Web Analytics

Măsuri de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2 cu ocazia desfășurării probei de verificare a cunoștințelor pentru admiterea în școlile militare

de | 21.10.2021 11:57 | Actualitate

Sâmbătă, 23.10.2021, are loc proba de verificare a cunoștințelor pentru candidații înscriși la admiterea pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeniși Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Drăgășani.

Cei 112 candidați care au fost declarați admiși la proba de evaluare a performanței fizice, se vor prezenta sâmbătă, începând cu ora 08.30 la sediul Universităţii din Piteşti, corpul ,,S”, intrarea prin parcarea neamenajată, din str. Târgul din Vale, nr.1,  municipiul Piteşti, judeţul Argeş.

Citește și: Invitatie de presă la Academia de Poliție pentru depunerea jurământului militar

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2, conform normelor legale în vigoare, la proba de concurs au acces candidații care:

– sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2;

– prezintă rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore;

– prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore.

Candidaţilor care nu pot face dovada că se află într-una dintre situaţiile de mai sus, nu li se va permite accesul la proba scrisă, iar procedura de admitere pentru aceştia va înceta.

Totodată, pe durata desfășurării probei, candidații sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere nasul și gura.

Toate informațiile referitoare la desfășurarea acestei probe pot fi accesate și pe site-ul www.jandarmeriaarges.ro, la secțiunea Carieră.

Având încrederea desfășurării în bune condiții a acestei sesiuni de admitere, Jandarmeria Argeș dorește succes tuturor candidaților.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii