Web Analytics
scris joi, 24.04.2025

Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena ajung în premieră în România

Un eveniment de profundă încărcătură spirituală va avea loc pe 30 aprilie, când moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse pentru prima dată în România, din Veneția, locul unde au fost păstrate de-a lungul secolelor.

Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena ajung în premieră în România

Acestea vor ajunge la Mănăpstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman – un așezământ monahal cunoscut pentru organizarea anuală a pelerinajului dedicat Duminicii Mironosițelor.

Citește și: Proiectul privind pensiile magistraților a trecut de Camera Deputaților. Tribunalul Argeș susține poziția CSM

România devine astfel a doua țară ortodoxă în care poposește Sfânta Elena de când sfintele ei moaște se află la Veneția. Acest gest este cu atât mai semnificativ, cu cât anul 2025 marchează 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, fiul Sfintei Elena. Aducerea moaștelor este, astfel, și un omagiu adus acestui moment fondator al creștinismului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...