Monumente, statui

de | 24.10.2012 19:51 | Opinii

O movilă, o piatră, un copac, un colț de râu, un mal. Chiar un animal: marea ursoaică, vulturul pleșuv, șarpele cu clopoței… Totemuri. Semne naturale pe care oamenii le investeau cu puteri nebănuite, benefice sau chiar cumplite. Asta în prima copilărie a omenirii. Cu al doilea pas în civilizație, comunitățile au început să-și făurească singure semnele: un stâlp bătut în pământ, o piatră așezată, un copac sădit, un animal protejat. Primul altar, un teren curățat de buruieni și de gunoaie, împrejmuit cu un simulacru de șanţ sau cu un șir de bolovani. Acesta era locul sfânt de întâlnit cu zeitatea. Primul stâlp înfipt în pământ însemna o axă în jurul căruia se afla întregul univers. Doi stâlpi alăturați – o trecere dintr-o parte în alta a lumii văzute și nevăzute. Când în capetele stâlpilor s-a fixat un curmeziș, am avut deja o poartă.
De la stâlpi, de la trecători, de la porți, n-a mai fost mult până la giganticii megaliți și menhiri. De la altarul primitiv la temple, sanctuare, bazilici, catedrale, castele, palate, cetăți… Fără monumente, o țară poate să existe, dar nu este întreagă…
Monumente istorice, arhitectonice, artistice. Clădiri monumentale. Statui de eroi, de împărați, de regi, de lideri politici, de scriitori, de edili, de comandanți militari, de soldați necunoscuți. Ba chiar și de mineri, de oțelari, de aviatori, de tractoriști, de mulgători, de mame eroine.
Unele s-au înălțat, altele s-au demolat: Mussolini, Hitler, Lenin, Stalin, Saddam, Gaddafi… La noi au fost vânate statuile regilor, Brătienilor, altor politicieni. Mareșalul a murit la Pitești, unde se născuse, într-un mare proiect de statuie ecvestră, pe o colină, unde se întâlnesc trei drumuri principale. Există și monumente decorative, ornamentale, figurative, abstracte, anume plantate pentru înfrumusețarea peisajului, plăcerea ochiului sau îndemnarea la meditație. Mai mult așa ceva au lăsat în urmă simpozioanele de artă plastică organizate la Pitești, una dintre cele mai importante inițiative culturale împreună cu Filarmonica sau Festivalul de muzică veche „Zavaidoc”.
Dar despre istoria, importanța, măreția și frumusețea monumentelor din Pitești, existente, proiectate, sau negândite încă, lăsăm loc să se pronunțe specialiștii și îndrăgostiții de ele. Eu, unul, nu aș mai interveni în problemă, decât să spun că orașul este încă sărac în această privință. Și aș mai adăuga că pentru ultima realizare din această perioadă, acel Brătianu din grădina muzeului de artă, se cuvin adevărate elogii edililor, oamenilor politici și consilierilor municipali care s-au entuziasmat și s-au implicat într-un asemenea act cultural. Din păcate, opera a avut nenorocul unui artist nepriceput. Statuia nu are nimic comun cu personajul care a făurit România Mare și a participat la modernizarea ei. În afară de numele scris pe soclu, nu poate să fie identificat gânditorul și făuritorul, omul care și-a asumat răspunderea pentru destinul unui popor pentru secole și pentru multe generații. În această înfățișare ar putea să fie luat drept un ins oarecare de pe stradă, din piață, din tramvai. N-are măreție, n-are semnificație, n-are atitudine, n-are nimic. Deși este îmbrăcat în palton, acest personaj este gol… Păcat de bronzul turnat. Comparați-l cu Nicolae Bălcescu, din grădina muzeului de artă, cu Mircea cel Bătrân, statuia din umărul teatrului, cu Brătianu, cel din holul colegiului național care îi poartă numele.
Ce să mai spunem de „Statuia Țăranului Român”, care a fost dată jos de pe soclu pentru a urca în locul său acel fals artistic care l-ar reprezenta pe Ionel Brătianu. Se numea „1907”, dar numele deranja în noua conjunctură a tranziției. Dacă lăsăm la o parte mesajul inițial, avem de-a face chiar cu o operă de mare valoare plastică. Piatra, de data asta, exprimă duritatea unui caracter dârz și hotărât, logodit cu moartea altora sau a lui. Un colos de piatră care trăiește. Parcă simți cum îi bate inima în piept. Parcă îi pulsează și venele de la mâini și de la picioarele desculțe. Romantism? Realism? Simbolism? Naturalism? Ce contează?… Bine că decidenții nu au demolat-o. Și nu au aruncat-o la groapa de gunoi. Face parte din istoria noastră. Din zestrea edilitară a orașului și zestrea artistică. Mutată la câțiva kilometri și la periferie, măreția ei totuși umbrește statuia lui Brătianu, care i-a luat locul…
Și nu pot să închei aceste rânduri fără să amintesc acele statui ale unor personaje exemplare din Pitești, datorită simpozioanelor de artă plastică, ce zac mute pe un coridor al Centrului Cultural. Și mă mai întreb, care dintre personajele aflate azi la putere ar merita să fie cioplite în piatră sau turnate în bronz și ridicate pe socluri pentru veșnicie?

(Prof. Marin Ioniţă)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii