Mircea Fulger este unul dintre reprezentanţii de marcă ai şcolii de box formate de maestrul Cristian Panaitescu la CS Muscelul Câmpulung. Născut pe 26 ianuarie 1959, la Hârseşti, actualul şef al clubului muscelean a început să practice sportul cu mănuşi la vârsta de 15 ani. După numai doi ani a intrat în cursa pentru obţinerea de titluri şi medalii, marile succese apărând imediat după trecerea la seniori, în anul 1979. A fost de două ori campion naţional şi câştigător al Centurii de Aur, de două ori campion balcanic, iar la Campionatele Mondiale din 1982, la Munchen, s-a oprit la locul IV. Dar peste toate se află medalia de bronz obţinută de boxer în 1984, la Olimpiada de la Los Angeles.
Pe podium, la Olimpiada de la Los Angeles
Olimpiada din 1980 a ratat-o la mustaţă. De-abia trecuse la seniori, schimbând şi categoria, de la 54 kg-cocoş, la 63,5 kg-uşoară. Aşa se face că, în timp ce lotul olimpic al României se afla la Moscova, Mircea Fulger a fost trimis la un important turneu internaţional în Cuba. Dar ediţia din 1984 nu a mai ratat-o. Şi a făcut senzaţie în Los Angeles, pe „Memorial Sports Arena”. A trecut fără probleme de francezul Jean Dusarte, cel mai valoros boxer din lotul Hexagonului, învingându-l după doar 1 minut şi 14 secunde. Fulgerător l-a lovit şi pe suedezul Ştefan Sjostrand, iar în sferturile de finală a trecut cu 5-0 de tunisianul Lotfi Belkir. În semifinală a dat peste thailandezul Dhawee Umponmaha, care l-a învins, însă medalia de bronz era asigurată. „În primul meci, am învins un suedez, apoi, am eliminat un francez, prin knockout, un tunisian, la puncte, iar în semifinală am boxat cu un thailandez. Am pierdut la puncte, la limită. Trei arbitri l-au dat învingător pe thailandez, iar doi pe mine. Meciul s-a disputat la ora 01.00 noaptea, ora României, şi a fost transmis în direct în ţară, de singurul post de televiziune de pe vremea aceea”, a precizat Mircea Fulger. De reţinut că performanţa lui Fulger a asigurat şi prezenţa boxerilor români la următoarea Olimpiadă, cea de la Seul, pentru că, dacă nu s-ar fi obţinut nicio medalie, Nicolae Ceauşescu ar fi dispus interzicerea participării României la o asemenea competiţie. „A fost cel mai frumos moment al carierei. Atunci am simţit că nu am muncit în zadar, atâţia ani, în sala de antrenament”, şi-a amintit cel poreclit „Fulgerică”, datorită upercutului de dreapta năprasnic, cu care şi-a doborât sute de adversari în ring.
A primit 4000 lei pentru medalia olimpică
Pentru medalia de bronz de la Olimpiada din 1984, Mircea Fulger a primit 4.000 de lei din partea statului. Era o recompensă micşorată faţă de alte ediţii. În 1980, un titlu olimpic era premiat cu un automobil Dacia în valoare de 70.000 de lei, pentru medalia de argint se primea o Skoda de 50.000 de lei, iar pentru bronz, un Trabant de 30.000 de lei. În 1979, când a trecut la seniori, Mircea Fulger a fost încorporat. Trebuia să facă armata la trupă, într-o unitate de trupe de securitate din Bucureşti. Însă Clubul Sportiv Muscelul a făcut un memoriu la ministerul de interne şi a cerut transferul sportivului la unitatea similară din Câmpulung. Între timp, cei de la Dinamo au intervenit şi l-au cooptat pe Fulger la o unitate specială în care îşi putea continua antrenamentele, beneficiind de un tratament similar acordat sportivilor legitimaţi la clubul bucureştean. O lună de zile a stat boxerul muscelean acolo, pentru că Internele au acceptat retrimiterea lui la Câmpulung.
S-a retras din box la 25 de ani
Mulţi oameni de sport au fost surprinşi de retragerea lui Mircea Fulger din activitatea competiţională la doar 25 de ani. Dar fostul mare boxer a avut motive să o facă. Îşi dorea să nu-i fie afectată sănătatea, pentru că într-o carieră de boxer primeşti mii de pumni în cap şi la corp. Cum planurile lui de viitor includeau şi un copil, voia să fie complet sănătos pentru conceperea acestuia. Apoi, reîntoarcerea la lotul clubului, după Olimpiadă, nu a fost una prea plăcută. Cel care îl asista în colţ la partide, maestrul Gheorghe Vlad, şi el un boxer şi antrenor de renume, l-a luat la rost că a întârziat la primul antrenament la care s-a dus după concediu. „Mirceo, scopul şi durata vizitei pe la noi!” au fost cuvintele care l-au determinat să facă stânga împrejur şi să predea echipamentul. A mai participat doar la un turneu în Polonia, boxând în cadrul categoriei 81 kg, şi la festivitatea de retragere, organizată în iarna lui 1984, la Câmpulung. A antrenat apoi, timp de doi ani, după care s-a întors în „civilie”, fiind angajat la ARO. A revenit la CS Muscelul în 2000, ca şef de complex, iar în prezent conduce destinele clubului care l-a făcut mare.
250 victorii, dintre care 60 prin abandonul adversarului
„Toată lumea a tras de mine să continui pe ringul de box, însă pentru mine a fost un capitol încheiat. Obţinusem cam tot ce se putea în ring. Am boxat în peste 250 de confruntări, dintre care 60 s-au încheiat prin abandonul adversarului. În ţară nu mai aveam rival şi trebuia să mai aştept încă patru ani ca să particip la o nouă competiţie internaţională importantă. Prea mult, aşa că că am decis să pun familia pe primul plan”, a punctat campionul.
Marius Ionel
0 Comentarii