A vorbi despre Câmpulung Muscel este o adevărată aventură a cunoaşterii unui univers de spiritualitate musceleană care se dezvăluie prin case păstrătoare de amintiri, prin străzi şi parcuri în care pulsează viaţa locuitorilor de sute de ani, prin monumente arhitectonice şi vestigii încărcate de o istorie zbuciumată. Din tot acest univers de cultură şi de civilizaţie legendară atrage atenţia una dintre cele mai vechi case din oraş, construită în anul 1735, aflată în strada Republicii, la numărul 7. Casa împovărată de sute de ani, stând parcă ascunsă în spatele zidului gros şi înalt construit din cărămidă şi tencuit simplu în alb, găzduieşte Muzeul de etnografie şi artă populară, secţie a Muzeului Municipal Câmpulung Muscel.
Casa poartă numele avocatului Gheorghe Ştefănescu, ultimul ei proprietar
Fiind cea mai veche construcţie civilă din Câmpulung, casa poartă numele ultimului ei proprietar, avocatul Gheorghe Ştefănescu, descendent al unei mari familii boiereşti din Ţara Românească, cea a logofătului Nicolae Ştefănescu şi este cunoscută în patrimoniul cultural al oraşului cu numele de ,,Vila Gică Ştefănescu’’. Clădirea nu este doar o casă tipic musceleană, cu două caturi, parter şi etaj, cu foişor larg, cu stâlpi de lemn frumos sculptaţi şi arcade ondulate de zidărie, cu acoperişul specific caselor ţărăneşti din şiţă, ci este declarată monument de arhitectură veche românească din secolul al XVIII-lea, impresionând prin tavanele în bolţi arcuite, ornamentele de la uşi sculptate în piatră de Albeşti şi ferestrele cu vitralii reprezentând figuri geometrice şi chipuri istorice. Memoria zidurilor sale păstrează momentele cruciale ale primului război mondial, când Câmpulungul devine teatrul principal al operaţiunilor militare de pe frontul din Carpaţi şi când fiii Muscelului scriu pagini de glorie în cartea neamului românesc. În perioada interbelică, în anul 1928, clădirea a fost restaurată, fiind remodelată şi extinsă într-un stil post-brâncovenesc cu inserţii baroce de către arhitectul câmpulungean Dimitrie Ionescu-Berechet, care şi-a luat doctoratul în arhitectură cu această lucrare, iar planul acesteia a fost premiat la Salonul oficial de arhitectură. Personalitatea arhitectului Berechet s-a impus în epoca interbelică încât putem spune că arhitectura Berechet şi arhitectura Câmpulungului sunt sinonime. Născut în Câmpulung Muscel, la finele secolului al XIX-lea, într-o familie cu străvechi rădăcini în acest oraş, Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969), arhitect-şef al Patriarhiei Române (1930-1963), a rămas toată viaţa profund ataşat de urbea sa natală. Acest fapt s-a concretizat în cele peste 80 de edificii publice, biserici, locuinţe particulare, monumente comemorative şi funerare, proiectate sau amenajate de arhitectul Berechet în Câmpulung Muscel, între anii 1925-1960, în numeroase cazuri, în mod gratuit, printre care se evidenţiază şi Vila Ştefănescu.
În anul 1948 casa a fost donată Academiei Române cu scopul de a deveni muzeu
După cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1948 casa este donată Academiei Române cu scopul de a deveni muzeu, iar în anul 1952 se reorganizează aici Muzeul Orăşenesc Câmpulung, având patru colecţii: istorie, ştiinţele naturii, artă populară şi artă plastică. Din anul 1977, Vila Ştefănescu găzduieşte secţia de etnografie şi artă populară care cuprinde interioare ţărăneşti specifice zonei Muscel, port popular muscelean de o mare diversitate, obiecte caracteristice ocupaţiilor tradiţionale din mediul rural şi o bogată colecţie de ceramică. Trecându-i pragul de mai multe ori, descoperim o curte largă, primitoare care îşi schimbă înfăţişarea în fiecare anotimp. Toamna, curtea este presărată cu frunze ruginii şi galbene care se desprind triste din copacii bătrâni ce străjuiesc gardul dinspre vest al casei. În liniştea înserării, din pridvorul casei frumos decorat cu motive geometrice sculptate în lemn se pot vedea stoluri de păsări ce brăzdează cerul în lunga lor călătorie spre ţinuturi îndepărtate. Iarna, curtea parcă doarme liniştită sub plapuma albă de zăpadă şi doar aleiile mai lucesc în lumina palidă a soarelui. Cum soseşte primăvara, curtea se animă de trilurile păsărilor ce-şi fac cuiburile în brazii falnici din spate, iar iarba de un verde crud cucereşte fiecare colţişor al spaţiului dintre aleile pietruie şi gardul dinspre stradă. Dar poate că nicicând nu e mai frumoasă casa şi curtea ca în zilele lungi de vară, când pridvorul poartă cu mândrie tradiţionalele ghivece muscelene cu muşcate roşii, iar aleile sunt străjuite de tufe de trandafiri catifelaţi care te învăluie cu parfumul lor misterios. În aceste zile, clopoţelul de la poarta de lemn frumos ornamentată de la intrare sună mereu vestind venirea turiştilor dornici de o călătorie în trecut care sunt întâmpinaţi de o ţărancă musceleancă, sculptată în marmură, opera lui Constantin Baraschi, sculptor şi pedagog câmpulungean, recunoscut ca artist al poporului.
Exponatele reprezintă o adevărată călătorie în trecutul oraşului Câmpulung
La parter pătrunzi în universul satului muscelean şi poţi admira în prima încăpere o colecţie de unelte ţărăneşti lucrate în lemn şi fier, folosite la diferite activităţi cum ar fi: păstoritul, culesul, vânătoarea, pescuitul, agricultura, prelucrarea lemnului şi a pietrei de Albeşti, olăritul sau fierăria. Atrage atenţia și un obiect vechi de 200 de ani folosit la fabricarea uleiului care ne impresionează prin simplitatea şi spiritul inventiv al ţăranului român. Într-o altă cameră este amenajată o bucătărie ţărănească având poliţe cu vase de lut, ştergare şi linguri de lemn, măsuţa tradiţională rotundă cu scăunelele mici cât palma care l-au inspirat şi pe renumitul sculptor Constantin Brâncuşi atunci când a creat ,,masa tăcerii’’. Vizita poate continua într-o cameră de lucru denumită ,,casa mică’’ unde se păstrează obiecte de tors şi de ţesut şi apoi în ,,casa mare’’ sau camera de oaspeţi cu pereţii decoraţi cu scoarţe colorate, cu paturi împodobite cu macaturi şi plocade de lână, cu perne ornamentate cu motive florale, cu ferestre încadrate de ştergare ţesute cu motive geometrice, semn al simplităţii şi armoniei vieţii oamenilor din trecut. Spre pridvorul larg împodobit cu vase de lut și cu muşcate roşii se poate admira priveliştea unei străzi zgomotoase din prezent aflată în contrast cu liniştea profundă a încăperilor de la etaj, rămase parcă încremenite într-un trecut de mult uitat. Aici simplitatea de la parter este înlocuită cu complexitatea decorului unui deosebit mobilier din lemn pirogravat, în culori, sculptat de un meşter local, Ovejanu din cartierul Schei, în preajma anilor 1920. Camerele largi şi luminoase cu vitralii la ferestre sunt amenajate cu vitrine care păstrează costume populare muscelene: iile cu variate cusături în culori vii, amintind de frumuseţea naturii, fotele strălucitoare cu înflorituri cusute cu fir auriu, maramelor ţesute cu fir de borangic care uimesc prin frumuseţea, gingăşia şi complexitatea ornamentelor cu care s-au impus în toate colţurile lumii după ce însăşi Regina Maria a României le-a promovat şi le-a purtat, apreciindu-le valoarea inegalabilă. De asemenea, admirăm sobrele costume bărbăteşti: cioarecii strâmţi de dimie; cămaşa cu clini, sarica şi cojocul ciobănesc, chimirul de piele împodobit cu cusături, pălăriile mici mocăneşti, căciulile ciobăneşti cu moţ, opincile şi ghetele din piele.
Într-o altă cameră, alături de covoare colorate şi de sobe de teracotă pictată manual se află o impresionantă colecţie de vase de lut, farfurii, străchini, ulcioare fluieraşe, jucării muzicale, variate obiecte de ceramică musceleană care dovedesc măiestria olarilor câmpulungeni.
M.I.
0 Comentarii