Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi, 5 ianuarie, că nu trebuie încurajată neparticiparea la cursuri, care vor reîncepe luni, 9 ianuarie.
„Considerăm că, după doi ani pandemici, este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, aşa cum am discutat împreună cu domnul ministru al Sănătăţii, trebuie să fie pe prevenţie”, a spus Ligia Deca, în contextul îmbolnăvirilor numeroase de gripă din România.
Citește și: Prefectul de Argeș: „Luni, elevii revin în bănci. Să avem grijă de sănătatea și siguranța lor”
„Orice cadru didactic, la începutul orelor de curs, poate observa dacă există simptome specifice virozelor respiratorii şi Direcţiile de Sănătate Publică vor ajuta prin informări atât inspectoratele, cât şi şcolile cu toate informaţiile necesare, în aşa fel încât acest triaj să fie unul eficient”, a afirmat ministrul Educației, care face apel la responsabilitatea părinţilor și a dascălilor pentru a preveni răspândirea virusului gripal.
Deca a recomandat, va și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, purtarea măştii de protecţie în cazul profesorilor şi elevilor, subliniind importanţa respectării normelor de igienă.
Ministrul Educaţiei a mai spus că în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar există prevederi pentru o eventuală decizie de a închide o şcoală în cazul unui focar de gripă.
Ligia Deca a anunţat că va avea, vineri, 6 ianuarie,o întâlnire cu inspectorii şcolari pe această temă.
0 Comentarii