# Doi titani ai scenei româneşti, interviuri în exclusivitate pentru Jurnalul de Argeş.
Pentru a doua oară în patru luni, Primăria Mioveni și Centrul Cultural Mioveni au reușit să ofere un regal teatral pentru mii de spectatori. Cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru Mioveni, desfășurat între 1 și 8 martie, a adus nume de legendă ale scenei românești, de la Oana Pellea și Maia Morgenstern până la Marcel Iureș, Horațiu Mălăele și George Mihăiță.
În a treia zi a Festivalului de Teatru Mioveni, am avut șansa de a îi vedea pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia” din Mioveni pe marii actori Marcel Iureș și George Mihăiță. Ambii au fost protagoniști în piesa „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”. Piesa este o scriere dramatică a lui Cătălin Ștefănescu, pornind de la romanul monumental „Moromeții” al lui Marin Preda și care redă aceași poveste, spusă într-un mod cu totul diferit. Este vorba despre viața din zona rurală, dinaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial, cu bune și rele. Pe parcursul a aproape o oră și jumătate, cei doi monștri sacri au oferit o reprezentație de nota 20 ce cu greu va putea fi uitată.
Înainte de spectacol, mi-am împlinit un vis dublu, acela de a sta de vorbă cu cei doi mari actori. Pe Marcel Iureș l-am admirat prima oară în 1988, când l-a interpretat pe Horatio în ”Hamlet” la Casa Sindicatelor Pitești, în fața unei săli pline și având alături alți actori mari precum Ion Caramitru și Ion Besoiu. Cel mai bine cotat actor român la Hollywood, Marcel Iureș a jucat în filme importante alături de George Clooney, Nicole Kidman, Tom Cruise, Bruce Willis, Morgan Freeman sau Antonio Banderas. Și ne-a dovedit că este o personalitate proteică și în interviul în exclusivitate pe care ni l-a acordat, în fapt primul interviu acordat vreodată unei publicații din Argeș.
# România se mândreşte mult cu dumneavoastră. Dar cât de mândru sunteți dumneavoastră de România actuală?
– Aoleu! E o cimilitură. Noi muritorii trebuie să ne mândrim mai mult cu țara noastră pentru că ne-a dat naștere, nu? Cam așa ar trebui judecat.
# Declarați în urmă cu câțiva ani că arta nu umblă cu „jos Guvernul“ sau cu „jos ministrul“. Cu ce ar trebui să umble arta în România ca să obțină locul pe care îl merită, inclusiv financiar?
– Nu v-ați dat seama până acum cu ce umblă arta? Cu metafore, cu drag. Cu daruri multe, fie că sunt mari artiști, că sunt mari regizori. Arta este o donatoare continuă. Presupun că întrebarea are în dos o uimire, o curiozitate: de unde ia arta darurile astea multe când statul nu o iubește, nu îi pune apă, nu îi dă vitamine. Ăsta e un miracol, ar trebui să vorbim mai mult despre asta.
„Fericirea nu o întâlnești, totul e cum faci până acolo, ce îți închipui tu despre ea. Mai iei vitamine, alții iau cârje, alții iau Rolls Royce către fericire”
# ”Fericirea nu e un scop, e drumul către ce vrem noi”, declarați într-un interviu acum câțiva ani. Ați parcurs drumul către ce doreați dumneavoastră până acum?
– Toți facem drumul ăsta. Fericirea nu o întâlnești, totul e cum faci până acolo, ce îți închipui tu despre ea. Mai iei vitamine, alții iau cârje, alții iau Rolls Royce către fericire.
# Dumneavoastră ce „ingrediente” pentru fericire luați?
– Într-o zi iau ceva, sper altceva altă dată. Peste un an de zile spun: „Ce prost am fost că am crezut că acolo e…” Baza e să te miști, să mergi înainte.
# Care este cauza pentru care procesul de organizare a vieţii a devenit mai tare ca viaţa?
– Asta ar trebui să întrebați un specialist, un om serios, nu pe unul ca mine (Râde). Și dacă aș știi nu v-aș spune pentru că nu m-ar crede nimeni.
# La un moment dat spuneați că „sunt mai mulţi consumatori de proastă calitate decât creatori de limbă”. Care sunt șansele ca să avem mai mulți consumatori de bună calitate și mai mulți creatori de limbă?
– În ceea ce privește limba, trebuie să avem cu toții grijă de ea, că ne scrântim la cap, dacă nu o vorbim corect. Dar nu eu spun asta. Eu sunt o sumă de citate, ca orice om modern. Domnul Liiceanu și domnul Pleșu au spus asta. Și au dreptate. Uitați-vă ce vorbește lumea.
# Mai sunteți circumspect în relația cu entuziasmul?
– Eu sunt circumspect și cu ziua de mâine. Nu știi dacă o apuci. Mă închin, mă rog în fiecare seară. Până acuma văd că m-am mai trezit din somn. Iar cu entuziasmul nu e de glumă. E ca banul: îl ai, îl ai. Nu îl ai, nu îl mai ai deloc.
# De ce ați refuzat visul american?
– Nu l-am refuzat. Mi-am dat seama că nici ei nu știu care e visul (Râde). Serios. Nu veneam să îl caut eu acolo în țara lor. E cam ca Graalul. Graalul poate să fie departe sau… vorba lui Tankred Dorst… Avem un personaj care, după ce toată lumea a hotărât că el trebuie să plece în căutarea Graalului, el a început să facă o gropiță în pământ lângă el. „Păi ce faci?” l-a întrebat un personaj. „Păi eu am început să caut Graalul”, a răspuns. „Păi aicea?” a fost chestionat din nou. „Păi eu am început de aicea să caut. Voi dacă vreți să vă duceți pe partea cealaltă a Pământului e treaba voastră. Eu am început de aici. Dar dacă e aici?”
# Care au fost părțile din experiența americană ce v-au influențat ulterior cariera profesională?
– Spiritual, orice întâlnire te îmbogățește. Chiar și atunci când presupusul donator nu e acolo. Adică e posibil să vii și cu o lipsă acasă. Te îmbogățești din chestia asta. Dar noi avem o impresie greșită despre cu ce venim acasă. Noi vrem să venim toți cu fericiri, cu bani mulți, cu experiențe de neuitat. Dar putem să venim și cu mai puțin. Și atunci îți dai seama cam pe unde te găsești. Nu spun că America nu dă. America dă foarte multe lucruri. Dar lăsând șugubețenia asta la o parte, cred că întâlnirile spirituale sunt pe dinăuntru, nu sunt pe dinafară. Serios. Nu trebuie să te duci 11.000 de kilometri ca să vii mai bogat spiritual. Pe cuvânt.
„Mioveniul are șanse mari să devină și un oraș al culturii dacă se merge pe drumul ăsta pe care s-a început”
# Apropo de America, ce spirit american v-a marcat mai mult?
– Eficiența. Americanii nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate. Ei le rezolvă pe toate. Că le rezolvă bine, că le rezolvă prost, e altă poveste. E chestia de control de calitate. Dar ei le rezolvă.
# Și dacă ar fi să nominalizăm o întâlnire cu un american, care v-a rămas în memoria și obiectivă și subiectivă?
– Nu prea știu să fac diferența între memoriile astea, dar ideea este că ducându-mă invitat, și întâlnirea cu șoferul de taxi și cu portarul până la George Clooney, Spielberg, Brian de Palma, e extrem de nouă. Este extrem de nou totul. De la felul cum socotește ăla paralele la taxi până la ce îmi spune Brian De Palma sau cum lucrez cu unul dintre actorii americani. Brian De Palma mi-a spus de pildă să fiu atent că tremur de frig și se vede la personaj.
# Orașul Mioveni e cunoscut ca „Orașul Daciei”. Care sunt șansele ca pe viitor, Mioveniul să fie caracterizat și cu sintagma ”Orașul Culturii” în afară de cea de ”Orașul Daciei?”
– Eu cred că sunt ceva șanse. Dar dacă se merge pe drumul ăsta pe care s-a început sunt șanse însemnate. E mult teatru de arătat, de văzut, de ascultat. Plus că am înțeles că orașul are prora în sus, urcă. Orașul depinde de toate meseriile astea legate de Dacia. Însă trebuie să aibă grijă să nu pățească precum Medgidia, unde s-a terminat industria și acum toată lumea crește lalele și usturoi sau… ce crește acolo… apă grea (zâmbește).
George Mihăiţă: ”Teatrele româneşti de provincie riscă să ajungă o specie pe cale de dispariţie”
Unul dintre marii actori ai României, George Mihăiță este o personalitate care și-a dedicat peste patru decenii slujirii cu pasiune și talent a scenei românești. Prima imagine care îmi vine în memorie legată de domnia sa este legată de rolul memorabil din ”Reconstituirea” lui Pintilie, urmată și de alte amintiri legate de partiturile interpretate în zeci de piese și filme de succes. Un actor mobil în cel mai frumos sens al cuvântului, George Mihăiță a fost și un partener de interviu absolut fermecător.
# La figurat vorbind, are România prea puțini actori și prea mulți figuranți?
– Adu-ne mai spre Capitală sau spre Mioveni. Ne-ai dat toată țara, ne descurcăm mai greu. În ceea ce privește figuranții, depinde ce meserie ai. Depinde și de politica pe care o faci. Noi facem politica scenei. Pentru noi sunt puțini figuranți, dar sunt tot de-ai noștri, un fel de colegi de-ai noștri.
# Riscă teatrele românești de provincie să ajungă o specie pe cale de dispariție?
– Da, riscă. Atâta vreme cât nu vor fi bani, ele riscă. Există la ora actuală un fel de luptă a teatrelor, mai ales în țară, pentru supraviețuire. Dar să sperăm că vor veni sau vor reveni oamenii care vor să respire și cultură.
# Pentru ce rol ați da un regat?
– Aș da un regat pentru rolurile pe care le-a făcut Iureș în teatru și în America. Pentru că după părerea mea drumul spre fericire al lui Iureș a fost prin rolurile pe care le-a făcut și în teatru și în film. Sau dacă nu a ajuns la fericire, cu siguranță a fericit pe cei care l-au văzut.
# Reiterez întrebarea pe care i-am pus-o și maestrului Iureș. Care sunt șansele ca pe viitor, Mioveniul să fie caracterizat și cu sintagma ”Orașul Culturii” în afară de cea de ”Orașul Daciei?”
– Orașul Mioveni trebuie să se mențină la nivelul acesta de a invita trupe, de a realiza în fiecare an festivalul ăsta și de a îl dezvolta. Pentru că înseamnă că există și public doritor și oameni din conducerea orașului care se gândesc la așa ceva. Asta e mare lucru. Aș fi vrut în ceea ce mă privește ca tu să închei cu o întrebare pe care regret că nu mi-ai pus-o. Întrebarea pe care i-ai pus-o lui Iureș: ”De ce ați refuzat visul american?” Oricum nu puteam răspunde la ea. (Râde).
Interviuri realizate de Denis Grigorescu
0 Comentarii