Web Analytics
scris luni, 05.08.2019

A murit Nicolae Leonăchescu, fostul deputat PRM de Argeș

 

A murit Nicolae Leonăchescu, fostul deputat PRM de Argeș

În cursul zilei de astăzi s-a stins din viață la onorabila vârstă de 85 de ani Nicolae Leonăchescu, fostul deputat din partea Partidului România Mare, filiala Argeș. Înmormântarea va avea loc miercuri în localitatea natală Stroești, județul Argeș.

Nicolae Leonăchescu a fost deputat în legislaturile 1992-2004, ales în județul Argeș pe listele Partidului România Mare. Pentru activitatea parlamentară deosebită i s-a conferit Ordinul Național Serviciul Credincios, în gradul de Cavaler.

În intervalul 10 decembrie 1957 – 15 septembrie 2001 a fost cadru didactic universitar, profesor, 1977-2004, la Institutul de Construcții București, devenit ulterior Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Doctor-inginer în Termodinamică tehnică și Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, Leonăchescu a fost invitatul universităților din: Dresda (1971), Moscova (1977), Strasbourg (1991), Chambery (1994) și Chișinău (1991, 1994 și 2004).

Fondator și președinte-executiv (1972-1992), al Societății Cultural-Științifice Stroești-Argeș, (1990-1998) al Societății Române a Termotehnicienilor, Leonăchescu a fost și redactor-șef al revistei TERMNOTEHNICA (1993-1998), director al periodicelor STROEȘTENII (1994-2004) și POSADA (1997-2004). Laureat al Premiului Dimitrie Leonida în 1995 și al Premiului Special al Societății Române a Termotehnicienilor, fostul parlamentar a fost și autor de cărți în domeniile: termotehnică, istoria tehnicii și științei românești, reportaje de călătorie etc.

Sursa foto: agerpres

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...