Web Analytics
scris joi, 02.04.2020

Mic dejun şi masa de prânz, oferite de preoţi oamenilor fără adăpost din Piteşti

Preoții piteșteni au stabilit un calendar de activități care se va desfășura în perioada 26 martie – 14 aprilie 2020, în care vor duce hrană caldă tuturor celor care se află în Adăpostul de Urgență pe timp de noapte „Nord” al Primăriei Pitești, care a devenit adăpost permanent. Astfel, vor primi micul dejun și masa de prânz 25 de persoane fără locuință din Pitești, care sunt cazate aici în perioada pandemiei. Cele două mese sunt oferite de parohiile piteștene, conform unui plan stabilit de Sectorul Social, Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, miercurea și vinerea, meniul constând în produse de post, la cerere. „Am realizat un program filantropic împreună cu parohiile din Piteşti și comunele limitrofe pentru a veni în ajutorul celor de la adăpostul de noapte”, spune preotul Andrei Diaconescu, consilier social.
După ce săptămâna trecută a donat Secţiei Boli Infecţioase a SJU Piteşti produse medicale în valoare de 50.000 de lei, Arhiepiscopia strânge fonduri pentru alte unităţi medicale din Argeş. „În contextul actual, iniţiem o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta unitățile medicale și persoanele izolate din cuprinsul județului nostru”, a mai transmis preotul.

Mic dejun şi masa de prânz, oferite de preoţi oamenilor fără adăpost din Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...