Născut şi crescut în localitatea argeşeană Rucăr, veteranul de război, Nae Rusei a luptat în cel de-al doilea război mondial între anii 1941 şi 1945 şi a făcut parte în toată această perioadă din aşa-zisele „batalioane de sacrificiu”. Timp de patru ani argeşeanul nostru s-a aflat în linia întâi atât pe frontul de est, cât şi pe frontul de vest. A luptat vitejeşte, însă aproape de sfârşitul războiului, în Cehoslovacia, şi-a pierdut piciorul stâng.
La 92 de ani îşi aminteşte aproape toate detaliile luptelor prin care a trecut
Pentru început, bătrânul rucărean şi-a amintit, la venerabila vârstă de 92 de ani, un episod din luptele din Ucraina, acolo unde a participat cu Regimentul 30 Dorobanţi la numeroase încleştări armate. Protagonistul nostru a făcut parte din Batalionul 3 Asalt, o unitate de cercetare de elită din armata română. „Eram la un moment dat în linia întâi două batalioane româneşti, două germane şi două italiene pe frontul de est. Acest dispozitiv a tocat foarte mulţi duşmani, dar numai batalionul din care făceam şi eu parte a tocat 15.600 de oameni. Ca o paranteză, vă spun că atunci când m-am dus pe front eram fruntaş, iar când am trecut la buturi ajunsesem comandantul Batalionului 1 şi aveam gradul de sergent. Îmi amintesc că am trecut Nistrul, şase batalioane în numai 38 de minute. Când am ieşit din apă am fost întâmpinaţi de o ploaie de gloanţe, eram seceraţi şi nimic mai mult. Cam aşa au decurs şi celelalte lupte din Ucraina, care au durat cinci luni şi jumătate. În tot acest timp am fost numai în linia întâi. Vă închipuiţi aşadar ce noroc am avut că am scăpat cu viaţă din acel infern!”.
I se datorează ocuparea castelului Roznovanu din apropiere de Iaşi
Un alt episod demn de remarcat la care argeşeanul nostru a participat şi la care a contribuit din plin la lupte, a fost legat de ocuparea castelului Roznovanu din apropiere de Iaşi. De fapt, castelul Roznovanu fusese amplasat în mijlocul unei păduri, la distanţă de 16 kilometri de Iaşi, în apropierea drumului Iaşi-Sculeni- Republica Moldova şi la mică distanţă, circa 3 km, de râul Prut. Fusese cel mai impozant palat rural din Moldova şi avusese o mare celebritate în epoca sa de glorie, dar care în 1944 a fost dărâmat în totalitate. „Eram comandantul Companiei 11, al Companiei 12 şi al plutonului meu de cercetare. După nenumărate încercări eşuate ale armatei române de ocupare a castelului Roznovanu, m-am pomenit cu generalul Şteflea, care mi-a spus sec: „Năică, ocupă imediat castelul Roznovanu, că ne distrug adversarii Iaşul”. La mine veniseră special pentru această treabă generalii Şteflea şi Rădescu. Bineînţeles că am trecut imediat la treabă şi ceea ce alţii nu reuşiseră, am reuşit noi. Adică am ocupat castelul, care era un punct foarte important în luptă şi cu această ocazie am scos din luptă nu mai puţin de 1.368 de soldaţi inamici. Imaginaţi-vă ce amploare a avut această bătălie! Mai mult decât atât, noi nu am avut niciun rănit. Pentru această victorie toţi militarii care participaseră la luptă au primit liber 18 zile, ceea ce pe acele vremuri nu prea se dădea aşa oricum. Când să plec acasă, a venit şi fratele meu, Costică, ce era la Batalionul I Vânători de Munte, care avea şi el câteva zile libere şi aşa că am plecat împreună acasă. La întoarcere deja se spărsese frontul şi aşa am bătut în retragere. Am ajuns la un moment dat la Galaţi, iar acolo şeful Gării era Stelică Idor, tot din Rucăr, care mi-a spus că mă suie în tren şi mă trimite acasă, însă eu am spus că nu pot să fac aşa ceva pentru că răspund de 18 oameni şi i-am mai spus că voi continua să lupt”.
„Eu am rămas fără un picior, dar cred că am avut mare noroc”
După episodul de pe frontul de est, rucăreanul Nae Rusei a trecut şi pe frontul de vest, luptând până în Cehoslovacia, acolo unde şi-a şi pierdut piciorul stâng. „Îmi amintesc că în luptele de pe frontul de vest, batalionul pe care îl conduceam a fost decimat şi atunci comandamentul a hotărât să ne trimită nişte trupe ruseşti, dar eu nu i-am primit şi gata. Aşa că am continuat să luptăm cu ce aveam… La 23 ianuarie 1945 am fost rănit… Ca să faci frontul nu e prea uşor… Timp de 11 zile am stat încercuiţi prin gropi şi-mi amintesc că am scăpat după două proiectile, dar al treilea a intrat sub mine şi nu a explodat. Am rămas nemişcat o perioadă, după care am rămas pur şi simplu fără piciorul stâng. M-am trezit apoi printr-un spital prin Ungaria şi acolo am trecut prin alte peripeţii. Vă spun că pe zi mureau câte 10 răniţi şi asta pentru că nimeni nu-i pansa, nimeni nu-i îngrijea, mai ales pe români, pentru că ruşii aveau alt tratament. Eu am rămas fără un picior, dar cred că am avut mare noroc. Unii au luptat un an, poate doi şi au scăpat, alţii au luptat mai mult de atât şi nu au mai scăpat, însă eu am luptat patru ani numai în linia întâi şi am scăpat în cele din urmă după patru ani de chin, de groază…”, a punctat nea Nae Rusei.
(M.I.)
0 Comentarii