Lumea ar avea mult de câştigat dacă ar trece la GO (IV)

de | 30.06.2016 09:07 | Opinii

# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE CU DOMNUL ACADEMICIAN GHEORGHE PĂUN

# Jocuri, jocuri… Mai zburdaţi, vă mai răsfăţaţi în ele? De-a „Baba –  Oarba”, de-a „Mija”, „Unde eşti, Chimiţă?”, „Puneţi ochii!”, „Cine nu e  gata, îl iau cu lopata!”, „Leapşa pe furate!”, „Ineluş-învârtecuş” şi alte  jocuri tradiţionale, venite din negura timpului?
– Icul, ţurca, purcica, de-a partizanii (ssst, să nu se audă, pe vremea când jucam aşa ceva, la izlaz, umblau prin sat tot felul de „vânzători de oale”, tunşi scurt, părinţii se speriau dacă auzeau că am stat de vorbă cu ei, prin Făgăraş încă mai erau partizani, mai târziu mi-am dat seama de ce erau atât de prietenoşi tipii cu două-trei oale în spate, pe care nu le cumpăra nimeni…). Am patru nepoţi (mulţumesc! şi-ai dumneavoastră!), mă joc din plin, dar, alte vremuri, alte jocuri. Am scris-editat o carte cu cel mai mare, „Trei săptămâni la bunici”, cu poze, povestiri, probleme de isteţime, serie mică, patru exemplare, fiecare numerotat şi semnat de autor. Vă închipuiţi ce mândru a fost nepotul, ce mându a fost bunicul…
# Aţi introdus un joc nou, necunoscut pe aceste meleaguri? Logică, sport, muzica ideilor, antrenamentul intelectului, joc gratuit? În familie, în şcoală, în club, în parc, pe marginea străzii? Cum se joacă?
– Mulţumesc de întrebare: GO se numeşte. Cel mai inteligent joc de inteligenţă, are patru mii de ani, dar nu e deloc epuizat. Joc pentru noi, europenii, artă şi filosofie pentru orientali, pentru chinezii care l-au primit de la zei, ne asigură legenda, pentru japonezii care l-au alăturat caligrafiei, muzicii, dansului şi altor puţine priceperi obligatorii pentru o persoană educată. Yasunari Kawabata are un roman, Meijin, Maestrul de GO tradus în româneşte, care descrie o partidă de GO, descrie încleştarea dintre două lumi, e adânc şi plin de semnificaţii romanul, spune Kawabata că e cel mai bun roman al lui şi probabil ştie ce spune, că nu degeaba este laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Introducerea jocului de GO în România este cea mai pregnantă realizare extraprofesională a mea. Îl recomand oricui, fără reţinere. Previne degenerarea creierului, se zice, are legături strânse cu polemologia, cu strategia afacerilor, are prezenţe remarcabile în grafica orientală, a fost până mai ieri provocarea ultimă pentru calculator (şi acum este o provocare pentru un calculator obişnuit, dar o reţea de câteva mii de calculatoare l-a bătut, prin martie anul acesta, pe Lee Sedol, unul dintre cei mai buni jucători ai momentului din lume – mare surpriză şi dezamăgire pentru mulţi, inclusiv pentru mine). Regulile sunt simple, strategia complexă. Regulile se învaţă în câteva minute, jocul cere o viaţă şi încă ceva pentru a ajunge meijin…
# A prins la noi? Profesorul lui fără catedră? Adepţi printre oamenii maturi? Tineretul îl agreează? Ce trebuie să înlocuiască? Ce au de câştigat?
– Avem federaţie, avem jucători de clasă – inclusiv în Piteşti, avem copii care câştigă turnee europene. Nu se joacă încă în parcuri, „piaţa” este ocupată de balcanicele table şi feudalul şah, ambele jocuri atrăgătoare, cu noima lor, la desuete pentru orice cunoscător de GO. Mai rău: şahul e pe uciselea, o paradigmă agresivă, depăşită, ruso-americănească i-aş zice. Lumea ar avea mult de câştigat dacă ar trece la GO – am mai spus-o, mă ambalez, nu mai continui…
# Şi ce înseamnă el în activitatea Dvs.? Vă recreează? Vă distrează? Vă  antrenează?
– Nu am prea jucat cu altcineva decât cu calculatorul… pe care-l bat aproape sistematic şi asta e reconfortant, nu-i aşa?… Pe vremea când organizam cluburi, concursuri, pe când eram preşedinte de federaţie, am fost inspirat să nu „mă expun”, în competiţii sau chiar în „amicale”, acum nu prea am cu cine juca şi nici timp pentru a frecventa un club. Se spune că, jucând GO, se remodelează şi comportamentul, personalitatea, conform principiilor lui, nu ştiu de la ce nivel se observă asta, nu ştiu dacă am ajuns la un asemenea nivel. Pot doar să spun că sunt îndrăgostit de GO şi că mă simt uşor frustrat-vinovat că nu mă mai ocup mai mult de el. Acumulez ratări: pictor n-am ajuns, profesor (la Curtea de Argeş) nu, jucător de GO nu… Poate într-o viaţă viitoare…
Prof. Marin Ioniţă

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii