Web Analytics

articol scris joi, 12 decembrie 2024

Moşul a venit cu sacul de bani la Primăria Câmpulung

Crăciunul a venit mai devreme la Câmpulung pentru cei din administrația locală ce se bucură nu doar de bradul din fața Primăriei, ci și de o nouă majorare salarială, a doua din acest an. Creșterea este de 15%.

Doar de 15%, la fel ca în ianuarie 2024, însă, raportate fiind valorile la prima ajustare a salariilor, cea din vara lui 2017, suplimentul procentual este, în unele cazuri, de 250%! Iar exemplul poate fi dat în privința funcției de șef serviciu. Salariul de bază din iulie 2017 era de 4.870 lei. După noua majorare, valoarea acestuia este de 12.011 lei!
Creșterea din noiembrie nu vizează capii funcționărimii, adică secretarul general, arhitectul șef și directorii executivi care rămân la nivelul stabilit în ianuarie acest an, adică la 13.282 lei.

Beneficiari sunt cei de la nivelurile următoare, începând, așa după cum am precizat, cu șefii de servicii. Și iată alte exemplificări ale noii situații, în comparație cu cea anterioară! Expertul superior urcă de la 7.929 la 9.118 lei, un consilier personal cu studii superioare, de la 6.939 lei la 7.869 lei, casierul avea 5.107 și ajunge la 5.248 lei, iar un îngrijitor trece de la 4.564 lei la 5.249 lei brut lunar. La Poliția locală, șeful are motiv de satisfacție fiindcă lasă în urmă 10.444 lei și primește 12.011, iar un polițist local de frunte este indicat salarial cu valoarea de 9.118 lei, anterior fiind vorba de 7.929 lei.

Directorul de la ADP face saltul de la 12.650 la 13.282, ajungând la nivelul superior la care se mai află secretarul general, un șef de depozit înmagazinează lunar 5.873 de lei, după ce a stat zece luni la nivelul de 5.107 lei, iar un muncitor calificat se bucură acum de 5.662 de lei, cu 738 de lei mai mult față de anterioara chenzină.
Pe fiecare funcție, nivelul salarial diferă după gradul profesional și nivelul studiilor. Iar la salariile brute se adaugă, după caz, diverse suplimente, precum normă de hrană sau sporuri pentru implicarea în derularea proiectelor cu finanțare europeană.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Dezvăluiri: Elena Lasconi a primit casă de la ANL, alături de nume grele ale „sistemului”

Citește și România a importat în 2024 cu 60% mai multă energie electrică decât în 2023, iar producția a scăzut cu 11%

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au început pregătirile pentrul Târgul de Crăciun din Pitești

Joi, 5 noiembrie 2026, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun; aceștia au […] Citește!

Moaștele Sfântului Nectarie ajung la Mioveni în perioada 17-20 noiembrie

În perioada 17–20 noiembrie, credincioșii din Mioveni și din împrejurimi se vor putea închina la racla cu părticele din moaștele […] Citește!

Duatlonul Regal Invictus revine la Curtea de Argeș! Când are loc evenimentul sportiv

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Curtea de Argeș va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Duatlonului Regal Invictus, evenimentul sportiv dedicat […] Citește!

„Safari cu urşi pe Transfăgărăşan”, ultima fiţă de pachete turistice care inundă internetul

De la 400 de lei, la 677 de ron sau 221 dolari de adult, tot mai multe anunțuri cu o […] Citește!

Via Dominorum, drumul care va uni Târgovişte, Câmpulung şi Curtea de Argeş prinde contur

Trei orașe care au scris pagini importante din istoria Țării Românești vor fi conectate printr-un traseu turistic de aproximativ 120 […] Citește!

Punct final în procesul pentru un proiect cu probleme! Câmpulungul este bun de plată

Din puhoiul de litigii având ca obiect contestarea unor decizii ale autorităților din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care […] Citește!

Guvernul păstrează tarifele reglementate la gaze până pe 31 martie 2027. Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru energie

Românii vor beneficia în continuare de reglementarea tarifelor la gazele naturale până la 31 martie 2027, a anunțat premierul Luca […] Citește!

Colet cu peste 5 kilograme de canabis, trimis din Spania în România. Doi bărbați din Baia Mare, arestați preventiv

Un colet expediat din Spania prin intermediul unei firme de curierat a dus la descoperirea unei presupuse operațiuni de trafic […] Citește!

Ceață densă și vizibilitate sub 50 de metri în trei județe, în această dimineață. Drumurile pe care circulația este închisă

Șoferii care pornesc la drum vineri dimineață, 6 noiembrie 2026, trebuie să circule cu prudență, după ce ceața densă a […] Citește!

Ajutor pentru chirie și transport redus pentru tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei. Ce prevede proiectul de lege

Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care au venituri salariale nete de cel mult 4.000 de lei […] Citește!

Droguri descoperite în locuința unui medic anestezist. Doctorul a fost de gardă la ATI, în ciuda anchetei

Un medic anestezist în vârstă de 33 de ani, care lucrează la spitalele din Slobozia și Oltenița, a efectuat o […] Citește!

O nouă alertă cu bombă la Otopeni. Aeronavă KLM, verificată după o amenințare

Aeroportul Internațional Henri Coandă din București a fost vizat de două noi amenințări cu bombă joi seară, 5 noiembrie, potrivit […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete