Web Analytics

A FOST STABILITĂ CAUZA MORȚII ACTORULUI COSTIN MĂRCULESCU

de | 12.06.2020 08:50 | Actualitate

UPDATE: 

Potrivit raportului preliminar de la INML, Costin Mărculescu a suferit un infarct cardio respirator acut.  

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în noaptea de miercuri spre joi în apartamentul său din Capitală.

Câțiva prieteni au dat alarma, pentru că actorul nu mai fusese văzut de câteva zile, nu răspundea la telefon, iar câinele său lătra insistent în locuința. 

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în apartamentul în care locuia singur.

Prietenii lui au fost cei care au alertat autoritățile după ce o vecină i-a anunțat că s-a spart o țeavă în locuința sa, de la etajul 8 și a inundat mai multe apartamente.

Actorul locuia într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei cu chirie, iar vecinii spun că l-au văzut ultima dată sâmbătă când a ieșit cu câinele la plimbare.

Pompierii au spart ușa pentru a reuși să intre în locuința acestuia, iar medicii de pe Ambulanță au fost cei care au găsit trupul neînsuflețit al actorului în cadă.

Prietenii Lui Costin Mărculescu exclud varianta unei sinucideri, mai ales că acesta avea în plan să lanseze o carte la sfârșitul acestei luni.

### Cine a fost Costin Mărculescu

Născut la 29 iunie 1969 la Craiova, Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984, la vârstă de 15 ani, în două piese TV “Misiune specială” și “Ecaterina Teodoroiu”, iar în Cinematografie în 1985, în filmul regizoarei Cristiana Nicolae “Al patrulea gard lângă debarcader”, conform Cinemagia.ro.

În 1986 a jucat în, “Liceenii” alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivașcu.

A absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale promoția 1989 – 1993. A fost invitat în emisiuni de divertisment în calitate de actor sau cântăreț și a scos șapte videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate.

A colaborat cu mai multe Teatre, susținând peste 2000 de spectacole în țară și în străinătate, jucând alături de Florin Piersic, Mișu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stănculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horațiu Mălăele etc.

A pus bazele la 30 Mai 1999 Școlii Artistice de Modelling și Dans Sportiv Compania de Manechine și Fotomodele Costin Mărculescu.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii