Web Analytics

Luptele din împrejurimile Mateiaşului pentru apărarea Câmpulungului în 1916

de | 15.06.2017 19:09 | Cultură

8 MateiasA scrie despre o parte a marilor bătălii de reîntregire a neamului, din anii 1916-1919, înseamnă o îndatorire de suflet în a elogia pe înaintașii noștri, înseamnă un îndemn lăuntric puternic interiorizat de-a scrie o filă de istorie „ca om al vremii mele și, evident, pentru vremea mea”, ca să-l parafrazez pe marele istoric Iorga, consemnează profesorul Dumitru Ghiță din comuna Dârmănești în Revista Rovine Nr. 7. Adică mi-aș dori ca rândurile de față să aibă un rol educativ, civico-cetățenesc, de a sensibiliza inimi și conștiințe de tineri sau vârstnici, mai ales în această perioadă de criză de… patriotism, când „Ceva nereguli sunt prin țară,/ Dar și pe-afară, la hotară”.

Gruparea de trupe „Nămăiești” a fost formată mai ales din luptători din județul Muscel

Se cere, se impune ca prioritate, crearea și dezvoltarea unei atitudini de… românism accentuat, măcar acum în prag de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri din 1918. Se știe că România, profitând de circumstanțele internaționale favorabile împlinirii idealului nostru național – unirea totală și definitivă, a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei, adică a Franței, Angliei și Rusiei, care-i promiteau unirea, în caz de victorie. Intrată în război pe 14 august 1916, România obține câteva victorii în sud-estul Ardealului, dar, în condiții de totală inferioritate în armament, oameni și experiență, armata română este obligată să se retragă și se angajează în „bătălia trecătorilor”. Una dintre aceste trecători, unde au avut loc lupte crâncene, este și trecătoarea Bran-Rucăr-Dragoslavele, împreună cu prelungirea acesteia spre sud, din jurul Mateiașului. Exact asupra acestor bătălii de lângă Mateiaș, bătălii ce aveau ca scop și apărarea Câmpulungului, mă voi opri puțin și voi reda câteva aspecte. Precizez că pentru apărarea pozițiilor din nordul orașului Câmpulung s-a constituit, la începutul lunii octombrie 1916, gruparea de trupe „Nămăiești”, aflată sub comanda generalului Găiseanu. Din această grupare făceau parte Regimentul 30 Dorobanți Muscel și Regimentul 70 Infanterie, ambele cu reședința în Câmpulung, regimente formate mai ales din luptători din județul Muscel, printre care s-au aflat și din comuna Dârmănești și din cele din jur, așa cum s-a putut constata din „povestioarele” unor participanți direcți la aceste lupte sau a urmașilor acestora, ori chiar de pe Monumentele eroilor din aceste sate.

„Ostași, umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare vă îndeamnă la biruință”

8 02Am rămas impresionat de unele momente povestite de toți aceștia, mai ales de un urmaș al lui Mitu Serafim, din satul Valea Nandrii, participant direct la luptele din fața Mateiașului, luptător cu experiență și eroism, care fusese și-n Campania din 1913 din al doilea război balcanic și care fusese decorat cu medalia „Avântul Țărei” din ordinul regelui Carol I (facsimil Brevet din 12 martie 1914). Dintre povestirile urmașului acestui brav soldat din cele două războaie, am reținut pe aceea referitoare la cuvintele de îmbărbătare, de motivare a luptei drepte, cuvinte adresate de către comandanți militari, mai mici sau mai mari.
La loc de cinste erau cuvintele regelui Ferdinand, pe care le citau sau le aminteau, cuvinte pe care le-am găsit redate în cărți sau tratate și pe care, pentru exactitatea lor, le citez: „Ostași, umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare vă îndeamnă la biruință, ca vrednici urmași ai ostașilor care au învins la Războieni, la Călugăreni și la Plevna. Cu Dumnezeu înainte!”. Aceste două regimente, formate mai ales din musceleni, au fost susținute de trupe din Diviziile 12 și 22 Infanterie și s-au umplut de glorie în cele 45 de zile de lupte împotriva trupelor germane și austro-ungare din zonă. Că luptele au fost dificile, dar dârze, am aflat din cele câteva „povestioare” ale unor participanți sau urmași ai lor. Important este că aceste pasaje din istoria orală amintite sunt confirmate chiar de cuvintele unor generali inamici, cuvinte găsite în diferite documente istorice. Iată ce afirmă comandantul grupării inamice, generalul Van Morgen, afirmație din care reiese teama de-a pierde lupta, teamă care-l determină să-și anunțe superiorii pe 4 octombrie 1916, că „orice încercare de-a prelungi lupta în acest sector este de prisos”. Îmi face plăcere să reclam, în continuare, laudele aceluiași general privind eroismul muscelenilor, laude care-i justificau temerile exprimate anterior de-a pierde lupta. Afirma că muscelenii luptători „sunt iscusiți și compensează educația lor militară printr-o agerime intelectuală și o facultate miraculoasă de adaptare”.

45 de zile de rezistență în jurul Mateiașului

Sunt convins că „agerimea intelectuală și iscusința” soldaților musceleni, mai consemnează profesorul citat mai sus, își trag seva eroico-patriotică și din mândria lor de urmași ai unor locuitori de capitală veche, Câmpulung, dar mai ales din lecțiile de patriotism al școlilor câmpulungene sau goleștene, al acestor pepiniere de românism. Argumentarea „lecțiilor de patriotism și eroism o regăsim în scene sau secvențe de lupte eroice concrete pe câmpul de luptă din jurul Mateiașului, redate în multe izvoare istorice, în muzee și monografiile preotului Răuțescu din zonă sau Mausoleul Mateiaș, în interiorul căruia s-a amenajat și o sală care redă, vizual și sonor, unele scene de luptă. Cu tot eroismul soldaților români, în fața superiorității inamicului în luptători, armament modern și experiență militară, după 45 zile de rezistență, trupele române au fost nevoite să se retragă spre Târgoviște, ordinul de retragere fiind primit pe 15 noiembrie 1916. Un motiv în plus care a dus la retragerea mai timpurie a trupelor române poate fi și trădarea unui localnic, care a arătat inamicului o cărare de munte mai rapidă și… secretă, cărare pe care dușmanul a căzut cu mai mare ușurință în spatele unor trupe române, surprinzându-le. Teritoriul fostelor județe Muscel și Argeș este cu ușurință ocupat până pe 18 noiembrie 1916, după ce cad în mâinile inamicului și orașele Curtea de Argeș, pe 14 noiembrie, și Piteștiul, pe 17 noiembrie, sub loviturile grupării germane de trupe conduse de generalul Kraft. Satele dintre cele două capitale și Pitești, apărate superficial de două detașamente românești din Divizia 14 Infanterie, cad aproape fără lupte în mâinile inamicului, așa cum s-a întâmplat și cu Dârmăneștiul. Înfrânte, dar nu nimicite, trupele române din Muscel și Argeș, alături de-ntreaga armată, se retrag în Moldova, unde începe o accentuată activitate de refacere, reorganizare și, mai ales, de instruire cu armament mai modern, activitate sprijinită intens și de misiunea militară franceză condusă de generalul Berthelot. Deși înfrânți temporar, soldații români se instruiau cu încredere și optimism, fiind aproape convinși de realizarea idealului lor național. Mulți dintre ostașii români cunoșteau de la comandanții lor, mulți fiind intelectuali, mai ales învățători și optimismul poetului-filozof Octavian Goga, cel care la-nceputul războiului scria: „Amurgul cade cea din urmă oară pe vechile noastre hotare, ca mâine, răsărind roșu din foc și sânge, să lumineze în România Mare”.
Sunt cuvinte de îmbărbătare, a căror realizare începe a fi și mai credibilă după marile victorii din vara lui 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Cuvintele, în urma victoriilor românești amintite, vin în întâmpinarea și în justificarea afirmațiilor spuse încă din 1916 (deci și-n urma luptelor pentru Câmpulung) de renumitul general german Zudendorff: „Noi am bătut armata română (în 1916), dar n-am putut s-o nimicim. Cu toată victoria noastră, noi eram mai slabi ca înainte”. În concluzie, afirm că și luptătorii noștri musceleni și argeșeni prezenți atât în luptele din 1916, cât și-n cele următoare, pot fi considerați făuritori ai „României Mari”, cărora, alături de toți luptătorii români, li s-a acordat respectul prin scrierea diferitelor opere literare și istorice, dar mai ales prin ridicarea de „Monumente ale eroilor” aproape în fiecare sat, apoi prin construirea de „Mausolee”, ca acela de la Mateiaș sau Mărășești.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii