Web Analytics

ASF: Apare o nouă pensie în România

de | 18.02.2022 09:56 | Actualitate, Politica si Administratie

 Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a autorizat primul administrator de fond care poate încheia pensii ocupaționale, așa numitul Pilon 4 de pensii. Acest nou tip de pensie vine în completarea celor acordate de sistemul de pensii din România, respectiv pensia de stat, pensiile administrate privat şi cele facultative.

Citește și: Bărbați reținuți după ce au furat mere de la Institutul Pomicol Mărăcineni

„Poartă denumirea asta – pensie ocupațională – pentru că face referire la apartenența la un job, la o industrie, la o anumită categorie profesională. Un angajator care are minimum 100 de angajați poate propune un prospect, o astfel de schemă de pensii ocupaționale. Se înființează un fond de pensie ocupațională, intră în administrarea unui administrator autorizat de ASF, urmând ca în baza relației contractuale cu angajatul, acesta să beneficieze de contribuția angajatorului la acest fond de pensii”, a explicat la Digi24 Dan Apostol, purtător de cuvânt al ASF.

„Este o formă de economisire pe termen lung, deci este o pensie, nu este un fond de investiții din care poți retrage oricând”, a atras atenția oficialul ASF.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *