# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE CU George Caval, preşedinte Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş

# Când aţi trecut pragul lumii financiare? Cu ce pregătire? Veniţi din lumea socotelilor pe degete şi fără tabla înmulţirii?
– Am intrat în sistemul bancar în iulie 1990. Absolvisem de 8 ani Facultatea de Construcţii Civile Industriale și Agricole din București. Apoi am susținut examenul pentru a deveni expert tehnic judiciar și am fost unul dintre primii experți tehnici bancari din Argeș. Vin dintr-o lume exactă care are ca fundament matematica și logica.
# Cu amintirea uliţei? A poveştilor spuse la gura sobei? A cântecelor, a descântecelor, a horelor din sat? Şi dacă v-aţi născut în mediul citadin, v-a fost suficientă strada şi toată civilizaţia de cartier?
– Da. Cu amintirea uliței, a poveștilor la gura sobei, a cancelariei şcolii primare, unde mama mea a fost învățătoare și unde eram răsfățatul cadrelor didactice, a lacului  unde am descoperit frumusețea pescuitului, a luciului apei, a stufului, a câmpului nemărginit, a libertății.
Satul copilăriei mele, era situat la 20 km de capitală, un sat de oameni harnici, legumicultori de renume și cu mulți tineri navetiști care fără să aibă un obicei al horelor în sat și al cântecelor tradiționale, petreceau la căminul cultural din comuna mamă, la balurile organizate în acea perioadă.
# Dacă v-aţi lăsat „opincile la barieră” cum se zicea, v-aţi simţit un dezrădăcinat? V-aţi adaptat? Aţi simţit nevoia să vă afirmaţi? Să dominaţi? Cum aţi reuşit? Până unde?
– Frumoasă exprimare. Adevărată. „Opinci”. Le-am lăsat; de mai multe ori; și azi le mai las. Dezrădăcinat?! NICIODATĂ. Renăscut? De fiecare dată… m-am hrănit cu noul, m-am adaptat când am deschis ușa, m-am hrănit cu infinitul…
Fără să simt nevoia de afirmare, ea a venit de la sine, ca un firesc al bărbatului, muncitor, serios, punctual, riguros, dominator doar atunci când situația o cerea. Reușita vine mai devreme sau mai tarziu. Am fost norocos, am urcat multe trepte, am cunoscut oameni speciali de la care am avut ce învăța, am avut mentori, am avut o curiozitate nativă a cunoașterii oamenilor și locurilor vizitate, fără a stabili limite, fără a mă opri.
# Purtaţi un nume rar: de CAVAL. Cu ecou de stână. De poiană. De răspântie. În inima satului. De ciobani. De ţărani. Ştiţi să cântaţi la acest instrument? Se cântă lumea în dumneavoastră? Dumneavoastră, în lume?
– La pronunţarea numelui fiecăruia dintre noi, simțim o mare bucurie. Bunicul din partea tatălui era negustor și maistru constructor, iar cel din partea mamei, la fel negustor, cu rădăcini grecești.
Am un caval acasă, care suferă că nu e folosit și mai ales când mă aude cântând la muzicuță. Da, iubesc muzica, am moștenit-o pe mama care avea ureche muzicală și care mi-a deschis apetitul în copilărie, primul spectacol de operă văzut atunci, în direct la Opera Română a fost Cavaleria rusticană.
Da, se cântă în lumea mea. Copiii la chitară și pianină, fratele la acordeon și nepotul meu la clarinet.
Prof. Marin Ioniţă