Cele două peşteri Dâmbovicioara şi Urşilor, dar şi impresionantele chei ale Dâmboviţei şi Dâmbovicioarei sunt doar câteva motive pentru a dovedi că alegerea unui traseu turistic în nordul judeţului Argeş este una dintre cele mai bune alegeri.

Culoarul Câmpulung, Rucăr-Bran

Culoarul Câmpulung, Rucăr-Bran este străjuit de masivele Leaota şi Bucegi, de Iezer-Păpuşa şi Piatra Craiului. Străbătând satele de la Bran la Rucăr, ne convingem că turismul rural, ecologic şi cultural poate fi pe deplin funcţional şi în România. În culoar se întâlnesc numeroase regiuni turistice, prima fiind zona turistică Podu Dâmboviţei. Aici se găsesc numeroasele chei şi peşteri care, alături de celelalte forme carstice, au contribuit la înscrierea zonei printre cele mai vizitate din Carpaţii Meridionali. În zona turistică Muscel se remarcă castrul roman de la Scărişoara-Rucăr, complexul de cetăţi de la Cetăţuia, punctele vamale de la Dragoslavele şi Rucăr şi monumentul de la Mateiaş şi Zona turistică Tămaş-Otic. Printre atracţiile naturale întâlnim: Parcul Naţional Piatra Craiului, Peştera Dâmbovicioarei, munţii Piatra Craiului, masivul Iezer-Păpuşa sau Barajul Pecineagu.

Cel mai spectaculos relief carstic

Zona turistică Podu Dâmboviţei se suprapune teritoriului ocupat de localităţile Podu Dâmboviţei şi Dâmbovicioara. Această zonă turistică este înzestrată cu cel mai spectaculos relief carstic. Aici se întâlnesc numeroasele chei de pe văile Dâmboviţei (Plaiul Mare, Cheile Mari), Dâmbovicioarei (Brusturet şi Dâmbovicioara), Crovului, Rudăriţei şi a altor afluenţi, cu prăpăstii, turnuri şi ameninţători pereţi de stâncă de 100-150 de metri, săpate în pereţii calcaroşi din sud-estul Masivului Piatra Craiului. Pe lângă chei întâlnim şi peşteri, printre cele mai importante fiind peştera Dâmbovicioara, la altitudinea de 861 metri cu două galerii (244 m) şi Urşilor care alături de celelalte forme carstice au contribuit la înscrierea zonei printre cele mai vizitate din Carpaţii Meridionali.

Cheile Dâmboviţei şi Peştera Urşilor

Pornind din centrul localităţii, un drum forestier urmăreşte Dâmboviţa în amonte, spre izvoare, şi străbate cheile de la Plaiul Mare (Cheile Mari ale Dâmboviţei), oprindu-se, după 40 de km, pe barajul de la Pecineagu. Localitatea prin care trece acest traseu este Sătic, un sat de munte unde ospitalitatea localnicilor te va impresiona plăcut. Cheile Dâmboviţei s-au format datorită adâncirii râului în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului ce au generat un sector de chei lung de peste trei km, cu aspectul unui veritabil canion, tăiat în stâna de roci a podurilor calcaroase din partea terminală a masivului. Cheile sunt de origine epigenetică, întrucât râul s-a adâncit iniţial în formaţiuni sedimentare mai puţin dure (gresii, conglomerate), iar când a ajuns la nivelul calcarelor şi-a continuat eroziunea, generând respectivele sectoare înguste ale văilor.

Urme ale ursului de cavernă

Pereţii au un aspect monumental cu înălţimi ce depăşesc 200 de metri. Apele şi timpul au permis formarea peşterilor dintre care cea mai importantă este Peştera Urşilor. Aceasta este una dintre cele trei cu aceeaşi denumire din ţară, formată în urma fenomenelor carstice şi unică datorită situării la o înălţime apreciabilă, la care accesul se face cu piciorul pe nişte trepte abrupte amenajate din beton. Intrarea se prezintă ca o grotă imensă din care pleacă două galerii cu lungimea cea mai mare de 370 metri. Aici s-au găsit schelete ale ursului de cavernă, putându-se observa urme ale activităţii ştiinţifice desfăşurate în decursul timpului. Peştera este situată la jumătatea parcurgerii distanţei de pe Cheile Dâmboviţei, iar intrarea în peşteră se face pe versantul din partea stângă a râului Dâmboviţa. Mai este cunoscută şi sub denumirea de Peştera Colţul Surpat. Este declarată Rezervaţie Naturală, şi prezintă o parte din stalagmitele şi stalagtitele specifice unei peşteri. Peştera nu este iluminată, dar amenajarea acesteia ar da zonei un plus de interes şi ar duce la dezvoltarea pe plan turistic a zonei.

Cheile Dâmbovicioarei şi Peştera Dâmbovicioarei

Traseul începe din centrul satului Podul Dâmboviţei ramificându-se din drumul naţional lângă Podul lui Socol (denumirea de Puntea lui Socol dăinuie din vremea voievodului Matei Basarab), urmează apoi malul stâng al Dâmboviţei şi, după aproximativ 2 km, pătrunde în Cheile Dâmbovicioarei (defileu de o rară frumuseţe) ai căror pereţi verticali înalţi de 200 metri ne ţin companie 3 km, până mai sus de Peştera Dâmbovicioara, care se iveşte în dreapta drumului. Drumul carosabil iese din Cheile Dâmbovicioarei şi pătrunde, la scurt timp, în Cheile Brusturetului, pe care le străbate 2 km. Peştera Dâmbovicioara este formată printr-un relief carstic variat, spectaculos. Râurile care coboară în Munţii Făgăraş, Piatra Craiului şi Leaota au săpat în calcarele de aici văi înguste şi adânci, dând naştere, pe un teritoriu relativ restrâns, celui mai mare complex de chei aflate la noi în ţară. O asemenea rocă, extinsă în zonă, a permis dezvoltarea peşterilor. Situată în partea nordică a satului cu acelaşi nume este lesne accesibilă turiştilor, amplasată chiar în apropierea şoselei care străbate aceste chei. Lungă de peste 250 de metri, această peşteră are aspectul unei galerii puţin ramificate, traseul său fiind ascendent. Ea poate fi străbătută uşor, având plafonul mai înalt decât statura omului. Interiorul oferă condiţii optime de vizitare – simţi aici un uşor curent de aer care demonstrează existenţa a încă unei comunicări cu exteriorul. Fauna caracteristică unor asemenea forme carstice se arată relativ săracă: până acum nu au fost semnalate specii cavernicole, în schimb, s-au găsit resturile fosile ale ursului din peşteră (Ursus spelaeus). Golul subteran s-a format prin eroziunea calcarelor de către apele pârâului „Peştera” care acum îşi poartă undele prin apropiere, pe lângă intrare. Peştera este amenajată şi dotată cu curent electric, permiţând afluenţa turiştilor care a avut ca urmări dezvoltarea şi aglomerarea zonei.

Cheile Brusturetului

De la Peştera Dâmbovicioara şi până la capătul Cheilor Brusturetului se poate observa câteva obiective inedite: Izvoarele din Plai (un mănunchi de izvoare resurgente ivite pe stânga drumului, ale căror ape formează o frumoasă cascadă; punct de reper: căsuţele cătunului Valea Rea, de la confluenţa Văii Peşterii cu Dâmbovicioara); puţin mai sus, tot pe stânga, la baza unor pereţi înalţi, apare o altă peşteră: Gaura Brusturetului Peştera Dracilor, situată la confluenţa Brusturetului cu Valea Muierii. Doi km mai sus, în inima Cheilor Brusturetului, ne atrage atenţia un puternic şuvoi de ape care ţâşnesc la baza unui perete calcaros înalt de 200 m: La Gâlgoaie. Localnicii numesc punctul care domină peretele de La Gâlgoaie, situat la aproximativ 200 m deasupra izbucului, poiana Cuibul Uliului. După ce am străbătut cele trei sectoare succesive ale Cheilor Brusturetului (Cheia Lungă, Cheia Strâmtă şi Cheiţa), ajungem în marginea Poienii la confluenţa Văii cu Apă cu Valea Seacă a Pietrelor. Aici, la poalele pădurilor de pe Muchia lui Stinghie şi Muntele Piatra Galbenă
, se află cabana Brusturet, o casă de vânătoare şi un canton silvic. Din acest punct se poate continua, după un scurt popas, pe traseele montane marcate. Marcajul local cu bandă galbenă stabileşte o legătură directă cu satul Ciocanu, pe o potecă fără dificultăţi deosebite, care străbate în urcuş locuri încântătoare. Zona turistică Muscel cuprinde Culoarul Dâmboviţei şi localităţile Rucăr, Dragoslavele şi Stoeneşti. Vechi punct vamal, Rucărul este un mândru sat muscelean, cu case albe, având câte o încăpere central (foişor), foarte înaltă, deschisă pe toată lungimea faţadei, sprijinită pe stâlpi de lemn. Sub aspect istoric se remarcă castrul roman de la Scărişoara-Rucăr, complexul de cetăţi de la Cetăţuia, punctele vamale de la Dragoslavele şi Rucăr şi monumentul de la Mateiaş. M.I.