Câmpulungenii se împacă treptat cu ideea că lucrările de reabilitare a Bulevardului ”Pardon” nu vor fi gata în termenul prevăzut în contract! Nu s-ar fi terminat nici în condiții normale, darămite acum, în situația în care Prefectura Argeș a solicitat în instanță anularea autorizației de construire! A sistat primărița postările pe net privitoare la dușmanii de clasă, iar cetățenii au abandonat o idee de protest la adresa Prefecturii. Tot pe rețelele de socializare a apărut chemarea la un miting pe data de 26 mai, însă, cum nimeni nu și-a însușit inițiativa în mod direct, cu consecința obținerii aprobărilor legale, mișcarea de protest nu a mai avut loc.
Între timp, însă, lucrările de reabilitare continuă, în pofida declanșării acțiunii în contencios administrativ.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Reabilitarea Bulevardului ”Pardon”, al treilea proiect major aproape de dezastru
0 Comentarii