În Piteşti şi în judeţul Argeş nu a existat un lagăr de muncă sau de concentrare a evreilor pentru a presta muncă de folos obştesc, aşa cum a fost cel de la Târgu Jiu, însă cele două unităţi militare ale judeţului Argeş, Regimentul 4 Dorobanţi şi Regimentul 6 Artilerie, aveau concentraţi evrei de care se foloseau pentru diverse munci în interesul armatei, cu aprobarea Cercului de Recrutare Argeş.

Erau obligaţi să poarte pe braţ „brasarda de culoare galbenă având imprimat cuvântul evreu”

În perioada august-noiembrie 1941 evreii din localitate au fost supuşi la munci de folos obştesc, mai întâi la staţia CFR Costeşti-Argeş şi apoi la detaşamentul de muncă pentru evrei de la Găeşti-Dâmboviţa. În aceste două centre au fost folosite, în medie, 130 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 50 ani.
La Staţia CFR Costeşti, unde nu existau condiţiile necesare pentru cazarea celor câteva zeci de evrei care erau folosiţi la munca de folos obştesc, iniţial au fost repartizaţi circa 100 de evrei, împărţiţi în patru echipe, dintre care au lucrat efectiv aproximativ 70, mai mulţi fiind scoşi de pe liste. Au fost trimise persoane în vârstă, bolnavi, evrei care luptaseră în Primul Război Mondial, deşi aceştia din urmă erau scutiţi de muncă, potrivit legilor în vigoare. Nu e de mirare că în aceste condiţii unii dintre ei au murit, aşa cum a fost cazul lui Feldman Solomon. Ţăranilor din zonă le era interzis să intre în contact sau să ţină în chirie evrei din detaşamentele de muncă, deoarece autorităţile considerau că evreii corup sufletul ţăranului român.
Cei care prestau muncă obligatorie de folos obştesc în oraşul Piteşti erau obligaţi să poarte pe braţ ”brasarda de culoare galbenă având imprimat cuvântul evreu”, fiind sub coordonarea şi supravegherea directă a Prefecturii Argeş şi a Cercului de Recrutare Argeş. Aceştia trebuiau să lucreze nouă ore pe zi la: lucrări edilitare, curăţatul străzilor, degajarea străzilor de zăpadă, desfundarea şanţurilor de scurgere, săparea sau amenajarea adăposturilor şi alte lucrări de apărare pasivă etc. Se atrăgea atenţia că, în conformitate cu hotărârea generalului Antonescu, acei „români care vor înlesni sustragerea evreilor de la munca obligatorie vor fi internaţi în lagăre”. Singurele concesii de care se bucurau evreii erau că puteau mânca şi dormi lângă propria familie. De asemenea, autorităţile administraţiei locale au organizat echipe formate din meseriaşi evrei necesari la diferite servicii de reparaţii la imobilele proprietatea oraşului, şcoli şi alte imobile: zugravi, tinichigii, tâmplari, zidari şi salahori. În oraşul Curtea de Argeş, unde nu existau evrei, primăria a refuzat să primească echipe de muncitori evrei din Piteşti, considerând că „ne-ar îngreuna oarecum bugetul comunei şi nu avem nici unde să-i cazăm, mai mult să le dăm şi hrană”.

Au lucrat la construirea satului model Antonești

În zona de nord a judeţului Argeş, afectată de inundaţiile din vara anului 1941, din cauza distrugerii multor gospodării ţărăneşti, generalul Antonescu a hotărât să se construiască un sat model în comuna Corbeni. Inaugurarea satului model, care se va numi Antoneşti, s-a făcut în duminica de 17 octombrie 1943. Acest sat a fost ridicat cu sprijinul prizonierilor de război ruşi ţinuţi în lagărul de la Corbeni, special înfiinţat în acest sens, şi cu sprijinul unor evrei profesionişti folosiţi în cadrul muncii de folos obştesc: arhitectul Ladislau Adler, inginerul Artur Haber, inginerul Bernard Tanentzap etc. Şantierul a fost sub coordonarea inginerului-şef Fedorovici şi arhitectului Richard Bordenache. De asemenea, delegatul Marelui Stat Major de pe lângă Inspectoratul Drumuri Piteşti a solicitat, în 1942, să-i fie repartizaţi 80 de evrei pentru a fi folosiţi pentru a scoate pietriş din prundişul Argeşului, circa 400 mc, pentru pietruirea şoselei din Piteşti la ieşire spre Craiova, pe o porţiune de un km.

Deportări și condamnați pentru sabotaj economic

În anul 1943, comunitatea locală a fost obligată de către Centrala Evreilor din România să contribuie cu suma de 2.000.000 lei, care a fost depusă la timp. Raportându-ne la numărul evreilor din oraş, sumele de bani erau însemnate, având în vedere că o casă ridicată în satul model Antoneşti avea un preţ de cost care pornea de la 250.000 lei.
În afară de aceste sume de bani, evreii din oraş care aveau o situaţie materială bună, fiind comercianţi şi liberi profesionişti, în trecut având chiar o influenţă în administraţia oraşului, fiind înscrişi în partidele politice locale, au contribuit cu articole de îmbrăcăminte pentru ”opera de asistenţă socială” predate Comandamentului Militar al Corpului I Armată Craiova şi au mai dat 100 paturi necesare spitalelor înfiinţate pentru răniţii aduşi de pe frontul din Răsărit.
Unii comercianţi evrei din oraş au fost trimişi în judecată în anul 1942 şi condamnaţi pentru acte de sabotaj economic. Au fost trimişi în lagăr: Samuel Blau (cu o durată a pedepsei de 4 luni, începând din ianuarie 1943), Mişu Michelstein (cu o durată a pedepsei de un an, începând din ianuarie 1943), Francisc Zuckerman (cu o durată a pedepsei de 4 luni, deşi pe tabelul întocmit de Poliţia Piteşti scrie ”plătit în numerar”, ceea ce ne face să credem că şi-a cumpărat graţierea cu bani) şi Solomon Ghelber, pentru părăsirea localităţii fără autorizaţie (cu o durată a pedepsei de 60 zile, începând din august 1943).
La 7 septembrie 1942 au fost arestaţi 8 evrei ”suspectaţi de activitate comunistă”, aceștia fiind deportaţi în Transnistria cu sprijinul Legiunii de Jandarmi Argeş: avocatul Iosif Bercovici, avocatul Iosif Elias şi Mauriciu Braunstein (membri în OJCE Argeş), inginerul Leibovici Eugen (fratele preşedintelui OJCE), fotograful Mendelovici Nathan, Nuremberg Herman, Nuremberg Iosif şi Cohn Iosif.
Deportarea acestora ”a avut un efect moral puternic asupra evreilor din localitate”, se afirma în dosarul întocmit de Poliţia Piteşti.
Sursa: blog istorie locală