Iarna, în istoria românească, a însemnat și aspecte pozitive la vremuri de grea încercare. Primele decupaje cotidiene, în care iarna se învecinează cu buna dispoziţie, le vedem timid surprinse în gravuri din secolul al XIX-lea, cum ar fi plimbările cu sania. Dar secolul XX aduce obiceiuri cotidiene noi, cum ar fi apariţia patinelor şi a schiurilor, pentru început în lumea bună. După primul război mondial, sporturile de iarnă sparg barierele sociale, atunci se desfăşoară cele mai numeroase concursuri și tot mai multe staţiuni montane îşi orientează investiţiile şi către acest profil de consumator. Valea Prahovei a fost, desigur, prima regiune unde sportul de iarnă a început să prevaleze asupra promenadelor, băilor şi plimbărilor în căutarea tihnei, odată cu schimbarea anotimpului. Tinerii adolescenţi ai anilor ’20 sunt aceia care introduc în cotidianul românesc schiul şi patinajul ca sport de masă sau de performanţă.
Cu toate acestea, sporturile de iarnă au rămas, pentru interbelic, un apanaj al claselor medii, cu statut social mai consistent. Turismul, legat de câteva sporturi, se afla la început, dar era foarte gustat în grupuri restrânse de prieteni, rude sau, mai rar, expediţii aventuroase. Schiurile şi patinele erau importate cu precădere din Germania sau Austria, iar preţurile echipamentelor nu erau la îndemâna oricui. Pentru a evidenția cele mai însemnate fotografii despre sporturile de iarnă, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a organizat expoziția „Minte sănătoasă în corp sănătos – Sporturi de iarnă în perioada interbelică”, în intervalul 1-31 decembrie. Documentele se regăsesc în revistele „Realitatea ilustrată” și „Oglinda lumii”.
Sportul de iarnă, practicat chiar şi ca relaxare, a reprezentat o deschidere în raport cu tot ce însemna până atunci iarna ca neajuns. El hrăneşte și astăzi un tip de socializare specială cu natura şi mai ales între aceia care se întâlnesc în astfel de circumstanţe.

Rapsodul Grigore Leşe: „Melodia «Aşa-i românul» e ungurească”
Rapsodul Grigore Leșe, în vârstă de 69 de ani, a creat o intensă controversă în industria muzicii...
04.12.2023 19:13
0 Comentarii