Web Analytics

articol scris vineri, 03 mai 2024

Mircea Lucescu: Unirea Urziceni și Oțelul Galați, două dintre campioanele stabilite în afara terenului

Unirea Urziceni și Oțelul Galați sunt formații care au surprins multă lume în urmă cu mai mulți ani, atunci când au câștigat titlul de campioană a României. Mircea Lucescu vorbește în cadrul EuroCast 2024 despre faptul că cele două echipe nu ar fi obținut victoria doar pe teren.

Citește și: FC Argeș o bate pe Dumbrăvița și urcă pe locul 3 în play-out

„(n.r. V-aţi dorit să mai antrenaţi echipa naţională?) Au mai fost câteva tentative, dar nu am fost foarte decis. Nu vreau să mă mai întorc în trecut. În perioada aia nu era nevoie de mine, la tot ce se întâmpla în fotbalul românesc atunci, cu Mircea Sandu. Câştigau echipele pe care le voiau ei. Unirea Urziceni a câştigat pentru că a vrut cineva, Oţelul Galaţi a câştigat tot pentru că a vrut cineva. S-au dat bani mulţi atunci. Aşa se spune, aşa am auzit” - Mircea Lucescu, la EuroCast 2024 de la Orange Sport.

Citește și: Fosta contabilă a Primăriei Corbi, condamnată la 6 ani de închisoare. „Am venit să discutăm şi să mă iertaţi. Şi să mă ajutaţi să scap de asta. Pun banii înapoi, tot”

„În urma declarațiilor recente făcute de domnul Mircea Lucescu referitoare la titlul de campioană națională obținut de Oțelul Galați în sezonul 2010-2011, clubul nostru dorește să clarifice următoarele aspecte: SC Oțelul Galați respinge categoric orice afirmație care pune la îndoială integritatea și meritul sportiv al titlului de campioană obținut în sezonul menționat. Această victorie a fost rezultatul muncii asidue, pasiunii, dedicării și disciplinei implicate de întregul colectiv al echipei, de la jucători la staff-ul tehnic și administrativ. Clubul Oțelul consideră că aceste performanțe sunt reflectarea directă a valorilor noastre: muncă, corectitudine și respect pentru sport. Reiterăm angajamentul nostru față de principiile fair-play-ului și integrității în sport. De asemenea, subliniem că performanțele obținute pe teren de echipa noastră în acel sezon au fost conduse și inspirate de antrenorul Dorinel Munteanu, unul dintre cei mai respectați și valoroși tehnicieni din fotbalul românesc. Competența și integritatea sa nu pot fi contestate, fapt demonstrat nu doar în perioada respectivă, ci și în prezent, în noul său mandat la conducerea tehnică a echipei. În contextul recentelor declarații publice ale domnului Mircea Lucescu, care au pus într-o lumină nefavorabilă integritatea clubului nostru, SC Oțelul Galați își exprimă dezamăgirea și solicită cu respect retragerea acestor afirmații. Ne dorim să menținem un mediu sportiv bazat pe respect și corectitudine, unde performanțele sunt recunoscute și celebrate în mod just. Prin urmare, considerăm că o retractare a declarațiilor care ne-au afectat reputația ar contribui semnificativ la clarificarea situației și ar reafirma valorile de integritate și sportivitate pe care comunitatea fotbalistică românească le promovează. SC Oțelul Galați își exprimă în continuare respectul față de toți cei implicați în fotbalul românesc și internațional și își reafirmă dedicarea pentru promovarea unui sport curat și competitiv” - Oțelul Galați, pe pagina oficială a clubului din SuperLiga.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete