Medicul Petre D. Ionescu s-a născut în urmă cu 90 de ani, în satul Văleni Podgoria, într-o familie de învăţători. După cursuri şi mai ales în vacanţe viitorul medic mergea, după obiceiul timpului, cu vitele la păşunat şi ajuta la muncile agricole.

A fost coleg de liceu cu academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici

La vârsta de 12 ani, Petre Ionescu s-a înscris la Liceul Brătianu din Piteşti, unde a fost coleg cu o serie de personalităţi argeşene cum ar fi academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, Nicolae Becescu, cu care a fost coleg şi la Facultatea de Medicină şi în „Sănătatea” argeşeană sau cu Didică Matei, fost cunoscut farmacist argeşean. Dintre profesorii care l-au pregătit pe Petre Ionescu nu putem să nu menţionăm pe Vladimir Streinu, la limba franceză, pe Stelian Radu, la istorie sau pe Neicu şi Steriopol la franceză. Deasupra tuturor, o relaţie oarecum mai specială a avut-o cu profesorul de muzică Constantin Albu, directorul educativ al liceului, care, impresionat de modestia şi bunul lui simţ, pe atunci caracteristic majorităţii celor care veneau de la sate, îl dădea în permanenţă ca exemplu de cuminţenie şi disciplină pe tot liceul.

Cum a ajuns la medicină

De asemenea, o relaţie deosebită a avut-o protagonistul nostru şi cu profesorul Ciocan, de fizică-chimie. „Acest Ciocan, un moldovean foarte cumsecade, îşi ţinea cursurile în amfiteatrul liceului sau în laboratorul anexat acestuia. Îmi amintesc că la un moment dat ne-a dat extemporal. Atunci, am făcut o mişcare şi profesorului i s-a părut că aş vrea să copiez. Nu am avut această intenţie aşa cum niciodată nu am copiat de la alţii, dar deşi nu a avut nicio dovadă a început să mă persecute. Ajungând acasă la părinţi le-am povestit cele întâmplate, iar concluzia a fost că trebuia să învăţ la chimie cu şi mai mult sârg ca să pot trece clasa. Între timp tatăl meu mi-a procurat „Chimiile” de Istrati şi Longinescu, cele mai bune din epocă, astfel că ajunsesem să visez chimie. La teză am făcut cea mai bună lucrare şi mi-a dat 10. Când, însă a văzut că este vorba despre mine a anulat nota considerând că aş fi copiat şi m-a pus să dau din nou teza cu un alt subiect. Am dat încă o dată teza singurul din clasă şi inevitabil mi-a dat tot 10, dar a continuat să mă persecute. La Bacalaureat nu numai că am luat cea mai mare notă, dar am impresionat comisia. Atunci profesorul Ciocan le-a povestit celor din comisie toată păţania mea. În acelaşi an am dat concurs de admitere la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi la proba de chimie am obţinut cea mai mare notă dintre toţi candidaţii. În acest fel i-am rămas profund obligat moral profesorului de chimie Ciocan fără persecuţia căruia poate n-aş mai fi ajuns să dau examen la Medicină, să iau examenul şi să mai şi ajung medic. Îi păstrez profesorului Ciocan o vie, plăcută şi permanentă stimă”, şi-a reamintit medicul.

Şi-a satisfăcut stagiul militar în unităţi combatante în al doilea război mondial

La Facultatea de Medicină, Petre Ionescu a avut ca profesori o serie de personalităţi ale medicinii româneşti, de la Francise Rainer şi Gh. T. Popa la anatomie până la profesorul Lupu la interne, Ionescu-Siseşti şi Arthur Kreindler la neurologie. În timpul vacanţelor Petre Ionescu şi-a satisfăcut stagiul militar în unităţi combatante, România fiind în acel timp în război. A fost încartiruit cu unităţile sanitare în mai multe locuri din ţară, acolo unde necesităţile luptelor îi chemau. După război, în anii tulburi 1945-1947, medicul Ionescu a făcut parte din organizaţia PNŢ, condusă de un muscelean, Mihai Muşatescu, fratele cunoscutului scriitor Tudor Muşatescu. În anul 1947, Petrică Ionescu şi-a susţinut teza de absolvire a facultăţii pe tema sifilisului, răspândirea şi eradicarea lui. De reţinut că în acei ani, sifilisul făcea ravagii, îndeosebi în satele de la câmpie.

Este primul medic civil din judeţ care a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale

Petre D. Ionescu a fost medic de circumscripţie sanitară rurală în mai multe dispensare din ţară şi, după ce s-a specializat în neurologie şi psihiatrie, a revenit la Piteşti. În tot acest timp şi-a susţinut examene de medic primar în ambele specialităţi, trecute cu brio. În 1973, Petrică Ionescu a devenit doctor în ştiinţe medicale, primul medic civil din judeţ care a obţinut acest titlu. Înaintea lui cu câteva luni obţinuse acest titlu colonelul medic Axinte Viişoreanu, comandantul Spitalului Militar zonal Piteşti. Medicul argeşean a fost şef de Policlinică pentru neurologie şi psihiatrie pe fosta Regiune Piteşti, devenită Regiunea Argeş şi apoi judeţul Argeş. A fost ales membru al Societăţii Medicale Psihologice a Franţei, fiind primul medic pe o zonă foarte întinsă care a devenit membru al unei societăţi ştiinţifice occidentale de o asemenea anvergură. Din 1982 Petrică Ionescu este membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, iar în anul 1983 a fost scos la pensie.

„Măcar să mi se dea dreptul meu pentru care am muncit la Spitalul Judeţean Argeş”

„Pentru că am considerat că mai este încă nevoie de noi, eu şi alţi colegi am făcut cerere de prelungire a activităţii. Ni s-au respins cererile… îşi făcuseră treaba cu noi, nu mai contam. În cazul meu presiunile de tot felul au fost prea puternice şi veneau de peste tot. Prea mulţi îmi doreau locul, însă fără falsă modestie ce-i al meu e pus deoparte… Acesta a fost un episod dureros, dar din păcate a urmat un altul. După 1990, când s-au deschis cabinetele am dorit împreună cu soţia care fusese farmacist principal şi diriginte la farmacia policlinicii şi a spitalului să ne deschidem un cabinet medical şi o farmacie. A fost imposibil. Timp de 10 ani am fost în audienţe, am făcut cereri etc. Am fost duşi cu zăhărelul. Alţii erau cei aleşi şi doriţi pentru aşa ceva. Ce să vă mai spun? Mie şi mai ales soţiei mele ni s-a refuzat retrocedarea celei mai mari părţi a proprietăţilor pe care le-am moştenit şi culmea e că şi acum se opun cu înverşunare. Nici nu am nevoie, dar măcar să mi se dea dreptul meu pentru care am muncit la Spitalul Judeţean Argeş, unde ştie o lume întreagă că am lucrat atâţia zeci de ani fără întrerupere încât ani de zile nu mi-am luat nici concediu legal de odihnă. Nu numai că nu mi-au dat toate drepturile cuvenite, dar vin cu nişte argumente incredibile care mi-au păpat 26 de ani şi opt luni de sporuri şi salarii, o viaţă întreagă. Tinerii care s-au perindat la conducerea spitalului nici nu m-au băgat în seamă. Eu şi generaţia mea ne-am dedicat viaţa acestei meserii, pacientului, ei şi-o dedică parvenirii, politicii şi mai ales banilor”.
(M.I.)