Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, marți, că lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Piteşti-Sibiu vor fi finalizate mai repede, în prezent stadiul acestora fiind de 46%.

Lucrările vor fi finalizate în 2022, a precizat ministrul. Săptămâna aceasta va începe asfaltarea pe tronson.
Drulă a subliniat că cea mai amplă lucrare de pe tronsonul dintre Sibiu şi Boiţa este viaductul Tălmăcel, care ar o lungime de 650 de metri şi o înălţime a picioarelor de până la 30 de metri.
”Viaductul de la Tălmăcel, unul dintre cele mai impresionante proiecte în construcţie din ţară. De departe, cea mai amplă lucrare de pe tronsonul dintre Sibiu şi Boiţa este viaductul Tălmăcel. Cu o lungime de 650 de metri şi cu o înălţime a picioarelor de până la 30 de metri, acest pod casetat şi executat în consolă, cu 8 deschideri, este construit după cele mai noi standarde în domeniu”, a precizat ministrul.



0 Comentarii