Web Analytics

MARATONUL RECUNOȘTINȚEI LA MIOVENI

de | 22.11.2021 17:38 | Actualitate

Emoție și Recunoștință! Acestea au fost cele două coordonate care au marcat întâlnirea asistenților medicali de la Spitalul Orășenesc Mioveni cu președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș, Estera Stămoiu.

Evenimentul a fost onorat cu prezența de către primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, consilierul pe sănătate din cadrul Primăriei Mioveni, Alina Ciobanu, și echipa de conducere a Spitalului Orășenesc Mioveni: directorul medical, doctor Alex Iacobescu, directorul financiar, economist Adrian Codruț Schneider, medic Laurențiu Savu, asistent șef Rodica Leancă, Aura Rizescu, asistent medical în cadrul spitalului și consilier județean al OAMGMAMR Argeș. Întâlnirea a ieșit din tiparele oficiale prin modul în care cei doi lideri, Estera Stămoiu și Ion Georgescu, au captat audiența și au reușit să aducă o încărcătură emoțională deosebită pentru fiecare dintre cei aproximativ șaizeci de participanți.

Președintele Ordinului Asistenților Medicali împreună cu echipa sa de consilieri județeni desfășoară, în această perioadă, Maratonul Recunoștinței, o campanie prin intermediul căreia asistenților medicali argeșeni le este dăruită Diploma de Recunoștință și le este conferit titlul ,,Erou pe frontul pandemiei” pentru implicarea și sacrificiile făcute în lupta cu virusul Sars-CoV-2.

CITEȘTE ȘI: SEMNIFICAȚIA ZILEI: 26 noiembrie – Ziua mondială a măslinului, simbol al păcii, înțelepciunii și speranței

Estera Stămoiu le-a transmis asistenților medicali de la Spitalul Orășenesc din Mioveni, atât celor din spitalul verde cât și celor din spitalul COVID și secția de boli infecțioase. mesajul său de apreciere: ,,Ați fost eroi nu pentru o zi sau două, ci ați fost și sunteți eroi de doi ani de zile, zi de zi. Ceea ce s-a întâmplat aici, la Mioveni, este extraordinar. Pentru ceea ce faceți dumneavoastră aș putea să vă mulțumesc de o mie de ori și tot nu ar fi suficient. Nu aș reuși să cuprind recunoștința pentru toate sacrificiile, pentru toate renunțările și eforturile dumneavoastră. Și nu au fost puține. Sunteți profilul unei generații, credeți-mă, dragi asistenți medicali, pe care sunt mândră că o reprezint. Ați arătat tuturor cine sunt cu adevărat asistenții medicali. Și ați făcut-o cu o modestie extraordinară. Nu v-ați plâns, nu ați abandonat lupta, ci dimpotrivă, cu prețul vieții și al sănătății, ați apărat vieți, ați salvat vieți. Vă mulțumesc pentru puterea dumneavoastră, pentru angajamentul, dăruirea, curajul și abnegația dumneavoastră. Pentru că toate acestea au dus profesia noastră pe o culme de unde nimeni nu va mai trebui să ne coboare. Sunteți un exemplu demn de urmat și sunteți moștenirea pe care o lăsăm altor generații. Am această obligație și responsabilitate de a continua colaborarea cu echipa de conducere a spitalului și cu domnul primar Ion Georgescu. Colaborarea este cuvântul care a caracterizat instituțiile pe care le reprezentăm. Și dialogul. De fiecare dată am găsit soluții. Și dacă dumneavoastră ați dus această profesie atât de sus, noi avem responsabilitatea ca acest prestigiu să se păstreze, să crească și să primiți răsplata cuvenită”.

Susținător de necontestat al sistemului de sănătate, primarul Ion Georgescu, omul datorită căruia Argeșul este beneficiar al unicului spital public construit în ultimele trei decenii în România, le-a vorbit asistenților medicali de la Spitalul Mioveni despre eforturile depuse pentru a asigura pacienților un serviciu medical de calitate: ,,Am făcut eforturi să avem aici, la spital, tehnologie deosebită pentru ca dumneavoastră să vă puneți în practică toate cunoștințele pe care le aveți. Echipa medicală înseamnă de fapt, la mine, toată lumea: de la medici până la femeia de serviciu. Într-adevăr, sunteți eroi, mai ales pentru ceea ce ați făcut în ultimii doi ani de zile. Eu îi mulțumesc președintelui Ordinului Asistenților Medicali Argeș, Estera Stămoiu, și o felicit pentru tot ceea ce face. Evident, vă mulțumesc și dumneavoastră, întregului personal medical. Știu că de multe ori în viață contează mai mult o vorbă dulce decât o căruță de bani. V-am apreciat, vă apreciez și vă susțin în continuare. Din punct de vedere financiar, toți cei din conducere încearcă să depună toate eforturile pentru ca lucrurile să meargă bine. Am fost mereu atent și am fost permanent în legătură cu cei din conducere. Vreau să vă urez sănătate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră și să nu uitați că, dacă nu v-a spus cineva, vă spun eu, sunteți cei mai buni din sudul țării pe zona spitalelor de covid, iar pe spitalul verde sunteți foarte buni, având în vedere că puteți face și recuperare. În numele Primăriei, al Consiliului Local și al comunității, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți”.

Directorul medical, doctorul Alex Iacobescu, a vorbit exact din experiența acestei perioade dificile: ,,Am crescut în ultima perioadă. Am trecut de 50% demult ca personal vaccinat, pentru protecția noastră, a tuturor. Am reușit să trecem de aceste momente grele, momente care eu cred că vor mai continua, dar îmi doresc să nu fie pentru multă vreme. Să nu uităm că profesia pe care ne-am ales-o, aceea de a trata pacienții, înseamnă în primul rând respect de sine, respect pentru aproape, dorința de a face bine tuturor. Țin să vă mulțumesc, pe această cale, tuturor celor care încercați, tuturor celor de multe ori ați venit la muncă obosiți, stresați, bolnavi, în timp ce vă erau copiii lăsați la mama sau bunica. V-ați făcut mereu treaba. Știm destul de bine că au fost multe situații în care unul dintre colegi s-a îmbolnăvit cu această nenorocire de virus și un alt coleg a trebuit să îl suplinească. Pentru toate acestea eu vă mulțumesc. Să nu uităm că, în viitorul apropiat, se va termina și această pandemie. Cred că această pandemie a fost o încercare, un pas care ne-a determinat să ne profesionalizăm și mai mult. Poate acum doi ani nu știam unul ce înseamnă o boală respiratorie. Mulți nu au lucrat pe secția de infecțioase. Acum cred că toți din această sală știu ce înseamnă o boală cu transmisie respiratorie. Un alt lucru care ne-a învățat această boală a fost importanța echipamentelor personale de protecție. După ce se va termina această pandemie, vă sfătuiesc să luptăm în continuare pentru fiecare pacient pentru că binele pe care îl faci, satisfacția morală pe care o ai atunci când vindeci un om este inimaginabilă pentru fiecare dintre noi”.

La rândul său, medicul Laurențiu Savu, medic de familie cooptat în echipa spitalului pentru a efectua gărzi, le-a mărturisit asistenților medicali și medicilor prezenți că îi sunt ca o adevărată familie și le-a adresat, tuturor, mulțumiri pentru modul în care l-au primit în echipă și pentru sprijinul acordat.

CITEȘTE ȘI: Concurs de angajare la Apele Române Argeş

Și directorul financiar, Adrian Codruț Schneider, i-a asigurat pe asistenții medicali de susținere și i-a felicitat pentru implicare și profesionalism. Aura Rizescu, asistent medical în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni și consilier județean OAMGMAMR Argeș, a adresat cuvinte de mulțumire colegilor pentru profesionalism și autorităților pentru faptul că au asigurat buna desfășurare a activității subliniind faptul că spitalul din Mioveni a beneficiat permanent de tot ce a fost necesar pentru tratamente de calitate.

Un alt mesaj de suflet a venit de la Rodica Leancă, asistent medical șef Spitalul Orășenesc Mioveni, cea care le-a spus colegilor că reprezintă o adevărată familie și le-a mulțumit pentru toate eforturile pe care le-au făcut împreună, pentru cum au știut să se susțină reciproc în fiecare zi din acești doi ani de pandemie. Mesajele de apreciere au fost urmate de momentul în care președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, a înmânat asistenților medicali prezenți Diploma de Recunoștință. De asemenea, liderul asistenților medicali argeșeni a subliniat faptul că este recunoscătoare autorităților locale nu doar pentru atenția pe care o acordă pacienților care ajung la Spitalul Mioveni, ci și pentru atitudinea față de asistenții medicali din această unitate medicală. Evenimentul desfășurat la Mioveni reprezintă o dovadă de solidaritate și bună colaborare între instituții, de respect reciproc, dar, mai ales, de profesionalism și omenie. A fost un eveniment cu și despre lideri care se remarcă prin fapte.

Un eveniment cu și despre Eroi! Cu și despre Recunoștință!

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii