Lucrările la Gara Sud merg cu viteza melcului, nu a trenului

de | 23.10.2014 16:33 | Politica si Administratie

# Stadiul lucrărilor de modernizare a staţiei CF Piteşti este de aproximativ 64%, în condițiile în care gara trebuia să fie gata din primăvara acestui an.

Lucrările la noua gară din Pitești au început să prindă contur, dar sunt departe de a fi finalizate la termenul stabilit. În acest moment, conform compartimentului de comunicare CFR, stadiul fizic al lucrărilor de modernizare a staţiei CF Piteşti este de aproximativ 64%, fapt ce e cam în antiteză cu estimările conform cărora lucrările la noua gară vor fi finalizate la mijlocul anului viitor, dacă ținem cont de ritmul lucrărilor din ultimii ani.
Până în prezent ca procentaj al lucrărilor, stația CF Pitești stă cel mai bine la lucrările de suprastructură a liniei căii ferate, la cele de rezistență copertină și la lucrările de terasamente linii, unde procentajul este de peste 94%. În partea diametral opusă, procentajul este sub 46% la lucrările de instalații electrice și termice, dar și la arhitectura clădirii. În urmă cu aproape trei ani, pe 28 iulie 2011, în urma evaluării și aprobării cererii de finanțare, AM POS Transport și Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA semnau contractul de finanţare pentru proiectul „Modernizarea unor stații de cale ferată din România – Stația de cale ferată Pitești”. Valoarea proiectului se ridica la suma de 82.337.272 lei, dintre care 45.048.986 lei (aproape 11 milioane de euro) constituie finanțarea nerambursabilă acordată de Comisia Europeană. Un proiect pe bani grei, dar care odată finalizat ar putea fi sortit eșecului deoarece traficul feroviar este într-o scădere dramatică.

Speriat de Master Planul General de Transport, CFR Călători ascunde numărul de persoane care tranzitează Gara Sud Pitești 

Cum traficul feroviar actual din jurul Piteştiului nu justifică în niciun fel construirea unei noi gări de o asemenea anvergură, la solicitarea noastră către compartimentul de comunicare CFR Călători pentru un punct de vedere legat de numărul călătorilor care au tranzitat staţia CF Pitești în primele 8 luni din 2014, acesta ne-a precizat că „Având în vedere faptul că CFR Călători operează într-un mediu concurenţial pe piaţa transportului feroviar public de pasageri, ne rezervăm dreptul de a nu face publice detalii despre traficul de călători pe rute/trenuri/stații”. O opacitate bizară a Departamentului de Comunicare de la CFR Călători, în condițiile în care anul trecut această informație ne-a fost comunicată. Lipsa de transparență a CFR poate veni și pe fondul propunerii desființării tronsonului Pitești-Curtea de Argeș, ruta fiind încadrată la categoria celor cu pierderi financiare mari în ultimii ani. Astfel, Piteștiul ar putea să facă parte din orașele care vor avea o gară spectaculoasă, dar fără călători.
Alex Vlaicu

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii