Web Analytics
scris joi, 16.08.2018

Medicină tradiţională chineză la noul spital din Mioveni

Colaborare între un oraș din estul Chinei și Mioveni. La spitalul din Mioveni se va înființa o secție de medicină tradițională chineză. Cu acest prilej, o delegație din municipiul Jinhua- China a vizitat, joi, orașul Mioveni. Delegația din China a fost condusă de Tao Chenghua, președintele Consiliului Consultativ Politic al Municipiului Jinhua, Provincia Zhejiang, și a fost formată din șapte persoane cu funcţii de răspundere în conducerea municipiului Jinhua. Scopul acestei vizite a constat în semnarea unui MEMORANDUM DE COOPERARE între cele două părți privind înființarea unei secții de medicină tradițională chinezească la noul spital.

Medicină tradiţională chineză la noul spital din Mioveni

Reamintim că, anul trecut, orașul Mioveni, prin Consiliul Local, cu sprijinul Ambasadei R. P. Chineze la București, a semnat un Acord de Înfrățire și un Acord de Cooperare Internațional cu municipiul Jinhua – Provincia Zhejiang.
După întâlnirea de la primărie, delegația din China a vizitat Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” și Spitalul Mioveni.
În cadrul vizitei, dr. ing. Ioan Silviu Doboși a prezentat detalii legate de structura și evoluția lucrărilor de la noul spital, care va fi gata la sfârșitul primului trimestru al anului viitor. De asemenea, prezent a fost și dr. Mugur Stancu, director executiv la firma Medicare Tehnics SA, firma care se va ocupa de livrarea, instalarea şi service-ul echipamentelor ce vor fi achiziționate pentru noul spital.
La eveniment au fost prezenți mai mulți oficiali de prim rang, precum Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, prefectul Emilian Dragnea, liderul PSD Argeș Șerban Valeca, Sorina Honțaru, directoarea DSP Argeș, europarlamentarul Gabriela Zoană, deputatul Nicolae Velcea sau Nicolae Tudose, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale.
Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...