Web Analytics

MAE: Noi condiţii de intrare în Austria, începând de mâine

de | 19.12.2021 22:22 | Actualitate, Bani europeni, Economie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că autorităţile austriece au revizuit condiţiile de intrare în Republica Austria, în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că, începând de mâine, intrarea pe teritoriul acestei ţări este permisă cu prezentarea unor documente privind vaccinarea sau trecerea prin boală, fiind menţionate şi categoriile de persoane care vor fi plasate în carantină, informează Agerpres.

Citește și: Proxeneţi din Trivale aflaţi sub control judiciar, arestaţi din nou după o filmare pe Facebook

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, persoanele vaccinate cu schema completă trebuie să prezinte un certificat de vaccinare cu un ser autorizat şi dovada efectuării dozei booster, iar cele care nu au doza booster, trebuie să prezinte un certificat de vaccinare cu un ser autorizat şi rezultatul negativ al unui test de tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, a cărui valabilitate să nu depăşească 72 de ore de la data prelevării probelor.

De asemenea, persoanele vindecate vor prezenta un document care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării şi pentru care poate fi prezentat un certificat medical de vindecare şi rezultatul negativ al unui test pentru virusul SARS-CoV-2, de tip PCR, a cărui valabilitate să nu depăşească 72 de ore de la data prelevării probelor.

Persoanelor vaccinate sau vindecate care nu prezintă rezultatul negativ al unui test de tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS CoV-2 sau dovada efectuării dozei a 3-a/booster li se aplică măsura carantinei pentru o perioadă de 10 zile. Măsura carantinei poate fi încheiată de îndată ce persoana în cauză prezintă rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, precizează sursa citată.

Citește și: FRANŢA:O reţea care a falsificat mii de certificate sanitare a fost desfiinţată

Persoanele care nu îndeplinesc niciuna dintre aceste condiţii trebuie să se înregistreze prin intermediul platformei Pre Travel Clearance – PTC şi vor fi plasate în carantină pentru o perioadă de 10 zile. Măsura carantinei poate fi încheiată anticipat, începând cu ziua a cincea, dacă persoana în cauză prezintă rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, notează sursa citată.

Sunt exceptate de la noile măsuri următoarele categorii de persoane: minorii cu vârsta de până la 12 ani; persoanele care din motive medicale nu pot fi vaccinate şi care prezintă documente justificative în acest sens; femei însărcinate, membrii personalului misiunilor diplomatice, consulare sau ai organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii acestora de familie cu care locuiesc în aceeaşi gospodărie).

MAE informează că noile măsuri nu modifică condiţiile de tranzit şi că, în funcţie de evoluţia pandemiei de COVID-19, autorităţile austriece pot adopta măsuri suplimentare.

Citește și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

Totodată, MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole