# Declară părintele Constantin Marioara de la biserica Sfânta Vineri din Pitești # Reacţia preoţilor argeşeni la hotărârea poliţienească a Sfântului Sinod. Conform celor decise în Sfântul Sinod, cutiile milei din absolut toate parohiile şi mănăstirile ţării vor fi de acum înainte păzite extrem de riguros. „Cutiile în care se depun donaţiile băneşti ale credincioşilor vor fi asigurate cu două sau chiar trei încuietori, iar cheile se vor păstra la două sau trei persoane diferite de cele implicate în administrarea bunurilor bisericeşti”, se arată în hotărârea, sau, mai bine spus, dispoziția Cancelariei Sfântului Sinod, nr. 8783/04.11.2011, referitoare la coresponsabilizarea slujitorilor și a organelor parohiale, în vederea respectării disciplinei financiar-contabile în Biserică. Situația creată în urma acestei decizii, prin care slujitorii Domnului sunt tratați ca niște potențiali infractori, şi care produce haos prin comitetele și comisiile prevăzute să vegheze la numărătoarea donațiilor, a fost comentată pe larg în cele ce urmează de câțiva preoți cunoscuţie din Argeș. Care, aproape la unison, au dezaprobat „ferecarea” cutiei milei și metodele polițienești găsite de Sfântul Sinod pentru a păzi avutul, mai drastic decât la trezorerie.

”Este nefiresc și dăunător să obligi credincioșii să-și păzească preotul ca pe un delincvent”

Lucian Grigore, preot paroh Biserica Sf. Gheorghe din Pitești: ”Este vorba despre o dispoziție a Cancelariei Sfântului Sinod, referitoare la coresponsabilizarea slujitorilor și a organelor parohiale, în vederea respectării disciplinei financiar-contabile în Biserică. Deși nu mai era nevoie de încă o reglementare, care să întărească inutil respectarea unui cadru legislativ deja existent pe această temă, demersul trădează deja slăbiciunea instrumentării unei suspiciuni care insistă a fi proclamată în litera legii. Neînțeleasă de cei mai mulți dintre slujitori, practica lăcătuirii cu două sau trei încuietori disimulează un soi de îngrijorare nejustificată a autorității bisericești. În biserică, dintotdeauna cutia milei s-a deschis cu bună rânduială în familia gospodărească a parohiei, de față fiind preotul, epitropul, alți reprezentanți ai consiliului parohial și așa mai departe. Chestiunea aceasta era una de un firesc absolut, până în clipa în care din senin apare o reglementare oficială în care standardul legii coboară la precaritatea unor amănunte de-atâta vreme reglementate de însăși regulile netăgăduite ale bunului simț. În ceea mă privește, doresc să îi asigur pe enoriașii care țin de administrarea competențelor noastre, că lucrurile la noi au stat dintotdeauna pe făgașul unei normale și firești bune-rânduieli, epitropia noastră fiind în măsură la orice oră să dea seama în fața noastră și în fața organelor ierarhic superioare despre modul colectării și administrării fondurilor. Dispoziția despre care vorbim a fost prezentată în cadrul uneia dintre ședințele lunare cu caracter organizatoric, întrunite la protopopiat, ca fiind componenta unor măsuri unitare, aplicabilă la nivelul tuturor parohiilor din Biserica Ortodoxă Română. Vorbim practic despre o metodologie care reglementează în amănunt problema încasărilor la nivel de parohie sau de mănăstire, procedură care trădează însă faptul că anumite structuri bisericești superioare și-au pierdut încrederea în clerul român (de mir sau monahal) care ar trebui acum, prin aceste noi proceduri caudine, să-și dovedească suplimentar cinstea, corectitudinea, decența. Nu ar fi vreo problemă în a aplica și noua metodologie deși, cum spuneam, există reglementări financiar-contabile după care funcționează de multă vreme orice unitate parohială. Dar modul în care sunt puși preoții să acționeze la fiecare sfârșit de săptămână este bizar și umilitor, iar lumina în care sunt ei așezați – în fața epitropilor și a consilierilor, a credincioșilor, a opiniei publice în general – este cel puțin nedreaptă și nemeritată, pentru cei mai mulți dintre slujitorii altarelor. Prin introducerea acestor noi reglementări se recunoaște în subsidiar existența unei presupuse disfuncții la nivelul modalității de încasare a fondurilor și, în consecință, diriguitorii Bisericii s-au gândit să înăsprească normele și să sporească prin asta pârghiile de control. Însă, maniera de aplicare a acestor noi reguli lasă să se înțeleagă că o astfel de măsură este menită a sancționa întreg corpul eclesial, care este astfel suspectat aprioric de furt și pus sub oprobriul bănuielii că nu operează corect și la timp în documentele contabile. În fond, astfel de cazuri – care sunt unele absolut izolate – nu trebuie să fie așezate doar sub paza unei metodologii (care, la urma urmei, poate fi eludată de impostorul de meserie, care fură ”cu acte în regulă”), ci trebuie eradicată print-o riguroasă și extrem de profesionistă selecție a presonalului eclesial. Cu alte cuvinte, măsura respectivă, din punctul meu de vedere, este un indicator al faptului că între slujitorii bisericești a îngroșat rândurile, din ce în ce mai mult, o categorie de personal care nu are de-a face cu viața Bisericii, iar de acest aspect se fac responsabili cei care fac selecția candidaților – începând de la momentul admiterii în școala teologică și până la momentul absolvirii și la propunerea pentru hirotonie.
Eu nu cred că o ”epidemie”, la care te poți gândi imediat ce afli de această dispoziție, se vindecă mai ușor decât se poate preveni. O expertiză riguroasă, care să aibă în vedere anumite definiții psihologice, una care să sesizeze și să certifice competențele, abilitățile, vocația și așa mai departe, ne poate scuti de acest oprobriu pentru totdeauna. În mod obișnuit, în cadrul structurilor administrative bisericești există anumite pârghii de prevenire, verificare și control al modului în care s-a respectat disciplina financiar-contabilă. Există măsuri statutare privitoare la verificarea modului în care funcționează etajele de gestionare a fondurilor bisericești; se poate constata în timp util când apar disfuncții în sistem și, în consecință, se pot opera corecțiile necesare. Cu această răspundere se ocupă organele de control îndreptățite și autorizate, fără însă a se inversa raporturile de autoritate. În opinia mea, e absurd să pui paznic al unei autorități superioare o structură inferioară, așa cum face această nouă procedură privind disciplina financiar-contabilă, pentru că asta nu se potrivește nicicum structurii ierarhice după care funcționează Biserica. Mai mult, este nefiresc și dăunător din toate punctele de vedere să obligi credincioșii să-și păzească preotul ca pe un delincvent de drept comun, ca și cum tatăl ar pune copiii să o păzească pe mama lor, ca ea să nu fure banii din casă… De aici decurg, fără îndoială, mai multe întrebări: în ce fel va mai avea autoritate misionar-pastorală un preot suspectat în fața credincioșilor chiar de către etajele ierarhic superioare – care trebuie să și-l asume pe de-a-ntregul pentru vocația lui și pentru formația sa intelectuală, morală și socială? Mai poate un astfel de slujitor să fie unul de încredere sau nu?! Dar preoții care își implinesc cu cinste misiunea – trecând peste toate lipsurile laolaltă cu propriile familii și cu toți credincioșii- cum vor resimți asupra lor eventualele priviri pline de suspiciune?!… În consecință, rămân la convingerea că neregulile și cazurile de indisciplină financiar-contabilă din Biserică trebuie vindecate punctual și nu prin dispoziții aplicabile abuziv la nivelul tuturor parohiilor.

”Banii nu ajung la altar, ci la un corp de epitropi care se ocupă de acest lucru”

Constantin Onu, preot paroh la Biserica Mavrodolu din Pitești: ”La prima vedere, când auzi că trebuie să vină cineva să numere, să socotească, să taie o chitanță șamd, pare ciudat. Dar eu, care am făcut teologia în Ardeal, la Sibiu, știu că în tot Ardealul, la altar nu ajung banii, ci la un corp de epitropi care se ocupă de acest lucru. Sunt obișnuit cu asta și nu sunt surprins de această hotărâre. Poate pe dvs vă surprinde, dar eu știu că așa este și în Ardeal. Pentru noi, aici în Argeș, la Biserica Mavrodolu există la icoana Maicii Domnului o cuite a milei unde se introduc pomelnicele și banii, iar preotul își face doar datoria de a sluji în altar. Eu unul mă pliez pe această hotărâre sau rânduială, pentru că nici pe mine personal, nici pe preoții de la biserica Mavrodolu nu ne deranjează acest aspect în acest moment. Încă de la început, după ce am terminat teologia, Părintele Arhiepiscop mie, părintele Onu, mi-a recomandat anumite aspecte pe care eu le-am respectat și le-am pus în practică fără să aștept o hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens. Vă poftesc să vedeți că la noi, la Biserica Mavrodolu există această cutie a milei cu încuietorile respective și tot ceea ce solicită acea hotărâre de care vorbiți. Și, nu există de acum, ci mult mai de mult”.

”Nu se pune problema, că nu le umple nimeni ca să umble cineva la ele”

Preot Eugeniu Matei, protopop de Muscel: ”Hotărârea la care faceți dvs referire este binevenită, luându-se în calcul rânduielile din București, nu pe cele ale noastre din zonă, chiar dacă ea se transmite și în teritoriu, în întreaga Patriarhie. Arhiereii noștri, ierarhii noștri au obligația să ducă la îndeplinire această hotărâre a Sfântului Sinod sau poate interveni la ea în funcție de zonă și nevoie. La noi, în zona Muscelului, nu se pune problema a pune la cutia milelor lanțuri și lacăte, așa cum spuneți dvs că prevede hotărârea Sinodului. Parohiile noastre nu beneficiază de o forță economico-financiară ca în București sau în alte mari orașe. La noi este o zonă sortită pieirii datorită degringoladei economico-financiare cu care se confruntă nu numai parohiile, bisericile, ci instituțiile, orașul, localitățile. Nu se pune problema de ducere la îndeplinire a acestei hotărâri sinodale, întrucât nu e nevoie, că nu le umple nimeni ca să umble cineva la ele. Din verificările care s-au făcut în timp la desfacerea lor nu au fost sume care să  impresioneze nici pe cei care au făcut controlul, nici pe cei care au participat la deschidere. Sunt mărunțișuri care nu folosesc nici măcar pentru a cumpăra trei pâini. Așa că la noi, în Argeș și în Muscel, nu ne facem griji. Nu e nevoie să punem lanțuri și lacăte la cutia milei, pentru că preoții au conștiința lor, au legătura sfântă a respectului pentru cele sfinte și au bunul simț și frica față de Dumnezeu, dar și respectul față de banul credinciosului și respectul față de biserica unde păstorește prin chemare de sus. Deci nu ne facem griji! Pentru noi cei de la Muscel, hotărârea, ordinul nu aruncă nicio umbră și nicio pată către biserică și preoți. Cred că s-a pus problema pentru București, acolo unde catedralele au vizitatori, participanți, sponsori și iată că așa s-a gândit conducerea ca să nu ispitească banul din cutie. Dar nu banul din cutie ispitește… Noi primim ordinul, îl respectăm, dar ce se hotărăște la nivelul fiecărei eparhii, noi vom ține cont de toate și vom împleti frumosul cu utilul, bunul simț civic cu bunul simț religios și toate cele, ca să fie o frumoasă colaborare între preot și credincios. Nu vă faceți griji! Noi cei de la Muscel nu le punem lacăte și nici lanțuri. Aproape că sunt parohii care nici nu mai au cutia milelor…”. După o scurtă perioadă de timp, același preot protopop de Muscel, Eugeniu Matei, a ținut să revină cu un telefon și să completeze cele declarate mai sus: ”În eparhia Argeșului și Muscelului această hotărâre nu va avea un mare impact, întrucât ÎPS Calinic a dat sfaturi bune și folositoare pentru gestionarea corectă a activității în toate parohiile. Întotdeauna ÎPS Calinic a sfătuit pe toți preoții să aibă o mare răspundere asupra acestor bani. Întotdeauna a felicitat frumoasa lucrare misionară în parohiile respective pe linie gospodărească, economico-financiară și pastorală. Noi nu vom pune aceste lacăte, să nu dăm bănuieli unor oameni răuvoitori care vor considera că în cutia milelor e o parte din BNR”.

„Am desființat cutia milei la biserica mea, încă de acum 30 de ani”

Dumitru Nistor, preot paroh Ștefănești: ”Eu cred că această hotărâre este valabilă pentru cei care au o cutie a milelor, iar în cazul unității mele am desființat această cutie acum 30 de ani, din mai multe motive. Posibilitatea oamenilor de a-și exercita acest act de milostenie este mult mai mare decât, să zicem, a depune un ban într-o cutie. Sunt alte forme prin care noi am considerat că oamenii pot să ajute mult mai bine biserica. Neavând asigurată securitatea acestei cutii și garanția că ea va fi păstrată în bune condiții, nu am socotit că este aplicabilă și deci în continuare actul de milostenie se petrece după următoarele criterii: se decid liste de subscripție după identificarea unor cazuri speciale, unde socotim că este nevoie să adunăm bani să cumpărăm chiar și diverse obiecte de îmbrăcăminte, medicamente, alimente și acea comisie din cadrul consiliului și comitetului parohial dispune efectiv atât procurarea acestor obiecte, strângerea banilor și prezentarea pe actul de donație sau proces verbal de predare. Deci, în parohia mea cutia milelor nu mai este funcțională! Datorită unor disfuncționalități, Sfântul Sinod a considerat că implicarea mai multor factori ar duce efectiv la stingerea oricăror suspiciuni cu privire la sumele care se strâng în aceste cutii și, ca să elimine orice suspiciune, a hotărât că este mai bine așa. Aceasta este o hotărâre care se referă la un aspect. Actul de milostenie a devenit foarte diversificat. Și vă dau și un exemplu: cu acei 2% din impozitul pe fondul de retribuire pe salariu, fiecare persoană salariată e îndreptățită să îi îndrepte către o fundație, către o asociație, către o sfântă biserică sau către un club sportiv. Deci cum ar fi să vină respectivul 2% la cutia milelor! Sunt mijloace mult mai moderne prin care actul de milostenie poate fi mult ușurat și în același timp optimizat. În condițiile în care norma este obligatorie și există obiectul respectiv, normal că va trebui să mergem după procedură. Dar această procedură este puțin tardivă față de mijloacele moderne garantate și exercitate ale actului de milostenie. Această hotărâre vrea să stingă orice suspiciune, dar vă spun că la peste 60% dintre unitățile de cult nu mai există această cutie a milelor”.

”Este dureros, nu-mi place chestia asta”

Preotul Constantin Mărioara de la Biserica Sf. Vineri din Pitești: ”Este dureros! Nu-mi place! Chestia asta ca la o cutie a milei să pui trei lacăte mi se pare urât, mi se pare nedemn, necinstit, deloc frumos. Cred că prin asta am spus tot. Chiar mă doare lucrul acesta! Sincer vă spun că nici nu știu cum să procedez. Deocamdată nu sunt eu la cârmă, să vedem ce vor face ceilalți colegi ai mei. Mă voi supune, să zicem acestei hotărâri, dar nu-i deloc plăcut. Este urât! Nu în cutia milei constă credința…”.
Marius Ionel