Web Analytics

articol scris joi, 02 septembrie 2021

Minunatele întâmplări cu polonezii din oraşul înfrăţit Bydgoszcz

Jean Dumitrșcu și Waclaw Kuczma, directorul galeriei de artă din Bydgoszcz

La reînfrățirea municipiului Pitești cu orașul polonez Bydgoszcz am pus și eu o cărămidă, alături de dl. Mircea Pungoci. Unde credeți? Tocmai la Kragujevac, pe unde ne-am întânit cu niște oficialități poloneze. A urmat o invitație în Polonia. Polonezii s-au purtat regește.
Ne-au așteptat la Varșovia, ne-au dus să vizităm palatul prezindețial, în fața căruia tronau, la stradă, două felinarii roșii. „Noi spunem că aici e bordelul național”, ne-a destăinuit o directoare din primărie, apoi am plecat într-un drum lung spre Bydgoszcz. Am fost, mai întâi la o teresă din centrul Varșoviei, cineva din delegație a comandat o înghețată (meniul era în poloneză) și s-a trezit cu un… kg de înghețată deasupra unui pepene!
După o noapte de mers, am ajuns la primăria lor. Clădire veche, de pe la 1600. Aveau doar biroul primarului și al celor trei viceprimari, plus o sală de consiliu local plină de tablourile foștilor primari, iar la etaj exista o singură direcție: Direcția de relații internaționale. În rest, toate celelalte direcții ale primăriei erau risipite prin oraș.

Casa savantului Copernic era ditamai castelul

Am vizitat multe obiective economice, dar, după cum mă așteptam, relațiile s-au redus la cele culturale. Polonezii ne-au dus să vizităm casa lui Copernic din orașul Torun. Dar ce casă! În minte aveam că savantul Copernic a fost așa, un om obișnuit. Când colo, casa lui era ditamai castelul! Abia am reușit să-i fac o poză d-lui Iosif Cerbureanu care să încadreze, cât de cât, și „casa” lui Copernic. La ce înălțime avea, putea vedea cerul fără telescop.
Ne-au mai dus la spectacole ale celor… două filarmonici din oraș și la „Opera Nova”! Am vizitat și o seră, lungă de 5 km, unde totul era robotizat, totul comandat de pe calculatoare. Într-o seară, primarul ne-a oferit o cină într-un restaurant vechi, clădirea era cam de sec. al XVI-lea.
M-am nimerit lângă o ziaristă din Germania. Așa am aflat că Primăria Bydgoszcz comandase câte o pagină de reclamă în cele mai importante 10 ziare din Europa (Anglia, Germania, Franța, Italia etc.). Pagini de reclamă plătite, pentru a atrage investitori străini. Surpriza a fost că ziarista germană vorbea… românește! „L-am descoperit pe poetul vostru Marin Sorescu și pentru el am învățat limba română, ca să-i pot citi opera întreagă. Păcat că nu a luat Premiul Nobel pentru Literatură”, mi-a spus.

Citește și Inedit! Locul 10 ATP a vizitat nordul judeţului / Muguruza a ajuns la Peştera Dâmbovicioara, invitată de o fostă tenismenă din Fundata

În vizită la Galeria de artă municipală din Bydgoszcz, care găzduia o expoziție originală Picasso

Am vizitat și Galeria municipală de artă din Bydgoszcz, unde directorul Waclaw Kuczma ne-a prezentat expoziția… Picasso, pe cele trei nivele, și pentru care plătise bani grei, mai ales pentru asigurarea operelor de artă. România nu și-a permis niciodată o expoziție Picasso, abia dacă reușim să facem una închinată lui Brâncuși. Ca să știm cum ne comparam… cu un oraș înfrățit din Polonia.
Am stat de vorbă cu dl. Waclaw Kuczma și l-am invitat la Pitești. „Știți, organizăm și noi la Pitești expoziții de pictură”, i-am spus. „O să ofer trei burse, voi veni!” Era în seara de 25 iunie 2007. La 15 ianuarie 2008, dl. Kuczma se afla în biroul meu, chiar pe scaunul meu (având nevoie să-și verifice mesajele de pe internet). A vizionat „Salonul de iarnă al pictorilor piteșteni”. Dl. Kuczma a ales trei pictori piteșteni, cărora le-a acordat burse la Bydgoszcz în acea vară. Mulți s-au supărat pe mine, că aș fi aranjat selecția, dar nu a fost așa, nu mi-a zis nimic, își nota într-un carnețel. Un pictor care spera să fie invitat ne-a luat acasă la el, ne-a servit cu whiskey, dar totul a fost în zadar. După vernisaj, l-am dus la Muzeul Golești. Ce puteam să-i ofer altceva ca loc de vizitat?

Un ansamblu folcloric din Bydgoszcz a venit la Festivalul de Folclor ”Carpați”

Am rămas în legătură cu polonezii. Pentru vară, am invitat un ansamblu folcloric de la ei. Doar prietenia mea cu Dorin Oancea a făcut ca această invitație să fie posibilă. Și au venit. În foto sunt alături de doamna Elzbieta Kornaszewska (lidera Ansamblului folcloric „Ziemia Bydgoska”) și de domnul Jozef Rogacki (reprezentantul Consiliului Voievodatului Bydgoszcz) din Polonia, pe care i-am invitat la Festivalul Internațional de Folclor ,,Carpați”, 10 iunie 2008, în Piața Vasile Milea.
Urma să le asigur un program. Fusesem tratați frumos în Polonia, trebuia să fim gazde bune. Într-o zi, i-am dus pe toți cei 38 de polonezi (doi oficiali, restul din ansamblul folcloric) la Grota din Trivale. La mici și bere. Am luat niște bani la mine, dar polonezii s-au întins la bere și la floricele. M-am trezit că nu am bani să plătesc consumația! În disperare de cauză, am sunat-o pe jurista instituției, Laura Țîntoacă (Radu), să o întreb dacă are 3 milioane. „Vin imediat”, mi-a zis, și așa nu m-am făcut de râs la restaurant. Firește, i-am dat banii a doua zi, din buzunar.

Citește și Primarul Gentea s-a întâlnit cu universitari polonezi din oraşul denumit şi „Veneţia Nordului”

Delegația poloneză a fost la concertul Boney M, la aniversarea a 45 de ani de existenţă a FC Argeș

A doua zi, altă problemă. Era aniversarea a 45 de ani, cred, de existență a echipei FC Argeș. În deschidere cânta Boney M. Hai să-i duc la spectacol și meci, mi-am zis. Mai întâi, am mers la ArgeșTV, să-l caut pe Cornel Penescu, patronul de atunci al echipei. Nu era. Cineva mi-a zis că trebuie să cumpăr bilete. Și am cumpărat, la chioșcul de lângă Casa Armatei, 39 de bilete, tot din buzunarul meu. Îmi aduceam aminte cum directoarea din Polonia cerea chelnerilor „faktura”. La noi, nu era nimic prins în buget, așa că am suportat totul. Așa au început să se adune datoriile mele… Pentru a face și a da bine pentru Pitești!
Am ajuns pe stadion cu autocarul polonez. Ei bine, la prestația celebrei trupe pop, polonezii au dansat în picioare, au mers la gardul de sârmă, ce mai, le-a plăcut. A doua zi, fotografii cu ei au apărut în mai multe ziare, nimeni neștiind că sunt polonezi. Când să plecăm, după meci, autocarul rămăsese blocat de mașinile venite ulterior. Așa că am plecat pe jos, erau cazați la „Carmen”. Pe b-dul Eroilor, dansatorii polonezi au început să cânte și așa ne-am trezit opriți de… poliție. Era să iau o amendă pentru tulburarea liniștii publice, dar, după ce i-am oferit patrulei de poliție explicații, am fost iertați de amendă!

Veste bună! Primarul Gentea a reluat legăturile cu oraşul polonez înfrăţit

În fine, ansamblul folcloric a făcut furori prin costume și dansuri pe toată perioada festivalului – și i-am însoțit la Câmpulung, Curtea de Argeș, Topoloveni şi, firește, Pitești.
După care, nemaifiind director, legăturile s-au rupt. Mă bucur enorm că primarul Cristian Gentea și directoarea Carmen Salub au reluat legăturile în ultima vreme cu Bydgoszcz. Sper ca legăturile culturale să se reia, dar și să se dezvolte relații economice!

Citește și Atracţiile turistice din nordul Argeşului

Distribuie!

0 Comentarii

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru […] Citește!

Ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând de sâmbătă 

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 […] Citește!

Șase persoane audiate de polițiștii din Prahova, după ce o fată de 14 ani ar fi fost violată, apoi constrânsă să își retragă plângerea

Polițiștii au făcut șase percheziții domiciliare în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, din județul Prahova, într-un dosar penal care […] Citește!

Ilie Bolojan respinge declarațiile președintelui Nicușor Dan legate de TVA: ”Nu i-am promis președintelui că nu va crește TVA”

Fostul premier Ilie Bolojan a respins miercuri într-o declarație pentru G4Media afirmația președintelui Nicușor Dan, care a spus marți că, […] Citește!

Recital de pian la Pitești, cu Teea-Maria Tarnovețchi

Filarmonica Pitești anunță că organizează vineri, 13 noiembrie, la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral de pian susținut de […] Citește!

(Video). ISU Argeș: Exercițiu în Tunelul rutier – A1 București-Sibiu

Miercuri, 11 noiembrie 2026, în Tunelul Rutier - Autostrada A1 București-Sibiu, situat pe raza comunei Tigveni, județul Argeș, a avut […] Citește!

Concediere masivă la fabrica Yildiz de la Oarja! 175 salariaţi, puşi pe liber de la 1 noiembrie

În fabrică mai lucrează 60 de oameni – spune Nicolae Bădescu, directorul AJOFM Argeș Yildiz Entegre România, fabrica turcilor de […] Citește!

Să tot ai asemenea şefi! Nimeni nu a fost sancţionat pentru neregulile găsite de Curtea de Conturi la Consiliul Judeţean

Ținând cont de o luare de poziție a conducerii Consiliului Județean Argeș în legătură cu concluziile exprimate de auditorii Curții […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete