Mihail Cojoacă, inginer, conceptor CAO, supervizor proiectare utilaje: „După plecarea specialiştilor RENAULT s-a încercat şi parţial s-a reuşit să se facă noi produse şi să se îmbunătăţească cele existente”

”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (7)

Cristina Rousseau: Cum ați descrie activitatea din Dacia așa cum ați găsit-o atunci și care a fost evoluția în anii cât ați activat?

Cojoacă Mihail: Erau două uzine, una nouă de montaj a autoturismului DACIA, cu majoritatea personalului luat de la uzina veche Vasile Tudose Colibași și o mică parte de la Câmpulung Muscel și de la Brașov (de la Tractorul și Autocamioane). Majoritatea – tineri și entuziaști. Evoluția a fost continuă și pozitivă, oamenii învățând mereu lucruri noi.

Prima dezvoltare a avut loc după plecarea specialiștilor RENAULT pentru dublarea producției la 80.000 auto/an. A doua dezvoltare pentru creșterea la 150.000 auto/an și noul produs, începută de directorul tehnic Giuvelcă în 1982. A treia a început în 1994 cu modernizarea liniilor de montaj din Caroserie, Vopsitorie și Montaj General. A patra și cea mai importantă a început o dată cu PRIVATIZAREA în 2000 cu etape în 2004 și apoi anual, modificări executate în Remont.

Cristina Rousseau: Ce puteți spune despre perioada de ,,dictatură’’ din vremea lui Ceaușescu? Cum se răsfrângea această ,,dictatură’’ asupra uzinei? Care era climatul în Dacia?

Cojoacă Mihail: După plecarea specialiștilor RENAULT s-a încercat și parțial s-a reușit să se facă noi produse și să se îmbunătăţească cele existente. Greșeala principală pentru produs a fost că a început să scadă calitatea, atât a materialelor (tablă, oțeluri etc), a componentelor. La noi în proiectare plecau în occident numai „persoane de încredere”, NONVALORI, de regulă din secții de producție, care plecau boi și veneau vaci, nu știau ce vedeau, nu știau să explice ce au văzut, iar noi trebuia să facem ce au văzut ei. Am un caz, nu spun numele, un director în funcție, a fost în Japonia și prin interpuși m-a rugat să-i scriu ceva despre ce văzuse el și eu știam din auzite. Nu aveam acces la reviste de specialitate, componente noi, trebuia să proiectăm tot în țară și în uzină și cu toate aceste neajunsuri am reușit să facem și linii automate, dar care funcționau intermitent, având elemente care produceau HAZARD, străinii nu înțelegeau cum reușim.

Pentru a produce mai multe autoturisme se MINȚEA, nu existau componente suficiente pentru montaj și se mergea în parcuri unde se demonta după mașini, gata, piese pentru montajul altor mașini sau invers, fără nicio evidență, încurajându-se furtul de piese. Când ningea mult, cei din Pavilion, „LENEȘII” din proiectare și birouri eram scoși la curățenie, de asemenea la completări sau descompletări de auto din parc, la curățenii în vopsitorie… la fel toamna: la cules de porumb de către prim secretar Zanfir, tinichigiu de meserie… etc.

Citește și Ion Bulearcă, responsabil Resurse Umane: „Şi în vremea comuniştilor uzina era foarte apreciată”

Citește și Octavian Bătrânca, fizician, şef laboratoare: „Laboratorul Segmenţi era dotat cu tehnică pentru analize metalografice, de nisipuri, chimice şi spectrale”