a făcut mai frumoşi ca în realitate.” (Adriana Gândilă)

Condamnare cu suspendare pentru o șoferiță care a omorât un copil pe trecerea de pietoni
O șoferiță care a accidentat mortal un copil pe o trecere de pietoni din Siret a fost condamnată...
27.09.2023 07:27
0 Comentarii