Web Analytics
scris joi, 26.06.2025

Mihai Nistor: Portret al artistului la tinereţe (30)

Față de tinerii actori care joacă pe scena Teatrul „Al. Davila” din Pitești, Mihai Nistor poate fi socotit ca unul „din garda veche”. Consacrarea sa a venit pas cu pas, fie la secția Estradă, fie la secția Dramă. De subliniat faptul că Mihai Nistor provine din mișcarea teatrală de amatori, că mai întâi a jucat și mai apoi și-a făcut studiile superioare, dar nu de actorie, ci de drept!

Mihai Nistor: Portret al artistului la tinereţe (30)

Mihai Nistor a venit în teatrul piteștean prin concurs pentru postul de actor la secția Estradă, pe care l-a ocupat începând din luna iulie 1986. S-a încadrat rapid în trupă, dovedindu-se adaptabil și cu bogate resurse actoricești. Ni-l amintim din „Încurcături la discotecă”, „Revista anotimpurilor”, „Trei mirese pentru un frate”, „Noapte de carnaval”, „La poarta celor care dorm”, „Cum se cuceresc femeile”, „Un om de bine”, „Fără mofturi și fasoane”, „Să fim serioși”, „Mefisto și amazoanele” ș.a.m.d.

Ambițios și tenace, dornic să-și îmbogățească experiența, a înțeles să colaboreze cu actorii mai vechi în profesie și să observe cu atenție jocul profesioniștilor de la secția Dramă, de la care a avut de învățat. Acest lucru s-a remarcat îndeosebi în comediile muzicale montate de-a lungul anilor la secția Estradă, în care dl. Mihai Nistor a creat câteva compoziții remarcabile pentru un actor de Estradă.
Jocul său este sobru, cu economie de mijloace, dar cu efect artistic sigur. Ținuta sa scenică este rezultatul unei dezinvolturi ce recomandă pe actorul sigur de sine și care se simte în elemental său pe scenă.

Mihai Nistor a interpretat cu același profesionalism și roluri în scheciuri, scenete sau monologuri specific Estradei, îmbogățindu-și mijloacele de expresie artistică. Fiind unul din actorii de bază ai trupei de Revistă, a contribuit la obținerea, în ultimii ani, de către Estrada piteșteană a unor meritate premii.

Citește și Olga Greceanu: Portret al artistului la tinereţe (29)

Citește și Credinţa este legată strâns de cultură… Cele două biserici tricentenare din Topoloveni

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită