Musceleanul Laurenţiu Mircea Popescu, directorul Institutului de Patologie „Victor Babeş”

de | 29.10.2014 20:37 | Cultură

Medic, profesor universitar și academician, Laurenţiu Mircea Popescu s-a născut la 15 aprilie 1944 la Câmpulung Muscel. A urmat cursurile Liceului „Gh. Lazăr” din Bucureşti absolvit în 1961, când a intrat la Facultatea de Medicină, Bucureşti, pe care a terminat-o în 1967, ca şef de promoţie. După ce a devenit doctor în medicină (1972), a urmat o serie de studii post-universitare (Universitatea Leiden, Olanda) şi a devenit Fogarty International Fellow al NIH (Institutele Naţionale de Sănătate), Bethesda, Maryland, Statele Unite, în 1981. În cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti a parcurs gama treptelor didactice, de la asistent universitar (1971-1979), şef de lucrări (1979-1990), conferenţiar (1990) şi până la cea de profesor (1991), devenind şeful Departamentului de Biologie Celulară şi Histologie, din 1993 şi al Departamentului de Medicină Celulară şi Moleculară din 2001.

Din 2001 este membru titular al Academiei Române

Activitatea sa ştiinţifică deosebit de valoroasă i-a înlesnit realizarea a numeroase afilieri la societăţi internaţionale, după cum urmează: European Cell Biology Organization, 1974; American Association for the Advancement of Sciences, 1977; The New York Academy of Sciences, 1980; The American Society for Cell Biology, 1982; Microbean Analysis Society, 1982; European Muscle Club, European Membrane Club, 1984; International Society for Analytical Citology, 1992; International Committee of Histochemistry and Cytochemistry, 1992 etc. În 1993 a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, în 1995 membru de onoare al Academiei de Medicină a Poloniei şi membru corespondent al Academiei Române, iar din 2001, membru titular al Academiei Române, în 2002 a fost ales membru al Academiei Internaţionale pentru Studiul Cordului. Împletind în mod armonios şi eficient activităţile didactice şi ştiinţifice cu cele organizatorice-manageriale în domeniul învăţământului medical şi al cercetării ştiinţifice, a îndeplinit mai multe funcţii: rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti din 1992, secretar general al Consiliului Naţional al Rectorilor în perioada 1992-1996, director general al Institutului de Patologie „Victor Babeş” din 1993, secretar general al Societăţii Române de Histochimie şi Citochimie în perioada 1989-1999, preşedinte al Societăţii Române de Histochimie şi Citochimie din 2000, vicepreşedinte al Academiei Române de Ştiinţe Medicale din 1994 și vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare din 1994. Acest drum până la accederea în funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” sau până la intrarea sa în Academia Română a fost posibil datorită unei înzestrări naturale, multiplicată printr-o solidă cultură generală şi mai ales medicală, care i-au permis formarea unei viziuni iniţial cantonată în domeniul biomedical fundamental ales ca specializare: Histologia (direcţionându-şi mai târziu interesul spre Biologie Celulară şi Medicina Moleculară).

Este probabil omul de ştiinţă din domeniul medical cel mai citat în literatura ştiinţifică internaţională

După 1989, când condiţiile social-politice i-au permis, viziunea „strict profesională” s-a lărgit cu repeziciune, savantul desfăşurând o activitate de organizator al învăţământului medical în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”, incluzând restructurarea şi înnoirea nu numai a clădirilor facultăţii, ci şi a programelor de învăţământ, apariţia unor noi catedre (ca, de exemplu, Psihologia Medicală, Informatica etc.), întemeierea unor reviste internaţionale ca „Journal of Cellular and Molecular Medicine” (indexată în Index Medicus, Medline, Science Citation Index etc.) şi mai ales înscrierea activităţii didactice şi ştiinţifice a medicinii bucureştene în aria universitară şi de cercetare internaţională. Opera ştiinţifică explică şi exprimă veritabilele deschideri promovate de Popescu, mult favorizate de prestigiul său internaţional, edificat pe baza numeroaselor sale articole (peste 150) publicate în circa 70 de prestigioase reviste străine, de titlurile sale onorifice şi recompensele internaţionale obţinute. Rezumând contribuţiile sale ştiinţifice, este interesant să se amintească faptul că Popescu nu a aşteptat căderea regimului ceauşist spre a-şi publica opera ştiinţifică în străinătate, ci a evoluat pas cu pas spre elaborarea unor studii originale şi cu utilizarea unor tehnici de vârf în urma specializărilor sale în Olanda (1977) şi Statele Unite (1981), care au fost cvasiunanim apreciate în ţară şi străinătate, existând fabuloasa cifră de 1.000 de citări ale lucrărilor sale în diverse cărţi şi reviste din peste 30 de ţări. La ora actuală este, probabil, omul de ştiinţă din domeniul medical cel mai citat în literatura ştiinţifică internaţională. Dintre domeniile de preocupări ştiinţifice, în afara celor sugerate de înseşi titlurile cărţilor sale, este necesar să se amintească: studiul ischemiei şi reperfuziei miocardului (suport teoretic pentru marile progrese ale farmacologiei şi chirurgiei cardiace), evidenţierea rolului proteinelor G şi al altor molecule înrudite, studiul fosfolipazelor C şi D la nivelul membranelor celulare – în miocard, neutrofile etc., complexul fenomen al apoptozei şi, în mod special, preocupările sale în domeniul imunologiei, studiată la nivel celular şi molecular.

Este cetăţean de onoare al oraşului Winnipeg din Canada

Popescu se remarcă printr-o extinsă recunoaştere ştiinţifică internaţională; s-a impus deseori ca: invitat la reuniuni ştiinţifice internaţionale, cum au fost Conferinţa Jacques Monod asupra biologiei moleculare a proteinelor G şi înrudite, Aussois, Franţa, 1991; Simpozionul „Răspunsul inflamator în ischemie şi reperfuzie”, Geneva, Elveţia, 1993; Simpozionul asupra radicalilor liberi, Calcutta, India, 1993 etc. A prezentat la conferinţe şi seminarii în străinătate în 10 ţări (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Japonia, Belgia, Olanda, Austria) şi la 35 de universităţi (Oxford, Harvard, Paris, Heidelberg, Wurtzburg, Tokyo, Nagoya, Leiden, Leuven, Stanford, Yale, Chicago, Pennsylvania, Connecticut, Suny -Stony Brook, Columbia – New York, Rutgers – New Jersey, Seattle, Frankfurt pe Main, Graz, Gif-sur-Yvette, Bordeaux etc.). În categoria realizărilor, aprecierilor de excepţie şi a numeroaselor premii şi distincţii care i s-au conferit dintre care se menţionează: Premiul Babeş pentru cercetare medicală, Academia Română, 1985; Medalia de argint a Academiei Paris – Universite Rene Descartes, 1993; Medalia de aur a Universităţii „Rene Descartes”, Paris, 1998; Medalia de Merit a Societăţii Internaţionale pentru Cercetări Cardiovasculare, 2001; Medalia de aur a Academiei Internaţionale „Albert Schweitzer”, 2002; doctor honoris causa, Universitatea Caserta, Italia, 1996, 5 universităţi din România, Universitatea Chişinău, 2001. De asemenea musceleanul nostru este cetăţean de onoare al oraşului Winnipeg din Canada. La şcoala sa de medicină s-au format mulţi specialişti. Relativ mulţi dintre elevii săi ocupă importante poziţii universitare sau de cercetare la instituţii prestigioase din Europa de Vest, Statele Unite şi Canada. Sub conducerea sa au fost finalizate 16 doctorate între care unele în străinătate (Germania, Grecia, Franţa şi Israel). Popescu este unul dintre reprezentanţii de marcă ai şcolii medicale româneşti. El ocupă o poziţie prestigioasă, singulară (nu numai din perspectiva non – apartenenţei la disciplinele clinice furnizoare de „voturi pentru celebritate” din partea pacienţilor), ci prin larga sa implicare în dezvoltarea simultană a unor domenii variate: histologia, biologia celulară, medicina moleculară şi imunologia, în care are realizări de excepţie.
M.I.

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole


Loading RSS Feed