Pe parcursul unei cariere de scriitor şi cronicar teatral de peste 40 de ani, argeşeanul Mircea Ghiţulescu a fost un neobosit susţinător al valorilor literare şi teatrale, precum şi al dramaturgiei naţionale. S-a bucurat de aprecierea şi prietenia confraţilor, a regizorilor şi actorilor, a străbătut ţara şi lumea în căutarea teatrului de calitate, scriind despre el cu înaltă competenţă şi dăruire maximă.

Profesor, ziarist, inspector al teatrelor, director de teatru şi secretar al USR

Romancier, critic, istoric de teatru şi publicist, Mircea Ghiţulescu s-a născut la 14 august 1945 în comuna Cuca, judeţul Argeş. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, în perioada 1964-1969 şi a obţinut titlul de doctor în estetica teatrului, cu teza „Direcţii estetice în comedia contemporană”, la Universitatea Naţională de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti, în anul 1995. A fost profesor de limba şi literatura română la Liceul din Întorsura Buzăului din judeţul Covasna în perioada 1969-1970, ziarist la „Cuvântul liber” din Sfântu Gheorghe în 1970, din nou profesor la Liceul din comuna Iara, judeţul Cluj în perioada 1970-1972, inspector al teatrelor la Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Cluj între anii 1972 şi 1978, director al Teatrului de Păpuşi din Cluj Napoca între 1978- 1980 şi 1991, redactor la revista „Steaua” din Cluj Napoca între 1985 şi 1989, director al Direcţiei Teatrelor din Ministerul Culturii între anii 1990 şi 1992, director artistic al Teatrului Naţional din Cluj Napoca între 1992 şi 1993, consilier al directorului general al Televiziunii Române (1993-1994) şi secretar al Uniunii Scriitorilor din România între anii 2000 şi 2005. De asemenea, Mircea Ghiţulescu a fost şi consilier la Uniunea Scriitorilor şi director al revistei „Drama”, fondată în anul 2001. „Prin dispariţia lui Mircea Ghiţulescu, literatura română, teatrul românesc şi lumea noastră literară suferă o grea şi ireparabilă pierdere”, anunţa Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti la 17 octombrie 2010.

Activitatea literară

Mircea Ghiţulescu a debutat în revista „Echinocţiu”, în septembrie 1969 cu piesa de teatru într-un act „Strada teilor” şi editorial, cu volumul de povestiri „Oraşul fără somn” (Editura Dacia, 1978). Au urmat volumele „Alecsandri şi dublul său”, eseuri, Editura Albatros, 1980 pentru care a primit Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi Muzică, „Omul de nisip”, roman, Editura Dacia, 1982, primind Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, „O panoramă a literaturii dramatice române contemporane”, Albatros, 1984, „Oglinda lui Narcis”, roman, Dacia, 1986, „Wiener Walzer”, roman, Albatros, 1999, pentru care a fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, „Istoria literaturii dramatice române contemporane (1900-2000)”, Albatros, 2000, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 2001, Premiul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, 2001, Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor, 2002 şi Premiul I.L. Caragiale al Academiei Române în 2002. Activitatea literară a protagonistului nostru a continuat cu „Teatrul românesc contemporan” din 2004 pentru care a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România în anul 2005. În ceea ce priveşte ediţiile, prefeţe şi lucrări colective sunt de menţionat „Goga la Ciucea”, albumul Muzeului Octavian Goga, Cluj Napoca, 1975, „Vasile Alecsandri, Pasteluri şi alte poezii”, 1983, „Vasile Alecsandri, Drame şi comedii”, 1985, “Cristian Pepino, Automate, idoli, păpuşi”. Magia unei lumi de la Festivalul Gulliver din Galaţi, 1998, Cartea cu păpuşi a Teatrului Gulliver, Galaţi, 2002, Vasile Alecsandri, Comedii (I), Pasteluri (II), Colecţia Biblioteca pentru toţi, Editura Minerva, 2003, Critique dans le theatre, crithique hors du theatre de la Simpozionul Asociaţiei Internaţionale a criticilor de teatru, Novi Sad, 1985, Theatre et l’interpellation du reel, Edicoes Colibri de la Simpozionul Internaţional al criticilor de teatru, Lisabona, 1990, Les Marches Insoupcones, Centre Culturel Roumain de Paris, 1996, “100 – cei mai mari scriitori români”, Editura Lider-Star, Bucureşti, 2003. În domeniul dramaturgiei enumerăm: Plânsul în local interzis (Radio Cluj, 1973), Chiuveta rabatabilă (Radio Cluj, 1974), O seară încântătoare (Radio Cluj, 1975, Radio Târgu Mureş, 1976), Librete de balet: Echinox, pe muzică de Jean Michel Jarre (Opera Română din Cluj Napoca, 1980, coregrafia Vasile Solomon), Simfonia a III-a de George Enescu (Opera Româna Cluj Napoca, 1981, coregrafia, Vasile Solomon). De asemenea, Mircea Ghiţulescu a tradus: Georges Banu, “Actorul pe calea fără de urmă”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995 şi Olivier Py, “Scrisoare tinerilor actori”, în Drama, 1-2/2004. Mircea Ghiţulescu a adunat în cariera profesională de peste 40 de ani numeroase distincţii şi premii, dintre care menţionăm Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer din anul 2004, Premiul pentru dramaturgie la Colocviul Naţional de literatură studenţească, Bucureşti, 1969, pentru piesa într-un act „Plânsul în local interzis”, Premiul pentru critică de teatru al Revistei Tribuna, 1969 sau Diploma revistei Convorbiri literare din 2004.

Referinţe critice

„Ion Herb (Omul de nisip) este un învins al vieţii din prea multe iluzii făcute în lumina orbitoare a unei idei despre ce ar trebui să fie viaţa. Mizând pe elemente de efect dramatic, cu amănunte care provoacă: nisipul, simbol al statorniciei, lângă om, oferă o surprinzătoare construcţie oximoronică… Sunt convins, de pildă, că pentru majoritatea breslei scriitoriceşti, Mircea Ghiţulescu este în primul rând autorul “Panoramei literaturii dramatice contemporane. 1944-1984” şi abia apoi, foarte departe, autorul romanelor Omul de nisip (1982) şi Oglinda lui Narcis (1986). La care istoricii literari vor tresări şi vor afirma iute că Mircea Ghiţulescu a scris acea utilă şi stimulatoare carte despre Alecsandri şi dublul său prozele sale fiind, nu-i aşa, un fel de hobby. Caz tipic în care gazetăria, dar, în special contextul „inserţiei social profesionale” a autorului au bifurcat, cel puţin la origini, o vocaţie preponderent epică… Obişnuit să-l văd, să-l  bârfesc şi să-l judec pe Mircea Ghiţulescu ani de-a rândul din unghi teatrologic, am fost, recunosc, şocat, acum doi-trei ani când am dat peste romanele sale”
Dan C. Mihăilescu, Revista 22, 1999

„Istoria literaturii dramatice române contemporane este o carte fundamentală a culturii române, prima de acest gen, în măsură să-i intereseze atât pe specialiştii domeniului cât şi pe simplii iubitori ai teatrului”
Ştefan Oprea, Căruţa lui Thespis, O imagine integrală a dramaturgiei contemporane

„Consecvenţa cu care G. structurează materialul e remarcabilă. Romanul (Omul de nisip) se termină burlesc prin montarea de către Boris Andeica a piesei „Omul de nisip” (povestea vieţii lui Ion Herb scrisă de ex ziaristul Sever Popescu, cel mai pur avatar al rectorului), prezentarea ei pe scenă  fiind ultima expresie a degradării la care poate ajunge timpul mitic. Preocupările pentru teatru ale lui G. aveau să se concretizeze într-o sinteză referenţială, “O panoramă a literaturii dramatice române contemporane. 1944-1984” neîntrecută până acum sub aspectul pretenţiei de exhaustivitate şi al stilului ambiţios, de sinteză…Cartea este indispensabilă pentru toţi cei interesaţi în fenomenul teatral românesc postbelic, fii
nd scrisă obiectiv şi extrem de corect în judecăţile de valoare formulate, într-o perioadă în care se puteau rosti deja adevăruri supărătoare despre stereotipiile ideologice ale epocii proletcultiste…”
Dicţionarul Scriitorilor Români, II, D-L, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998.
(M.I.)