Web Analytics

Narcis Sofianu, candidatul liberalilor la fotoliul de primar: „Le-am spus femeilor liberale că vor avea un procent de 30% pe lista mea de la Piteşti”

de | 25.02.2016 13:21 | Politica si Administratie

Peste 200 de membre ale Organizaţiei de Femei a PNL Argeş s-au întrunit recent în Aula Universităţii „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti pentru a dezbate o temă de actualitate în contextul alegerilor locale din iunie: femeia liberală-candidat. Obiectivul evenimentului a fost acela de a sublinia necesitatea implicării cât mai multor femei atât la nivel de activist politic, cât şi în calitate de candidat pe diferite poziţii la alegerile din iunie. De la eveniment nu au lipsit copreședinții filialei județene a PNL – Iani Popa și Dănuț Bica și Narcis Sofianu – consilier județean și candidatul PNL la Primăria Pitești. Am discutat cu Narcis Sofianu legat de mesajul transmis femeilor liberale și de implicarea acestora în viitoarea campanie electorală pentru Primăria Pitești. „În primul rând le-am transmis să intre cu încredere și să se implice în activitatea politică. Le-am avertizat totodată că dincolo de satisfacția că pot să realizeze prin ceea ce fac ceva pentru comunitatea în care trăiesc pot avea și decepții. Le-am spus că procentul pe care femeile din organizația PNL Argeș îl pretind – minimum 30% – ar trebui să fie în toate organizațiile. Le-am transmis că, din fericire la Pitești, prin implicarea pe care o au anumite colege, va fi întrunit pe listele pentru locurile eligibile procentul minim de 30% fără nicio problemă și le-am mai spus că a fi nominalizate și puse pe un loc eligibil nu reprezintă scopul în sine, ci numai un mijloc de a confirma încrederea pe care le-o acordă colegii lor și în al doilea rând cetățenii care votează. Și apoi pot să confirme sau pot să dezamăgească, e o lege politică nescrisă. Sunt multe doamne și domnișoare în organizația de femei a PNL Pitești care se implică foarte mult în partid. Iar această implicare a femeilor liberale este o constantă admirabilă”, ne-a declarat Narcis Sofianu.
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii