Web Analytics
scris joi, 12.12.2019

Mircea Dinescu, dublă lansare de carte la Centrul Cultural Ştefăneşti

Joi, 12 decembrie, de la ora 19.30, la Centrul Cultural Ștefănești va avea loc o dublă lansare de carte a poetului Mircea Dinescu, evenimentul fiind „acompaniat” cu mâncare și muzică tradițională. După o lungă absență din spațiul publicistic, Mircea Dinescu își lansează noua carte de versuri, „Scaunul cu trei picioare”, un apel pentru reîntoarcerea la tradiții. De asemenea, autorul le va prezenta admiratorilor un nou volum, tot de versuri, „Colierul din Bomboane de colivă”, un fel de cochetare cu moartea, după cum reiese din titlu, aceasta fiind, de altfel, o temă pe care a mai abordat-o în trecut în poeziile sale. Mâncarea tradițională de la „Papile Gastro” Pub și taraful Centrului Cultural Județean Argeș vor însufleți atmosfera. Intrarea este liberă.

Mircea Dinescu, dublă lansare de carte la Centrul Cultural Ştefăneşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...