Web Analytics

Medicul Valeriu Gheorghiţă: La jumătatea lunii septembrie ne aşteptăm să avem peste 2.000 de cazuri zilnice de COVID-19

de | 29.08.2021 22:11 | Actualitate, Politica si Administratie

Valeriu Gheorghiţă a declarat duminică seară, în cadrul unei emisiuni la Digi24, că nu se aşteaptă ca în perioada următoare evoluţia epidemiologică să fie una bună.

“Din păcate, vedem o mobilitate şi o interacţiune ridicată a persoanelor şi care este combinată cu o respectare foarte scăzută a măsurilor de prevenţie. Nu ne aşteptăm ca în perioada următoare evoluţia epidemiologică să fie mai bună, dimpotrivă, situaţia se va înrăutăţi pe fondul faptului că varianta Delta devine dominantă, inclusiv în ţara noastră. Vedem că în ultimele trei luni varianta Delta a ajuns deja la o pondere de peste 20% din totalul variantelor virale de îngrijorare care au fost depistate în urma testelor de secvenţiere, iar în urma secvenţierilor efectuate săptămânal, peste 95-96% din teste sunt pozitive pentru varianta Delta”, a afirmat Gheorghiţă.
El a menţionat că autorităţile se aşteaptă să aibă peste 2.000 de cazuri zilnice, în loc de 1.500-1600, cât era estimarea iniţială.

CITEȘTE ȘI: Lasconi alocă 300.000 lei pentru cei loviți de inundații

“Nu ne aşteptăm să avem o situaţie bună. De altfel, evaluările predicţiei în ceea ce priveşte evoluţia epidemiologică în România ne arată că până la acest moment creşterea numărului de cazuri a fost mai rapidă decât ceea ce noi ne aşteaptam, ca atare la jumătatea lunii septembrie ne aşteptăm să avem peste 2.000 de cazuri zilnice, în loc de 1.500-1600 cât estimam iniţial. Această estimare este pentru următoarele patru săptămâni, însă nu înseamnă că acesta va fi pragul maximal la care vom ajunge, este predicţia pe patru săptămâni pe care o putem face în momentul de faţă”, a mai explicat Gheorghiţă.

CITEȘTE ȘI: Ploaia a umplut barajul Prundu de pet-uri și zoaie

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii