Web Analytics

Ministrul Lucian Bode: „De 1 Mai, e posibil să mergem fără mască pe plajă!”

de | 12.04.2021 10:15 | Actualitate

Autoritățile pun în discuție posibilitatea de a merge fără mască la plajă de 1 Mai. O astfel de măsură ar putea fi pusă în discuție și în cazul slujbei de Paște. În plus, se introduc condiții pentru românii care vor să vină acasă de Sărbători.

Este un anunț de utim moment pe care l-a făcut ministrul de interne, Lucian Bode. Se analizează posibilitatea ca masca de protecție să fie eliminată la mare. În perioada imediat următoare vor avea loc mai multe întâlniri și ar putea să se stabilească dacă pe vârful muntelui sau la plajă vom mai fi obligați să purtăm masca de protecție.

CITEȘTE ȘI Ministrul de Interne: Petrecerile de Paști și 1 Mai, interzise!

Ministrul de interne a transmis un mesaj și românilor care intenționează să vină acasă de paște, din străinătate. Aceștia vor trebui să verifice pe site-urile oficiale lista țărilor verzi și să prezinte un test negativ. În eventualitatea în care nu pot prezenta un test negativ, automat persoanele care intră în România trebuie să stea în carantină 14 zile.

Foarte multe forțe de ordine efective ale Ministerului de Interne și jandarmi vor fi în noaptea de Înviere pe străzi, atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericior este obligatorie purtarea măștii de protecție.

CITEȘTE ȘI CNCAV: O nouă tranșă de peste 500.000 doze de vaccin Pfizer sosește în România

„În acest moment, reglementarea legată de mască este în vigoare, este obligatorie, masca trebuie purtată. Până în data de 1 mai, cu siguranţă, vom mai avea discuţii şi în CNSU şi este posibil să discutăm şi despre eventualitatea de a limita purtarea măştii în anumite circumstanţe, cum ar fi să nu se poarte măşti la plajă, cum de altfel şi restaurant o poţi da jos.

Sunt lucruri de bun simţ, care trebuie discutate şi care trebuie să fie în acord cu majoritatea sănătoasă a celor care accesează astfel de evenimente”, a declarat Lucian Bode, în cadrul unui interviu pentru antena3.ro.

 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii