Web Analytics
scris joi, 19.01.2023

Ministerul Culturii încă deţine sediul Uniunii Artiştilor Plastici din Piteşti

Nimic nou cu solicitarea primăriei de a primi imobilul în administrare

Frumoasa casă „Aron Băiulescu” din Pitești, de pe strada Târgu din Vale, de la nr. 20, mai are de așteptat până la promisa renovare. Monumentul istoric din Pitești, ce datează din anul 1875, este în proprietatea statului și dat în administrare Primăriei Pitești, care l-a dat, tot în administrare, Uniunii Artiștilor Plastici Pitești. Imobilul necesită reparații. Anul trecut, primarul Cristian Gentea ne-a declarat că Primăria Pitești își dorește să reabiliteze casa prin fonduri europene, însă mai întâi e nevoie să convingă Ministerul Culturii să-i transfere această clădire.

Ministerul Culturii încă deţine sediul Uniunii Artiştilor Plastici din Piteşti

L-am contactat pe primar pentru a verifica în ce stadiu mai sunt demersurile. Aflăm că Primăria a trimis adresă către Ministerul Culturii, dar pasul bate pe loc. „În același stadiu, n-am primit nimic de la Ministerul Culturii”, ne-a spus Cristian Gentea. Primarul a promis că se ocupă de acest subiect după ce-l termină pe cel legat de buget. Procedural vorbind, Ministerul Culturii trebuie să facă proiect de hotărâre de Guvern și să transfere casa Primăriei Pitești, din domeniul privat în domeniul public.
Reamintim că s-a mai procedat în acest fel și în cazul terenului din jurul Stadionului „Nicolae Dobrin”, care, la sfârșitul lunii aprilie 2022, a fost transmis de la Ministerul Tineretului și Sportului în domeniul public al Municipiului Pitești. 

Citește și Primăria Piteşti a cumpărat fostul sediu PDL cu 1 milion de euro, dar mai trebuie să-l repare

Citește și Primăria Pitești va începe demersurile pentru preluarea Casei „Aron Băiulescu”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...