Web Analytics
scris vineri, 20.10.2023

Lovitură de teatru în dosarul de la DNA Piteşti. Constructorul Briciu returnează banii către DGASPC Argeş, dar vrea cele 5 case înapoi

Lovitură de teatru în dosarul celor cinci case de tip familial de la Ștefănești achiziționate de către DGASPC Argeș! Constructorul Sorin Petru Briciu (foto) – căruia procurorii DNA Pitești i-au pus sechestru pe avere până la concurența sumei de 800.000 euro, contravaloarea celor cinci case considerate a fi cumpărate la prețuri supraevaluate și după o procedură viciată – vrea să înapoieze banii către DGASPC Argeș și să redevină proprietar al celor cinci imobile.

Lovitură de teatru în dosarul de la DNA Piteşti. Constructorul Briciu returnează banii către DGASPC Argeş, dar vrea cele 5 case înapoi

Se cere „desființarea amiabilă a celor cinci contracte de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară”

Cu o săptămână în urmă vă spuneam că în acest dosar, aflat pe rolul DNA Pitești, vor urma surprize mari, atât din partea apărării, care are și ea argumentele sale, dar și din partea acuzării care insistă pe abuz în serviciu și pe divulgarea de informații confidențiale de către cei care au organizat procedura de achiziție. Până una-alta, iată o primă surpriză, ca să spunem așa: Best Oil Sorama SRL, cu sediul în Pitești, prin administratorul Sorin Petru Briciu, s-a adresat, pe 22 septembrie, către DGASPC Argeș cu „propunerea fermă de rezoluțiune convențională a contractelor de vânzare-cumpărare” încheiate cu Direcția având ca obiect cele cinci bunuri imobile (terenuri plus construcții), situate în Ștefănești, pe strada Răchitei.

„În concret, oferta noastră constă în încheierea unei convenții notariale care să aibă ca obiect desființarera amiabilă a celor cinci contracte de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară, în sensul ca subscrisa să redevină proprietară a celor cinci imobile, iar banii să se întoarcă în conturile unității dv. Menționăm că ne angajăm să suportăm toate cheltuielile ocazionate de încheierea convenției privind rezoluțiunea convențională a contractelor și ne obligăm să restituim cheltuielile prilejuite de autentificarea contractelor respective efectuate de instituția dv” – se arată în adresa constructorului către DGASPC Argeș.

Citește și Sechestru pe averea constructorului de la care a cumpărat DGASPC cele 5 case

Ne-am interesat dacă acest „târg” între cele două părți este posibil, în condițiile date, adică având în vedere ancheta derulată de către DNA în acest caz. Constructorul, cel care a vândut casele respective și care acum le cere înapoi, contra cost, spune că e posibil și că tot așteaptă un răspuns. „Eu sunt plecat câteva zile cu cel mic în Italia, cu o echipă de fotbal. Din punctul meu de vedere, se poate face acest demers. Eu nu pot folosi banii, sunt blocați. Valoarea contractului a fost de 142.000 euro pentru o casă, care are 197 mp construiți. În opinia mea se va vedea că pentru metrul pătrat construit este un preț sub prețul pieței; dar acum nu mai contează lucrurile astea. Contează că, dacă s-ar rezoluționa acest act de vânzare-cumpărare, casele ar reveni la mine și ulterior aș putea să le revând și să folosesc banii respectivi. În momentul în care s-a încheiat contractul, noi, într-adevăr, ne-am înregistrat cu valoarea TVA-ului și impozitul pe profit de 16%, care, în mod normal, trebuie achitat acum, până în data de 25. (…)

Va trebui să facem o eșalonare la toate taxele. Când s-a făcut contractul, la acel moment TVA-ul era de 5% din valoarea contractului, adică aproape 170.000 lei (169.047 lei, mai exact); o să facem o eșalonare la plată la ANAF și să vedem cât ne acceptă dânșii, un an, doi ani, ca să putem achita obligațiile către stat. Am făcut o adresă și la Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități și ne-au răspuns că nu depinde de dânșii, că sunt parte din contract, dar și la Consiliul Județean. Eu sper, într-o măsură destul de mică, e adevărat, că îmi vor specifica… Mă gândesc că dacă ar fi dorit să accepte, mi-ar fi răspuns într-un termen mai scurt. Cred că avem deja 30 de zile de când am depus această cerere, am revenit la dânșii și cu o adresă în care am pus răspunsul și de la Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități, o să revenim și vom depune și adresa cu răspunsul de la CJ Argeș…” – ne-a declarat Sorin Briciu.

Citește și A recunoscut delapidarea de 675.000 lei. Ionuţ Popescu, fostul economist de la ADIA, a făcut acord cu procurorii

Tatiana Eftime: „Nu putem emite niciun punct de vedere”

Dinspre DGASPC Argeș lucrurile sunt însă clare: nimic nu se dă publicității cât timp DNA Pitești se află în anchetă. „Atâta vreme cât există pe rol o cercetare, nu putem emite niciun punct de vedere. Probabil că în aceste zile noi îi vom formula un răspuns (constructorului – n.a.), în termenul legal”, ne-a declarat Tatiana Eftime director general al instituției.

Ce a răspuns Consiliul Județean

Am căutat să aflăm, oficial, și poziția Consiliului Județean Argeș în această problemă. Iar această instituție ne-a remis, marți, 17 octombrie, un comunicat detaliat, cu răspunsurile formulate atât către DGASPC Argeș, cât și către firma Best Oil Sorama. În esență, s-a precizat că modificarea sau încetarea contractelor se realizează numai cu acordul părților ori din cauze autorizate de lege, că în respectivele contracte Consiliul Județean nu a avut nicio calitate care să-i permită să decidă la rezoluțiunea convențională a acestora și că, potrivit Codului Civil, contractul produce efecte doar între părți (cu precizarea că actul juridic are efecte obligatorii numai pentru cei care și-au dat consimțământul la încheierea sa, nu și pentru terți, care nu și-au exprimat voința de a dobândi vreun drept și nici de a-și asuma vreo obligație prin el).

Citește și Se rejudecă procesul terenului de pe Transfăgărăşan, învecinat cu cabana ex-deputatului Radu Vasilică

Citește și Educatoarea Conea o ameninţa pe o minoră de la CTF Găvana că „o va bate de-i va sări sângele pe tavan”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită