LOVITURĂ fără precedent pentru români! Se TRIPLEAZĂ prețurile la alimente. Ce spun specialiștii BNR

de | 18.02.2022 10:20 | Actualitate, Economie, Home

Lovitură fără precedent pentru români. Pe lângă criza facturilor la gaze și electricitate, aceștia primesc o altă veste fără precedent. Prețurile la alimentele de bază vor fi char și de trei ori mai mari decât cele de până acum. Semnal de alarmă în România. Toți cetățenii țării ar putea ajunge într-o situație fără precedent în următoarea perioadă, în contextul în care sunt șanse ca în următoarele săptămâni, prețurile la alimente să se tripleze.

De menționat este faptul că acesta este un efect al scumpirilor în lanț. După scumpirea energiei a urmat cea a combustibilului, apoi cea a îngrășămintelor, avertizează producătorii din domeniul agricol. În același timp, sursele citate mai spun că dacă în următoarea lună Guvernul nu va lua măsuri de sprijin în acest sens, efectele vor fi devastatoare atât pentru ei, cât și pentru restul populației. Menționăm că potrivit celor mai recente date publicate de INS, doar în ultimul an, alimentele au înregstrat scumpiri de peste 7%. Printre alimentele care s-au scumpit se numără uleiul, care este un aliment de bază, cartofii, dar și mălaiul.

Citește și: ASF: Apare o nouă pensie în România

O reacție în acest sens a venit de la ministrul Agriculturii. Acesta spune că de vină pentru majorarea prețurilor la alimente este criza energetică. Totodată, el a amintit faptul că totul a început de la liberalizarea pieței de energie, care a cauzat un bulgăre ce distruge mai mutle sectoare.

„Scumpirile la energie și gaze naturale și modul haotic în care s-a liberalizat piața energetică a cauzat un bulgăre care s-a tot rostogolit și lovește tot mai multe sectoare”, a spus Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, potrvit Digi 24.

Prețuri de trei ori mai mari la alimentele de bază

Și fermierii avertizează cu privire la prețurile alimentelor. Președintele Agrostar spune că românii ar putea plăti chiar și de trei ori mai mult pentru același produs, iar Guvernul este singurul care poate interveni la timp pentru a redresa situația.

S-ar putea să se și tripleze. Problema este că puterea de cumpărare nu există. Noi putem să le triplăm, dublăm, să le facem de 10 ori mai mari. Cine mai cumpără? Dacă într-o luna Guvernul nu intervine rapid nu vom avea nici produse de la micii producători, vom avea închideri masive de afaceri, vom avea șomaj. Va fi un efect atât de mare pe care nu-l va mai controla nimeni”, a spus Ștefan Nicolae, președinte Agrostar. În ceea ce privește topul alimentelor care s-au scumpit cel mai mult în perioada ianuarie 2021- ianuarie 2022, este vorba despre:

  • ulei alimentar: 25,76%
  • cartofi: 25,67%
  • mălai: 17,02%
  • margarină: 13,05%
  • făină: 12,81%
  • pâine: 10,99%

Citește și: PITEȘTI – anunț de interes pentru cetățeni privind depunerea rapoartelor de evaluare

Conform economiștilor de la BNR, scumpirile vor continua, iar preţurile vor creşte treptat. Astfel, Banca Națională a României (BNR) se așteaptă ca inflația să treacă de 11% în perioada aprilie-iunie, adică după expirarea măsurilor de plafonare și compensare a facturilor la gaze și energie electrică. În aelași timp, scumpirile vor continua și în primele luni de vară, perioadă în care inflația va rămâne peste 10%, estimează BNR. Sursa citată mai precizează că cea mai mare inflație va fi înregistrată în perioada aprilie-iunie: 11,2%.

Distribuie!

Articol scris de Antoniu Neguț

Editor și autor de content media, cu 9 ani de experiență în presa scrisă și online, autor a peste 10.000 de titluri publicate, specialist marketing, PR și social media. Absolvent licențiat al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole