# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE cu ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
# „Mă dărâm în fiecare zi pe mine, ca să mă zidesc din nou!” o spune clerical, omul, scriitorul? Vreţi să ne desluşiţi pe îndelete tâlcul acestor ziceri?
– Citind în Scripturile bătrâne și din experiența înaintașilor, am ajuns la concluzia că, în fiecare zi, ca mulți dintre noi, zidim strâmb și neatent. N-am fost mulțumit niciodată de mine însumi! Este o mare dramă să te tot osândești de orice lucru și faptă făcută nedesăvârșit. Mama m-a învățat să duc lucru bun până la capăt și fără delăsare. La Judecata din urmă a lui Dumnezeu parcă o aud pe mama:
– Costică, darea de seamă! Ai lăsat multe lucruri nefăcute, pe jumătate, pe sfert și chiar cele făcute nu-s cum ar trebui!
Nu voi avea cuvânt de dezvinovățire. Parcă văd pe Dumnezeu că m-ar cam ierta, dar mama, ba!
De aceea am dorit mereu să mă refac, să mă repar, și în cele din urmă, am ajuns la Spitalul Polisano din Sibiu, să-mi repar biata inimă, cu adevărat, că am ciopârțit-o peste șaptezeci de ani!
Așa îmi voi aduce aminte mereu de 3 martie 2016, când doctorul Costache Victor, mâna lui Dumnezeu, întinsă peste fire, mi-a zidit inima din nou!
# Vă sunteţi primul duhovnic? Vă spovediţi în faţa propriului cuget, în cea mai adâncă intimitate? Indulgent?… Penitenţe?… Sancţiuni?…
– Duhovnicul meu este Iisus Hristos! Ca și al nostru, al tuturora. Lui mă spovedesc zilnic, de zeci de ori, fără cruțare, fără indulgențe, dar cu sancțiuni și penitențe.
Personal, nu primesc nicio spovedanie de la nimeni. Îmi sunt destul mie ca duhovnic. Este un mare curaj să fii duhovnic! E ca și cel mai iscusit părinte – chirurg.
Nu îndrăznesc! Taina duhovniciei este copleșitoare și nu m-am despătimit complet ca să am curajul de a primi încrederea vindecării rănilor atât de sângerânde ale altora.
Să citesc rugăciuni de dezlegare? Da! O fac fără oboseală. Domnul Dumnezeu dezleagă și vindecă!
Iar eu doresc să mă ascund după Dumnezeu. Vedeți, că n-am curaj? Mai în tinerețe, nu prea măsuram importanța lucrării harului în lume. Era prea mult de lucru și prea mare împrăștierea. Acum, adunat de pe drumurile celor patru județe: Vâlcea, Olt, Teleorman și Argeș, mă ocup, mai din aproape de cele bune trebuințe ale argeșenilor și muscelenilor.
Dar, în propriu cuget, nu am odihnă. Mama știe că nu-mi fac datoria precum m-a învățat. Dar… mă străduiesc în fiecare clipă! Domnul se va milostivi și de mine!
„Mai târziu mi-am dat seama că n-aș fi fost un om bun pentru căsătorie”
# Construit ca un bărbat viril, cu toate simţurile cărnii sănătoase, cum aţi putut să ucideţi sau să anesteziaţi în acea fiinţă pornirile şi instinctele normale? Cu ce preţ?
– Dacă mă uitam mai atent în oglindă, poate-poate m-aș fi însurat… dar, nezărindu-mă bine, n-am avut timp și pentru căsătorie, taina sfântă și lucru prea serios. Am încercat decepții, cum se mai întâmplă. Mai târziu mi-am dat seama că n-aș fi fost un om bun pentru acest pas important și cu vădit risc. N-am dorit să sufere nimeni din pricina mea: nici soția și nici pruncii și nici neamurile toate.
# Păstor de oameni. OMUL…”cea mai mare minune dintre toate câte sunt pe pământ” (apud Sofocle)… Cum va fi ajuns să fie fiinţa cea mai abjectă şi cea mai sublimă în acelaşi timp? Ajungem fiecare în aceste extreme? Ce e de făcut?
– Mereu am rostit și scris: „În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s”. Știa ceva Sofocle, citind pe David Profetul. Abject și sublim, sunt stări pendulatorii în ființa noastră. Sfinții Părinți vorbesc de Rai și Iad în aceeași inimă. Fiecare ne știm cum suntem, oscilând mereu între Sublim și Ridicol, între care nu este nici măcar un pas!
Ferice de cine nu ajunge în aceste extreme! Dacă aș face un calcul, nu aș putea spune de câte ori am încercat astfel de stări… dureroase, de altfel.
Ce e de făcut? Să ne rușinăm de oameni și să ne înfricoșăm de Dumnezeu, care din fericire pentru noi, nu ne ia la palme! Așteaptă revenirea și deșteptarea noastră. Nu se cântă mereu: Deșteaptă-te române? Este luat din Biblie. Sfântul Apostol Pavel a scris: „Deșteaptă-te cela ce dormi”!
Asta-i de făcut!
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii