Web Analytics
scris marți, 26.12.2023

Mai multe persoane au ajuns la spital, în prima zi de Crăciun, după ce au fost salvate de salvamontişti

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 19 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor: patru apeluri pentru Salvamont Gorj, câte trei apeluri pentru Salvamont Predeal şi Salvamont Lupeni, câte două apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Maramureş şi Salvamont Cluj şi câte un apel pentru Salvamont Prahova, Salvamont Alba şi pentru Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, relatează Agerpres.

Mai multe persoane au ajuns la spital, în prima zi de Crăciun, după ce au fost salvate de salvamontişti

Citește și: Accident în Argeș. O fată de 7 ani, în stare foarte gravă!


„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 17 persoane. Dintre acestea şase au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, a precizat, marţi dimineaţa, Salvamont România, într-o postare pe pagina de Facebook.
Tot în prima zi de Crăciun, s-au primit la Dispeceratul Naţional Salvamont şi 31 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Prin demiterea lui Dică de pe banca alb-violetă, Dani Coman a demonstrat că are sânge rece de președinte. Chiar declarația lui, din interviul...

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...