Web Analytics

Mioveni. Cameră pentru citostatice, implantată subcutanat bolnavilor de cancer, la Spitalul Orășenesc

de | 5.12.2022 09:44 | Actualitate, Home

Pacienții cu afecțiuni oncologice care urmează un tratament chimioterapeutic pot beneficia de implantarea subcutanată a unei camere pentru citostatice la Spitalul Orășenesc Mioveni.

Acest dispozitiv permite administrarea repetată și pe o perioadă lungă de timp a tratamentului. Totodată sunt evitate înțepăturile multiple, distrugerea si sclerozarea venelor și apariția complicațiilor specifice. Mai mult, camera implantabilă poate fi utilizată și pentru recoltarea analizelor, administrarea substanței de constrast, a antibioticelor sau altor substante perfuzabile.

Citește și: Pitești. Pieton lovit mortal de un camion

Implantarea subcutanată al unui astfel de disozitiv se realizează în blocul operator, cu anestezie locală și este efectuată de către medicii anesteziști din cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă(ATI) – dr. Adrian Ciocănea, dr.Tudor Mihai Constantin, dr.Terheci George Daniel, dr. Andrea Dănilă și dr.Bogdan Prunaru.

Intervenția durează aproximativ 50 de minute, după care pacientului i se face un examen radiologic de control, iar a doua zi poate pleca acasă .

După finalizarea ședințelor de chimioterapie, camera se poate scoate printr-o simplă incizie făcută sub anestezie locală. Dispozitivul este confectionat din titan și este perfect tolerat de organism, iar prezența acestuia nu împiedică efectuarea de investigatii imagistice.

Până în momentul de față au fost implantate mai multe dispozitive pentru administrarea citostaticelor. Atât dispozitivul cât și implantarea acestuia sunt complet gratuite la Spitalul Orășenesc Mioveni.

Pentru consultații este nevoie de programare la numărul de telefon 0372.791.212 și de bilet de trimitere de la medicul specialist oncolog.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *