Web Analytics
scris joi, 24.10.2019

Mircea Vintilă, preşedintele juriului la TRIVALE FEST

Iubitorii de folk sunt invitați la cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 18.00, în sala de spectacole a Filarmonicii Pitești. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești, va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare, susținute de Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Tiberiu Hărăguș și Grupul Folk P620.
Concursul va avea loc pe două categorii de vârstă: 10-18 ani și 18-50 de ani. Aspiranții la premiile și trofeele festivalului pot participa individual sau în grupuri de maximum 5 persoane. Concurenții care fac parte din prima secțiune, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani, vor prezenta două piese din repertoriul soliștilor consacrați sau din compoziții proprii. Concurenții care fac parte din a doua secțiune, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 ani, vor prezenta două piese din compoziții proprii. Jurizarea va fi realizată de către specialişti în domeniul muzical: folkistul Mircea Vintilă, desemnat președintele juriului, muzicianul Cornel Ursu, cantautorul Tiberiu Hărăguș.
Preselecția va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 10, la Centrul Cultural Pitești, cu sediul la Casa Cărții, municipiul Piteşti, str. Craiovei nr. 2 – cod 110013, bl. G1, judeţul Argeş. Cei interesați se pot înscrie până pe data de 24 octombrie, fie direct la sediul Centrului Cultural Pitești, fie la adresa de e-mail a instituției, cultcentre@yahoo.com.

Mircea Vintilă, preşedintele juriului la TRIVALE FEST

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...